the power of good bye

Vero si subsemnata stiu de ce... hihiiii! Versuriile merg si ele pe un anumit gen de intelepciune (made in india) pe care va trebui sa mi-o insusesc mai devreme sau mai tarziu.

una musica brutal

gotan project, vienna 2001, la fel de actual si astazi... contextual

clinica de nervi

Dupa minunata dimineata petrecuta in prezenta d-nei Ploch si a distinsei ei companioane, ma indrept grabita spre gara. Traversez padurea inghetata, fumand un LM si injurand de mama toate produsele chimice de curatat, care mi-au transformat pielea mainiilor in pergamentul lui Tutankamon! In S-bahn, gasesc solutia salvatoare: crema de maini. Zgomotul melancolic al trenului si mirosul pudrat al cremei de maini imi deraiaza putin sirul gandurilor spre o viata nomada, libera. "Secolul vitezei, sfarsitul e aproape maica!!!" o mentinonez in treacat pe bunica-mea. Apas doar un buton, usiile se deschid automat, ma arunc in valtoarea multimii, alerg in ritmul celorlalti, ca un mecanism electronic teleghidat!Am grija sa acord prioritate de dreapta cand cobor scarile rulante. E un contract nescris, se stie ca cei care nu se grabesc stau pe partea dreapta iar ceilalti alearga de nebuni pe portiunea din stanga. Ies din gara, traversez un tunel ticsit de biciclete pe de-o parte si cealalta, pe la mijloc un virtuos autohton la acordeon (pai, de unde altundeva??!!) antrenand atmosfera cu un tango cu accente manelistice! Ma abat putin din drum, il servesc cu un LM, il intreb de sanatate cu ochii pe ceasul din capatul opus al tunelului. Mai sunt 3 minunte pana soseste in statie autobuzul 168 (autobuz care imi aduce aminte de 168-ul din Drumul Taberei). Autobuzul soseste intotdeauna la fix. Inauntru e cald iar banchetele sunt plusate. Ma asez lejer la fereastra, cu privirea pierduta pe carosabil. Ploua marunt, rece si gri. Mai departe, rutina. Luat copilul de la bona. Copilul trezit din somn, miorlait. Ademenit cu jeleuri. Ajungem din nou in statia lui 168 dar in directie opusa. Lazi se catara pe unul dintre scaune, deranjand o batrana ursuza. Coboram fara alte incidente. Gradinita, o locatie salvatoare. Copii, zgomot, veselie. Il dezbrac pe Lazi, il arunc in bratele altei femei ("asta suge de la 10 vaci" spune matuse-mea, pe buna dreptate) si ma reped val vartej spre statia de autobuz. Am programare la psihiatru. La clinica de nervi din cadrul spitalului universitar. De vreo 2 ani sunt clienta lor fidela. Tratament si terapie ambulatorie. Clinica de nervi e un loc de desfatare, asemanator cu aventuriile Aliciei in tara minunilor! Palarierul, ducesa si tot alaiul se aliniaza pe un hol extrem de lung impanzit de usi, coridoare care dau in cabinetele "meseriasilor"! Mai fumez inca un LM la intrarea in cladire. O usa imesa, impozanta. Ma holbez cu atentie la cei care intra si ies. Si ei se uita la mine spunandu-si parca "uite-o, si asta sufera cu capu'!!!" Unii vin insotiti, cu privirea incetosata, alti sunt veseli si sprinteni iar cei mai multi sunt ciudati. Cum sa-i descriu pe ciudati? Par normali, se aseaza langa tine pe banca, cand dintr-o data zguduiti parca de un impuls interior, incep sa fuga ingroziti, sa-si sopteasca, sa implore sau sa zbiere. Barbatii in halate albe traverseaza holul neimpresionabili si impersonali. Doctorul meu actual (la inceput am avut altul, un neamt), un croat, e un tip foarte simpatic. Uitandu-ma la el, cu cata rabdare si pricepere imi explica fel de fel de sintagme psihologice, ma abtin sa nu-l iau in brate sa-l pup si sa-l salvez de armata nebunilor care ii asediaza usa!
P.S. Lasa ca'l salvez data viitoare! :-))

bani aduc fericirea

Stau in fata bancomatului crispata ca nu care cumva sa gresec codul pin. Am un nou card, pe cel vechi mi l-a ratacit Sebi prin lume(Sebi pierde de la caciula pana la agenda personala!). Ador zgomotul ala mecanic care imi confirma ca o sa am bani. Daca componetele alea electronice nu se pun in functiune, aud doar un sunet sec, ca un trantit de usa in nas. "Zat da' ci' milogule" parca m-a umileste masinaria. E clar: nu am nici-un ban pe cont. Pot sa imi monitorizez online contul, asa ca daca in ziua respectiva exista sanse sa imi intre ceva pe cont, lovesc tasta de enter a computerului, ca maniacii de la jocuriile mecanice, pac-pac, de zeci de ori pe ora. Pe pagina de net, in loc de suma aritmetica rosie, se iveste ca o Fata Morgana una neagra fara minus in fata. Atunci e cazul sa-mi arunc haine pe mine. Au venit bani frateeee! Scot bani, fara sa-mi fi facut vreo lista de cumparaturi in prealabil. Doar asa, sa am bani in mana, sa-i simt si sa merg prin drogherii, supermarketuri, etc. Cine a spus ca bani nu aduc fericirea a fost ipocrit sau idealist. Ma invart zeci de minute printre rafturi, chibzuiesc de ce ar trebui sa am crema respectiva. Pai, in primul rand ca nu o am, pe eticheta scrie blabla-uri fantastice (cum ca ar fi 100% biologica) iar pretul nu depaseste o anumita suma a bunului simt (suma, impusa de propriul meu bun simt, evident!)! Insa exista si posibilitatea (in functie de chef) ca pe unele sa le cumpar asa "ca sa le am". Ca pe vremea lui Ceasca, cand faceam adevarate stocuri de paine, zahar si ulei. Poate de-atunci mi se trage, mai stii?!! Le aduc mandra acasa, le dezvirginez, le adulmec, imi este mila sa le arunc ambalajul. Ma intreb oare unde sa le pun la baie, sau la mine pe noptiera? La baie, pe unicul meu raft din dreptul oglinzii, stau inghesuite, una peste alta, flacoane de parfum si cutii cu crema. Sebi nu are decat o crema de ras si o periuta de dinti. Nici pe noptiera nu cred ca mi-a mai ramas loc, cremele invadand locul special unde ar fi trebuit sa se lafaie cartiile sau revistele.

s.o.s. s-a ratacit soarele

Daca inainte imi era greu sa inteleg de ce nordici in toata prosperitatea lor sunt depresivi vreo 6 luni pe an, iata ca acum m-a pocnit si pe mine intelepciunea cea de pe urma. Ajung azi acasa si ca deobicei deschid netu' la prognoza meteo. Asta-seara vor fi -11 gr C. Hai, treaca de la mine, nu ies afara, imi pun pernita electrica in functiune, fac un dus fierbinte. Dar, se pare ca va continua sa ninga in fiecare zi, toata saptamana asta si cea viitoare, ger cat cuprinde si alte intemperii de genu' celor de mai sus. Stau din ce in ce mai prost cu sistemu' iar vremea nu ma incurajeaza deloc. Exista familii de nemtii care au luat calea pribegiei, a Africi sau a Americi de Sud. Si-au vandut sarcofagele (vile enorme lipsite de viata) si cu papornita in spate au ales marea, soarele si natura. Putin curaj si multa spontaneitate, de asta duc lipsa, fara sa mai pun la socoteala serotonina, hormonul fericirii.

mi se rupe'n...

Miros a ceapa prajita a fum de tigara,iar daca ma mai adulmec putin, descopar probabil ca put si a transpiratie (bleahhh, cata sinceritate!). M-as duce sa fac un dus daca m-ar mai tine picioarele. Inainte, m-as fi tarat pana la dus, acum nu am chef sa ma mai fortez. La ce bun?! Fiecare miscare ma suprasolicita. Lasa ca si maine e o zi! Iar daca pe Sebi o sa-l deranjeze ingalarea mea de asta seara, n-are decat sa isi mute domiciliul in sufragerie. Dar nu cred ca o s-o faca, deoarece astazi d-nul a fost la schi datorita devotamentului meu. Am dus copilul, am luat copilul, am fost sa muncesc, am fost la cumparaturi, basca am si gatit! Femeia bionica, nu alta!!!
In curand cred ca o sa ne ingropam in zapada. Ninge zilnic, parca cineva acolo sus vrea sa ma necajeasca.
Cat despre Lazi parca s-a mai implinit (asa ar spune bunica-mea!) oleaca, mi-a confirmat-o si Alin astazi cand l-a ridicat in brate sa-l urce in masina. Ma retrag si sper sa fiu in stare sa urmaresc "Colierul de turcuoaze" cu Florin Piersic