the power of good bye

Vero si subsemnata stiu de ce... hihiiii! Versuriile merg si ele pe un anumit gen de intelepciune (made in india) pe care va trebui sa mi-o insusesc mai devreme sau mai tarziu.

una musica brutal

gotan project, vienna 2001, la fel de actual si astazi... contextual

clinica de nervi

Dupa minunata dimineata petrecuta in prezenta d-nei Ploch si a distinsei ei companioane, ma indrept grabita spre gara. Traversez padurea inghetata, fumand un LM si injurand de mama toate produsele chimice de curatat, care mi-au transformat pielea mainiilor in pergamentul lui Tutankamon! In S-bahn, gasesc solutia salvatoare: crema de maini. Zgomotul melancolic al trenului si mirosul pudrat al cremei de maini imi deraiaza putin sirul gandurilor spre o viata nomada, libera. "Secolul vitezei, sfarsitul e aproape maica!!!" o mentinonez in treacat pe bunica-mea. Apas doar un buton, usiile se deschid automat, ma arunc in valtoarea multimii, alerg in ritmul celorlalti, ca un mecanism electronic teleghidat!Am grija sa acord prioritate de dreapta cand cobor scarile rulante. E un contract nescris, se stie ca cei care nu se grabesc stau pe partea dreapta iar ceilalti alearga de nebuni pe portiunea din stanga. Ies din gara, traversez un tunel ticsit de biciclete pe de-o parte si cealalta, pe la mijloc un virtuos autohton la acordeon (pai, de unde altundeva??!!) antrenand atmosfera cu un tango cu accente manelistice! Ma abat putin din drum, il servesc cu un LM, il intreb de sanatate cu ochii pe ceasul din capatul opus al tunelului. Mai sunt 3 minunte pana soseste in statie autobuzul 168 (autobuz care imi aduce aminte de 168-ul din Drumul Taberei). Autobuzul soseste intotdeauna la fix. Inauntru e cald iar banchetele sunt plusate. Ma asez lejer la fereastra, cu privirea pierduta pe carosabil. Ploua marunt, rece si gri. Mai departe, rutina. Luat copilul de la bona. Copilul trezit din somn, miorlait. Ademenit cu jeleuri. Ajungem din nou in statia lui 168 dar in directie opusa. Lazi se catara pe unul dintre scaune, deranjand o batrana ursuza. Coboram fara alte incidente. Gradinita, o locatie salvatoare. Copii, zgomot, veselie. Il dezbrac pe Lazi, il arunc in bratele altei femei ("asta suge de la 10 vaci" spune matuse-mea, pe buna dreptate) si ma reped val vartej spre statia de autobuz. Am programare la psihiatru. La clinica de nervi din cadrul spitalului universitar. De vreo 2 ani sunt clienta lor fidela. Tratament si terapie ambulatorie. Clinica de nervi e un loc de desfatare, asemanator cu aventuriile Aliciei in tara minunilor! Palarierul, ducesa si tot alaiul se aliniaza pe un hol extrem de lung impanzit de usi, coridoare care dau in cabinetele "meseriasilor"! Mai fumez inca un LM la intrarea in cladire. O usa imesa, impozanta. Ma holbez cu atentie la cei care intra si ies. Si ei se uita la mine spunandu-si parca "uite-o, si asta sufera cu capu'!!!" Unii vin insotiti, cu privirea incetosata, alti sunt veseli si sprinteni iar cei mai multi sunt ciudati. Cum sa-i descriu pe ciudati? Par normali, se aseaza langa tine pe banca, cand dintr-o data zguduiti parca de un impuls interior, incep sa fuga ingroziti, sa-si sopteasca, sa implore sau sa zbiere. Barbatii in halate albe traverseaza holul neimpresionabili si impersonali. Doctorul meu actual (la inceput am avut altul, un neamt), un croat, e un tip foarte simpatic. Uitandu-ma la el, cu cata rabdare si pricepere imi explica fel de fel de sintagme psihologice, ma abtin sa nu-l iau in brate sa-l pup si sa-l salvez de armata nebunilor care ii asediaza usa!
P.S. Lasa ca'l salvez data viitoare! :-))