bani aduc fericirea

Stau in fata bancomatului crispata ca nu care cumva sa gresec codul pin. Am un nou card, pe cel vechi mi l-a ratacit Sebi prin lume(Sebi pierde de la caciula pana la agenda personala!). Ador zgomotul ala mecanic care imi confirma ca o sa am bani. Daca componetele alea electronice nu se pun in functiune, aud doar un sunet sec, ca un trantit de usa in nas. "Zat da' ci' milogule" parca m-a umileste masinaria. E clar: nu am nici-un ban pe cont. Pot sa imi monitorizez online contul, asa ca daca in ziua respectiva exista sanse sa imi intre ceva pe cont, lovesc tasta de enter a computerului, ca maniacii de la jocuriile mecanice, pac-pac, de zeci de ori pe ora. Pe pagina de net, in loc de suma aritmetica rosie, se iveste ca o Fata Morgana una neagra fara minus in fata. Atunci e cazul sa-mi arunc haine pe mine. Au venit bani frateeee! Scot bani, fara sa-mi fi facut vreo lista de cumparaturi in prealabil. Doar asa, sa am bani in mana, sa-i simt si sa merg prin drogherii, supermarketuri, etc. Cine a spus ca bani nu aduc fericirea a fost ipocrit sau idealist. Ma invart zeci de minute printre rafturi, chibzuiesc de ce ar trebui sa am crema respectiva. Pai, in primul rand ca nu o am, pe eticheta scrie blabla-uri fantastice (cum ca ar fi 100% biologica) iar pretul nu depaseste o anumita suma a bunului simt (suma, impusa de propriul meu bun simt, evident!)! Insa exista si posibilitatea (in functie de chef) ca pe unele sa le cumpar asa "ca sa le am". Ca pe vremea lui Ceasca, cand faceam adevarate stocuri de paine, zahar si ulei. Poate de-atunci mi se trage, mai stii?!! Le aduc mandra acasa, le dezvirginez, le adulmec, imi este mila sa le arunc ambalajul. Ma intreb oare unde sa le pun la baie, sau la mine pe noptiera? La baie, pe unicul meu raft din dreptul oglinzii, stau inghesuite, una peste alta, flacoane de parfum si cutii cu crema. Sebi nu are decat o crema de ras si o periuta de dinti. Nici pe noptiera nu cred ca mi-a mai ramas loc, cremele invadand locul special unde ar fi trebuit sa se lafaie cartiile sau revistele.

s.o.s. s-a ratacit soarele

Daca inainte imi era greu sa inteleg de ce nordici in toata prosperitatea lor sunt depresivi vreo 6 luni pe an, iata ca acum m-a pocnit si pe mine intelepciunea cea de pe urma. Ajung azi acasa si ca deobicei deschid netu' la prognoza meteo. Asta-seara vor fi -11 gr C. Hai, treaca de la mine, nu ies afara, imi pun pernita electrica in functiune, fac un dus fierbinte. Dar, se pare ca va continua sa ninga in fiecare zi, toata saptamana asta si cea viitoare, ger cat cuprinde si alte intemperii de genu' celor de mai sus. Stau din ce in ce mai prost cu sistemu' iar vremea nu ma incurajeaza deloc. Exista familii de nemtii care au luat calea pribegiei, a Africi sau a Americi de Sud. Si-au vandut sarcofagele (vile enorme lipsite de viata) si cu papornita in spate au ales marea, soarele si natura. Putin curaj si multa spontaneitate, de asta duc lipsa, fara sa mai pun la socoteala serotonina, hormonul fericirii.

mi se rupe'n...

Miros a ceapa prajita a fum de tigara,iar daca ma mai adulmec putin, descopar probabil ca put si a transpiratie (bleahhh, cata sinceritate!). M-as duce sa fac un dus daca m-ar mai tine picioarele. Inainte, m-as fi tarat pana la dus, acum nu am chef sa ma mai fortez. La ce bun?! Fiecare miscare ma suprasolicita. Lasa ca si maine e o zi! Iar daca pe Sebi o sa-l deranjeze ingalarea mea de asta seara, n-are decat sa isi mute domiciliul in sufragerie. Dar nu cred ca o s-o faca, deoarece astazi d-nul a fost la schi datorita devotamentului meu. Am dus copilul, am luat copilul, am fost sa muncesc, am fost la cumparaturi, basca am si gatit! Femeia bionica, nu alta!!!
In curand cred ca o sa ne ingropam in zapada. Ninge zilnic, parca cineva acolo sus vrea sa ma necajeasca.
Cat despre Lazi parca s-a mai implinit (asa ar spune bunica-mea!) oleaca, mi-a confirmat-o si Alin astazi cand l-a ridicat in brate sa-l urce in masina. Ma retrag si sper sa fiu in stare sa urmaresc "Colierul de turcuoaze" cu Florin Piersic

a fost odata...

Se iubeau inainte se mai iubesc si acum? Din colectia mea de post-carduri (vederi) am alesc cateva mai semnificative. Una din imagini reprezinta un bilet de avion, trimis cadou amorezei, cu ce ocazie nu se stie exact, dar in nici-un caz, de Valentine's Day!
Asa era el pe-atunci, puternic, protector si intelegator (cel putin asta mi-a inspirat mimica fetei). Iar ea rubensiana, romantica si vesnic indragostita.
P.S. Nu am reusit sa intorc fotografiile, nu ma injurati!
P.S. II. Post-carduri, din anii '20 -'30

tag

Traim intr-o atmosfera glaciara. De cateva zile ninge in tacere. M-am uitat pe net, se pare ca pana saptamana viitoare va ninge enervant de linistit si consecvent. Frigul ma indispune, imi omoara si firicelul de entuziasm pe care il am atunci cand incep o noua zi. Dar cum bine mi-a spus d-nul Omorovici, lasa in plata Domnului ceea ce nu sta in puterea ta sa poti schimba! Ies putin intr-o bodega de cartier sa beau un suc si sa ma intoxic cu tutun. E unul dintre putinele localuri unde se poate fuma. Platesti o taxa, te inscrii ca membru (daaaaa, membru pro tabac) si primesti un card. Asa cere procedura.
Lazi cred ca e deja in exataz, inconjurat de oamenii de zapada, de saniute si derdelusuri. Ba nu, il aud plangand pe scari ca i-au inghetat picioarele.
Apropo, de ceea ce as putea insa schimba, un pic mai multa incredere in mine...

post mortem, nevasta de artist

M-am aruncat rupta de oboseala in fotoliul meu, ca de fiecare data pe la ora 8 seara. Lazi nu doarme, se uite la desenele lui preferate cu pompierii, iar Sebi freaca ebay-ul ala sa verifice daca a mai vandut vreo carte. Imi vijaie capul de oboseala, iar din cauza asta imi este si destul de frig. Nu de alta dar astazi s-a pornit din nou vifornita! Sunt cam sictirita pe doamna Lichnner, o alta batrana unde fac curat. Imi povestea astazi stapanita de evlavioasa modestie (asa e ea, cumpatata), in timp ce eu frecam niste dulapuri de haine gigantice, ca nu a lucrat niciodata. Scrasneam din dinti si ascultam confesiuniile doamnei Lichnner. Sot artist, pictor, casa de vacanta in Franta, in Provence, 2 copii, amandoi cu aptitudini artistice, iar ea, in clipele de revelatie literara, a incropit o carte de bucate. Bunnnn! Sunt cocotata la dracu'n praznic pe o scara imensa, sterg praful de pe dulap, trebuie sa am grija sa-mi pastrez echilibrul corpului dar si pe ala mintal. In vara e pregatita sa plece intr-o vacanta prin America Latina cu sotul. Am uitat sa specific primul sot, pictorul a murit, s-a recasatorit dupa o perioada tragica de vaduvie (dupa cate mi-a povestit) cu un alt barbat. De data asta unul pragmatic, fost inginer de telcomunicatii, colectionar de arta impatimit si poseseor de apartament gigant in cea mai buna zona a orasului. Am terminat de spalat dulapul, acum trec mai departe la bucatarie. Pe jos huzuresc coji de ceapa, samburi de lamie si pete de sos. Doamna Lichnner a mostenit de la primul sot, toate tablouriile, iar casa din Provence a reprofilat-o in muzeu, loc sacru, pelerinaj pentru tinerele talente. Se pare ca a fost un pictor cunoscut. Ignoranta mea in ceea ce priveste pictura moderna isi pune amprenta. Tablouriile lui sunt enorme, in culori nispii, si oricat mi-as incorda neuronii nu reusesc sa vizualizez ce au in prim plan. Doamna Lichnner se pregateste sa mearga la masaj, ma roaga sa aspir si holul. O asigur ca totul va arata luna, ii doresc o zi usoara, in timp ce ea se scotoceste dupa maruntis in pormoneu.