sâmbătă, 20 decembrie 2008

small talk

draga pippete, piesa asta ma face sa ma gandesc la tine. asa ca ti-o dedic in amintirea vremuriilor cand ne "curveam" pe la Web



pentru verocika, cand soarele stralucea la peste 40 gr, noi fumam in sufrageria familiei si mancam ficatei cu piure.




pentru George, ultimul veritabil boem de pe Calea Victoriei. Keep going draga mea :-)


pentru sora Tudoreasa, intr-o noapte de iarna, inghesuite in taxi si obosite de clubbing

sexualitate & frumusete

Paginiile ziarelor, internetul, televiziuniile, supureaza de imagini feminine, incadrate in decoruri voit frivole, unele mai triviale decat altele. Sexualitatea astazi e un atu care primeaza, o calitate la indemana oricui, pusa la rang de virtute. Sexualitatea, sacaitoare ca o boala care se ia, confundata din nefericire cu frumusetea. Greseala de nuanta sau de fond? Sexualitatea bine studiata si vanduta ca marfa la mezat, sau frumusetea nativa, inofensiva si de invidiat? Exista si un anumit tip de sexualitate care provine de undeva din afara constientului, care da un adevarat farmec persoanei care o poseda, un anumit fel de a privi, de a-si undui corpul (fara lascivitate!) si de a rosti cuvintele. Insa acest gen de sexualitate "inofensiva" cantata pe vremuri in versuri de poeti si pusa pe benzi la inceputuriile cinematografiei, a devenit industrie. Revistele pentru femei abunda de articole (pe care si eu acum vreo cativa ani le-am ticluit) "cum sa devenim (MAI) sexy (cu y, ca e mai cool)???!!!"
O solutie la indemana oricui, as zice. Imbracate mai mult sau mai putin sumar, machiate, cu o privire tampo-adancita in abis, ele pozeaza imbatate de propria-si sexualitate. Industria TV, publicitatea, servesc la aperitiv publicului universal, ipostaze, crampeie de simboluri, infectate cu virusul SEXY. De curand am vazut-o la tv-ul romanesc pe Sexy-Braileanca. Si ea pe val, ca doar ce ar impiedica-o? Exista destui gura casca (recunosc, pe mine m-a fascinat specimenul!) dornici sa fie ametiti de nurii personajului. Ca e deja un personaj pe plaiul mioritic. Ce mai urmeaza? O tara sexy, animale sexy sau un dulap sexy?

marți, 16 decembrie 2008

botezul lui Christian

Acum catva timp, am fost meseni la nunta Bunului Samaritean. In urma cu doua saptamani Oliver si Ioana si-au botezat fiul in aceeasi biserica unde si-au unit destinele. Am fost, ne-am veselit si i-am urat toate cele bune micutului Christian.
lazi, de-a fata-ascunselea prin biserica

noi, in asteptarea preafericitului deznodamant


christian in bratele mamei, ascultand sfintele povete

happy in bratele parintilor

duminica la altitudine

Duminica e o zi cand toata familia e reunita acasa. Personal o urasc. Ma impiedic de partener prin bucatarie, copilul are anumite dorinte de evadare (cel putin al meu) iar eu incerc fara succes sa ma inchid intr-o camera, mimand singuratatea. Am hotarat de ceva vreme, ca Sebi duminica sa organizeze excursii in aer liber (indiferent de anotimp) cu Lazi prin imprejurimiile Münchenului. La munte, la padure, pe la lacuri, etc. Duminica asta au fost cu sania la munte (aproximativ la distanta de o ora de oras, incep muntii si paduriile). Plecarea dimineata, la pranz se haleste ceva pe la vreun popas, lazi invata din greu sa urce povarnisurile iar seara la ora 6, cand nu ii mai tin picioarele se intorc impacati la barlog.







Frant de oboseala Lazi a adormit in fund la desene iar dimineata nu a fost chip sa mai fie trezit si transportat la bona. In concluzie, aceasta excursie duminicala si efectele ei aduc liniste si pace in familie. Eu am toata duminica la dispozitie, ei se distreaza ca intre barbati.

vineri, 12 decembrie 2008

comunicat pentru mame

Nu o sa fac jocul nimanui, sa demonstrez nimic, deci nu o sa va puteti delecta cu poza mea sexoasa! Ceea ce am avut de spus, am comunicat deja, daca mai aveti intrebari sunteti liberi sa mi l-e puneti, etc. Ma dezic de orice categorie de mame, (fara suparare), pentru ca ar fi neproductiv sa ma implic doar in acest "domeniu de interes": maternitate si copii.
Merci, pupici la tot poporu'

joi, 11 decembrie 2008

cate bordeie, atatea obiceie'

E ger. Dar ce ger!! Eu, pocnita de o raceala consecventa (o am de vreo saptamana), Sebi un constincios invatacel pentru ultimul lui examen de luna asta, doar Lazi pare sa nu fie deranjat de vreme sau de inertia noastra.
Asteptam sa treaca mai repede timpul si sa vina Craciunul. Nu stiu exact ce anume, Craciunul cu semnificatia si atmosfera lui magica sau doar vacanta de iarna cu tot ceea ce include: mancare multa, cumparaturi si cadouri. Am incercat timid sa decorez cate ceva prin apartament. Colo o steluta, dincolo un mos, insa fara brad. Mie mila de brazi. Nu suport sa ii vad asezati in stive, rasturnati si cu trunchiuriile retezate. Cand eram mica, in gradina noastra exista (inca mai exista) un brad inalt si foarte tantos care era impodobit de bunicul. Se urca cu scara si il impopotona asa de bine incat tot satul trecea pe strada noastra doar ca sa il admire. De mica mi-am jurat sa nu cumpar niciodata un bradut viu si retezat pe care sa mi-l postez in chip de podoaba in sufragerie. Si ma tin de promisiune. Pe Lazi l-am obisnuit de bebelus cu multe plante (am foarte multe in locuinta) si nici macar el nu ar concepe sa aiba in preajma o planta fara ghiveci, fara pamant, careia in fiecare zi ii mai cade o frunza.
Brazi artificiali imi repugna. Ca de altfel ideea de orice lucru artificial, un alt exemplu ar fi floriile artificiale puse in glastre. In Germania, traditionale sunt un fel de reconstructie a scenei nasterii lui Isus. Totul in miniatura. O iesle, cateva animale, Maria si Magii care se bucura de venirea lui Isus pe lume. Ieslea este incadrata de cele mai multe ori de peisaje confectionate din piatra, lemn sau gips.
Cam asa arata a noastra. Lazi crescand intre doua culturii, incercam sa-l familiarizam si cu traditiile germane. Oricum scepticismul meu religios persista in ceea ce priveste protestantismul ca doctrina. De curand Sebi il duce pe Lazi in fiecare duminica la biserica. Evident la una evanghelica. Nu prea mi-a placut, Lazi fiind ortodox ca si mine, insa aici slujbele ortodoxe se tin in incinta bisericiilor catolice, enoriasii, deh' ca romanu' plecat in pribegie, suspicios si barfitor. Ne lipseste enorm atmosfera magica din bisericiile noastre ortodoxe, cu mirosul ala de tamaie, cu dascalii cantand baritonal muzica bizantina si cu coliva de dupa :-)

miercuri, 10 decembrie 2008

still luv u jay

hey jay, i get the adrenalin flowing :-)





vintage












bleahhh

Mi se face lehaminte de o anumita categorie de blogerii care epateaza prin anumite posturi de imagine/fotografie arida. Ca si cum viata nu e atat de scarboasa, mai trebuie sa suport si neputinta lor, tratata ca arta pura si pusa in protap. Mieeee sillllaaa. Beahhhh
Si sa trecem mai departe. La capatul total opus exista o specie de peneluri lamentabile care la fiecare post ne mai roaga sa mai varsam o lacrima pe altarul suferintei lor. Bleahhh
E logic, ceva veritabil nu le-ar pune in evidenta goliciunea si plictiseala. Din aceasta cauza fac uz de incondeieri inutile si de figuri emfatice.

duminică, 7 decembrie 2008

curse internationale

Intr-un final, Mosul, obosit de atata descifrat de scriitura, i-a adus in dar lui Lazi un mic autobuz (fara burduf din nefericire) si un (la fel de mic) avion. Cu autobuzul circula doar in incinta aeroportului pana la avion, asa cum bine a experimentat el in vara asta. Avionul are curse regulate in Romania. Zboruriile sunt periculoase, avionul lansandu-se peste mese pline cu decoratiuni de Craciun, peste dulapuri cu oale pe post de munti si peste ape adanci la chiuveta din baie. Se zdruncina din toate incheieturiile si revine victorios pe aeroportul din bucatarie.

vineri, 5 decembrie 2008

scrisoare pentru Mosu'

distras din procesul creatiei :-))


opera de arta expusa publicului larg :-))

Auzind de pe la televizor cum copii mai mari scriu depese Mosului, s-a pus si el pe treaba. 3 coli de hartie i-au trebuit pentru cele 3 dorinte pe care le are. Sa vedem ce parere are Mosul de caligrafia lui Lazi!

ciorbarul



seara pe la 8, dupa un dus fierbite, iti vine si pofta de ciorba, nu?

joi, 4 decembrie 2008

la depou


Lazi e de cateva zile racit. Moment in care a inceput sa isi tarasca peste tot paturica sa se inveleasca. Parca e un batranel plin de pedanteri. Se aseaza pe fotoliul lui, intr-o mana cu Freund, cu suzeta in gura invelindu-se grijuliu cu paturica. Dupa aceea urmeaza un sir de intrebari informative.
-" Mama, cand incepe Bibi Blocksebeg vrajitoarea?
-Peste o ora, ii raspund
-Si eu ce fac pana atunci?
-Te uiti la desenele cu "kleine Bär"
-Bine, mama si dupa aceea?
Atunci ma apuca nervi, pentru ca genul asta de intrebari si "de ce-uri" se prelungesc la nesfarsit. Ies pe balcon si fumez o tigara. Functioneaza intotdeauna.

marți, 2 decembrie 2008

Zino

Sambata dupa-amiaza ne-a vizitat Zino cu tatal lui. Un baietel de la gradinita, din grupa lui Lazi. Are 4 ani jumate, inteligent si super manierat. Afara e ger, singura alternativa rezonabila ramane jucatul prin casa. Tatal lui Zino e micut de statura, pletos si destul de boem. Imi place mult Zino. A fost un fel de reactie instanta pe care am avut-o cand l-am vazut prima data la gradinita. Il ajut sa se descalte in timp ce el strange staruitor o masinuta in manuta. In timp ce il incalt cu o pereche de sosete "anti-alunecare" ii simt piciorusele mici si firave incaltate doar cu o pereche de sosete subtiri. Ma tot gandesc de ce mama lui nu i-a pus o pereche de strumfi, ca doar afara sunt -9 gr?! Lazi il ia in primire sa-i arate jucariile. Eu tot ma uit spre Zino, care docil se joaca cu masinuta lui mica.
In bucatarie adulti stau la taclale si beau vin fiert. Ron, tatal lui Zino, imi povesteste ca il creste singur de la 6 luni. Il intreb de mama copilului. Fara rezerve mi-a spus ca a decis sa plece sa inceapa alta relatie, fara obligatii. Brusc am flash-uri. Aceeasi situatie s-a intamplat si cu mine atunci cand aveam 3 luni. Zino creste de 4 ani DOAR cu tatal lui, intr-un apartament modest si este reticent cu femeiile. Acum inteleg. Nu stiu mi-ar placea sa mi-l apropii cu toate ca Lazi cand vede ca il imbratisez se cam infurie. Spre final ne-am asezat comozi pe canapea si ne-am uitat la desene animate. Zino cu capul pe mine si Lazi cu capul pe Zino. Stiu ca atunci cand va merge la culcare nu va exista nicio mamica care sa-l pupe si sa-l stranga la piept de noapte buna. Eu, insa ma gandesc in fiecare seara la el atunci cand il imbratisez pe Lazi. Din emaptie.

vineri, 28 noiembrie 2008

inrolat fara convingere

Mi-am amintit de o intamplare de la maternitate. Morala ar fi ca nemtii judeca imediat dupa aparente, te trezesti automat catalogat si inregimentat, fara sa apuci sa te dezmeticesti.
Bebelusii erau ingrijiti de o armata de moase. Aceste moase imbracau bebelusi cu hainute din dotarea spitalului. Toate hainutele aratau la fel. Ca niste uniforme. Intr-o zi una dintre moase mi l-a adus la patut pe Lazi incaltat peste pantalonasi cu niste botosei crosetati (pe care i-am primit si cadou inainte sa plec acasa!) si cu o bluzica grena. Am ramas socata. Am analizat situatia dar nu am dezlegat misterul. Sebastian care le cunoaste mentalitatea mi-a spus si de ce. Pentru ca era singurul bebelus blond printre ceilalti bebelusi bruneti. Si moasele imediat un judecat dupa aparente. Au confundat un copil nascut de o mama din romania cu un plond neamt. Le-am infirmat dupa aceea asteptariile, cand au descoperit ca nu sunt in stare sa scot o fraza in lb. germana (la inceput eu am vorbit doar engleza). Sic!

moartea negotului

Ma bucuram atat de mult azi dimineata ca o sa am un motiv sa ies afara din casa. Anume, sa-mi prelungesc contractul pentru abonametul de mobil. Aproape din 2 in 2 ani, firma de telefonie mobila la care sunt logata mi-a oferit cadou un telefon mobil, la alegere. Evident, a trebuit sa fac dovada ca am platit la timp recipisele, ca am depasit cota minima a pretului de abonament (abonamentul este 20 € iar eu in primi ani petrecuti pe aici am platit chiar si 200 € lunar). Deci ma incadram aproape intotdeauna in sablonul lor de punctaj. Ne-am impachetat toti trei riguros si am pornit la drum. Afara modest, -9 gr C. Simt cum imi intepenesc degetele si mi se sparg in timp ce le utilizez sa-mi fumez tigara.Lazi tacut in carut, a refuzat isteric manusile. Vrea sa-l tina intr-o mana pe Freund, iar manusile l-ar impiedica. Mergem pe jos cele cateva statii de autobuz. Putina miscare ne mai dezmorteste oasele anchilozate de atata stat la orizontala. In drum, fel de fel de vitrine pastoral ornamentate, cu mosi Craciuni si reni, cu Isusi bebelusi asezati in iesle si inconjurati de o multime de cadouri lumesti, dupa sepcificul magazinului cu pricina. Toate aranjamentele vadesc un deosebit bun simt, amintindu-mi la polul opus de opulenta kitchoasa a vitrinelor romanesti (no ofence, dar asa e!)
In pravalia de telefoane, bate vantul, doar singura o femeie spelba care se uita pe un ecran plasma de PC. Sebi o intreaba politicos, ce oferte are pentru abonamentul nostru. Isi ridica nasul din monitor si il intreaba de nume si data nasteri. Verifica informatia si slobozeste pe gura "Da, dar nu a-ti platit abonamentul pe luna trecuta!"
Sebi ii explica ca a platit abonamentul la zi. Spelba nu se lasa "Eu una nu gresesc niciodata, nu a-ti platit abonamentul si nu putem sa va prelungim contractul"
Sebi a mirosit cu ce fel de individa are de-a face "D-na, d-ati un telefon la centrala sa verifice ei, pentru ca eu cum va spuneam AM PLATIT abonamentul!"
Simteam cum incep sa-mi pierd stapanirea de sine. Genul asta de mitocanca care se refugiaza intr-o corectitudine capitalista, sceptica si aroganta!Formeaza un numar de telefon si asteapta raspunsul. Peste cateva secunde lasa receptorul jos, ne masoara din cap pana in picioare si incepe sa ne insire niste informatii de pe un pliant, omitand sa ne transmita ca NOI PLATISEM BLESTEMATUL DE ABONAMENT.
Sebi o intrerupe intreband-o de o anumita oferta de telefon mobil pe care l-am fi putut achizitiona. "Aveti un act de indentitate la d-vs?" intreaba necioplita
"Nu cred ca am, dar are sotia mea, contractul fiind semnat de amandoi"
"In cazul asta nu va pot ajuta, am nevoie de actul dvs de identitate"
Ma las pagubasa, dandu-mi seama ca discutia cu spelba nu duce nicaieri. Sebi pe baricade, nu renunta atat de repede la lupta. "Insa a-ti putea sa ne consiliati in privinta unui mobil pe care am dori sa-l achizitionam?"
Se uita iar acru in catalog, ne explica inca odata ca la un anumit tip de telefon se plateste o diferenta minora de pret. Dar sfatul ei ar fi sa ne achizitionam unul mai ieftin de pe internet sau de la second hand... etc
Profund consternati ne uitam la tanti din fata noastra. Credeam ca astfel de specimene supravietuiesc numai mediului din Romania. Experienta ne-o demonstreaza ca ne-am inselat. A-ti mai auzit asa ceva??? Moartea comertului. Pai atunci care mai e sensul ei la tejghea? Sa ma sfatuiasca sa imi cumpar un telefon de la secondhand sau de pe net???!! Acum ca am incheiat discutia, e linistita. Batjocoritoare, ne spune inaitne sa iesim din magazin ca ea nu a putut sa vada in computerul ei daca am platit sau nu ca era blocat. Imi vine sa vomit, mie greata si ma frustreaza enorm faptul ca nu ii pot sterge de pe buze zambetul batjociritor cu o flegma.

luni, 24 noiembrie 2008

competitie intre TV si INTERNET

Astazi de dimineata a venit un nene de la cablu. Ne-a remontant cablul TV. Asta seara sunt absenta. Stau sa ma uit la reportaje. Sunt unele interesante despre Rusia,taiga, Siberia, emisfera boreala (eehhh suna orgasmatic!!).

duminică, 23 noiembrie 2008

doua randunele

O admiram pe la 3 ani. O gaseam foarte frumoasa. Langa patutul meu cu zabrele care se invecina cu televizorul, stateam cele cateva ore de transmisie si ma uitam la putinul divertismet, la telejurnal si la mira. Timid, incepusem sa fredonez melodiile ei. Ii spuneam lui tataia ca o sa devin si eu cantareata (printre altele) . Atunci cand o sa ma fac mare. Notiunea "de mare", sa ai 19 ani. 19 ani era maxim, superlativul.
Va mai amintiti de ea? De Margareta Paslaru, bineinteles.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Oasis Tour - Dig Out Your Soul (Trailer)

Am vazut zilele trecute razlet prin oras, afise cu programul concertelor trupei Oasis prin Germania. La München vor veni pe 27.02.09 intr-o locatie destul de micuta. Cunosc "magazia" pentru ca in urma cu cativa ani au concertat cei de la Jamiroquai acolo.
Cautam sa vad cam cat costa biletul. In "maghernita" din München costa 65 €, la Paris (ca ei fac un tur al Europei) costa 165 €. Deh, Parisul e cu staif.

vineri, 21 noiembrie 2008

zapada

21:14 Prima ninsoare! Yuhuuuu, de maine la sanius, ceai fierbinte cu scortisoara si fularele pe nasucuri.

glasul rotilor de tren

Si-a construit un paienjenis de sine. Una trece periculos de aproape pe langa piciorul scaunului meu. De unde acum vreo cateva luni, sinele erau construite drept, longitudinal, acum coturile macazurilor se intrepatrund solid lasand vederi o interesanta gara in miniatura. O gara de calatori cu toate accesoriile de rigoare. Pe margine stau rasturnati copacei, oamenii si animale. Langa ele un carucior rosu lipit de calorifer. Acolo doarme Freund si Mausi, copii de suflet ai lui Lazi. Pe fundal se aude un continuu suierat de locomotive, de manevre care se produc inevitabil pe o cale ferata cu sine si tampoane din lemn.
-"Wunderschonnnn" (minunat) exclama el entuziasmat
Ma uit la el si se rusineaza. Imi dau seama ca are nevoie de spatiul lui intim, fara sa mai fie spionat de parinti.
E intuneric, ora 3 dupa-amiaza. Se aude necontenit cum cad picaturi mari de lapovita & ninsoare pe geamuri. A venit iarna. O zi lunga si tenebroasa ca un beci umed.

joi, 20 noiembrie 2008

ipostaze casnice





P.S. Fara suzeta si un ursulet de plus pe nume Freund (il are de cand s-a nascut) nu poate exista.

luni, 17 noiembrie 2008

shooping de noiembrie

Ritmul vietii mele este destul de previzibil. Cand intervine vreo schimbare indiferent de ce natura, atunci ma apuca cu dezinvoltura migrena. Ca si astazi.
Am plecat dimineata la Frau Ploch. Nimic spectaculos. Drumul prin padure m-a trezit din aburii somnului si mi-a oferit ragaz sa-mi fumez tigara. Da, intradevar aerul curat din padure si tigara mea matinala sunt oarecum in contradictie. Insa daca nu fumez "una mica" dimineata, imi sare destul des tandara in cursul zilei. Experienta probata.
Direct de la Frau Ploch, fac drum invers spre bona lui Lazi. Cand ajung, el doarme pe canapeau din sufragerie. Somnoros cum e, il imbarc, il arunc in carut, ma opresc pe drum sa-i cumpar un Leberkasesemmel (adica un fel de specialitate bavareza, chifla + carne afumata + ketchup) si un suc de mere. In timp ce asteptam autobuzul, cu care mergem 2 stati pana la gradi, Lazi da repede pe gat juma' de sticla de suc si printre inghitituri incercam sa purtam o conversatie. Diverse. Cum si-a petrecut ziua la Doris (bona), ce a mancat, daca i-a fost dor de mine, etc. Ajunsa la gradi, il dezbrac, ii pun sandwichul in garderoba lui si dusa sunt.
Astazi, am hotarat dupa ce l-am dus la gradi sa merg in oras sa-l intolesc. In weekend s-a anuntat zapada si un mini viscolas. Deci, haina, ghete si caciula. Orasul (adica zona aia cu magazine) ma ameteste cumplit. Furnicar de oamenii printre care trebuie sa te strecori, magazine pline pana la refuz si multeeeeee tentatiii...
Am intrat la H&M. I-am pescuit vreo 2 perechi de jeansi si un hanorac. Mi-am adus aminte ca la o vreme asa cainoasa are nevoie si de strumfi. Mi-a luat vreo 10 min. sa gasesc nr. lui. De haina nici nu fu vorba. Erau doar doua modele, dar nu mi-au placut. Pentru ca trebuie sa-mi placa mie. Lazi la o adica are incredere in gusturile mele. Ma invart putin prin jur si intru la Zara. Am zarit instantaneu ghetele pe care le cautam (unele inalte, rezistente la apa, cu blanita si arici). Ma uit cu atentie dupa haina, zaresc una mai smecheroasa, dar ghinion, nu au si numarul lui. Rog o tipa care mesterea ceva pe la rafturi sa se uite in depozit. Am noroc, au numarul lui. La casa, sunt putin cam tulburata, trebuie sa ma controlez cam mult dupa bani in pormoneu, dar imi spun in gand, ca se merita o asa investitie.
Cel mai complicat, nu o sa ma credeti a fost voiajul in cautarea caciuli. Trei magazine mi-au trebuit pana am gasit o caciula burlan, care se introduce pe cap si numai ai nevoie de fular. Super practica. Basca, are si masinute crosetate pe parti.
E ora 6 jumate. Sunt franta. Mie o foame de mor si m-a luat migrena. Ma uit in jur, tarabe cu portocale, banane si alte chestii exotice. Ma tarasc smerita spre metrou. Zaresc ca printr-un miraj, un frontispiciu celebru. Turlele unui fastfood McDonald's. Yuuuhuuu, aici e de mine. In 5 min cred ca m-am indopat orbeste cu 2 hamburgheri. Ziua e ca si incheiata. E deja intuneric, frigul ma zoreste spre casa, sentiment impartasit la unison de oamenii ce stau cuminti pe scaunele din statia de metrou.

vineri, 14 noiembrie 2008

conventie

Cel mai mult ma enerveaza oamenii insipizi si marginiti. Treci pe strada, au buzele crete, privirea pierduta intr-un peisaj aleatoriu. Sunt greu de satisfacut, cersesc compasiune fata de suferinta lor neputincioasa de a nu se face remarcati. Imbracamintea e discreta, dar nu le-ar displcea putina opulenta. Cunoasteti cu toti, genul ala de indivizi care sunt serviti cu o bomboana, iti multumesc acru, refuza si inghit in sec.
Eh, astia nu au decat un leac. Sa fie atacati frontal. Cu armele pe fata, fara menajamente. Sa te bucuri sadic de privirea lor ingrozita de asemenea impertinenta.
Ce cacacios se scot ei la suprafata, cat de buni crestini sunt, parinti extraordinari si prieteni devotati. Majoriteatea au o venerabila meteahna: grandomania. Te invita la ei acasa, si incep sa iti explice utilitatea unui anumit accesoriu (fie el de mobilier sau electrocasnic), ce frumos se incadreaza el in ambianta si cat de multi bani a costat.
Am vazut la cineva odata un Mac Os nou nout, asezat frumos in sufragerie, incadrat in dreapta si stanga de carcase cu jocuri. Nea' Ghiorlan a avut bani multa bunavointa si l-a cumparat. E mai altfel, deh, are design interesant, a costat scump, dai cu cliku' doar odata. N-are asa ceva tot romanu' traitor pe meleaguri nemtesti!
M-am hotarat, cum intalnesc unu' il taxez. Scap de frustrarea de a-i suporta pisalogeala insipida si capat satisfactie ca i-am retezat-o mitocanului.

miercuri, 12 noiembrie 2008

neam de slugi

In inima civilizatiei, in vest cum i se mai spune, "munca pe plantatie" e intretinuta cu spor de cetatenii tariilor excomuniste. Am dat acum vreo 4 zile un anunt in Süddeutsche zeitung (un fel de Gandul autohton). Am avea nevoie de o studenta sau o bunica, care in weekend, seara, sa fie disponibila la domiciliul nostru cat timp (vreo 4 - 5 ore) ne-om destrabala si noi prin oras. Mai pe scurt, Lazi doarme, femeia respectiva, navigheaza pe net, citeste sau croseteaza.
In aceste 4 zile, am primit din zori si pana-n noapte zeci de telefoane. Majoritatea personajelor in cauza, ciripind germana pe sarite sau cu un puternic accent slav (eu insumi posed accent). Cugetand noi, am gasit de cuviinta sa alegem o studenta nemtoaica. Careia de bine de rau, nu i-ar strica cativa bani de buzunar. Sebi a fost cel cu ideea intretinerii economiei germane alegand o compatrioata. Insa ceea ce m-a frapat a fost disperarea cu care strainii incearca sa prinda un mini job. Povesti impresionante spuse de adolescnte de 17 ani la telefon, studente dispuse sa lucreze pe o nimica toata.
Acum sa trec la mulstimabila-mi persoana (tocmai ce va povesteam de sclavi din tariile excomuniste). Intruna din zile cand frecam sarguincios chiuvetele lui Frau Ploch, am dat peste un obiect ciudat. Arata ca un triunghi din gelatina sau ca o bucata de silicon de culoarea pielii. L-am luat cu doua degete si l-am asezat siderata pe gresie intr-un colt. Prin spate ca o spioana Frau Markel se apropie si ma intreaba soptit:
"I-ai vazut cumva sanul lui Frau Ploch, era prin baie pe undeva. Sarmana, acum cativa ani buni a fost operata de cancer la san. I l-au amputat. De catva timp, e putin nemultumita cu marimea sanului artificial. Vrea sa mearga sa-si comande altul tinand cont de dimensiuniile actuale, putin mai maricel."
Am dat din cap sovaielnic. Sunt unele situatii pe aici prin jurul meu care pur si simplu ma tulbura si ma naucesc. No comment.

duminică, 9 noiembrie 2008

nimicuri duminicale

Astazi am auzit cel mai naucitor-ravasitor lucru. Un sofer de tir, casatorit cu o ziarista de top, care vrea sa cumpere o enciclopedie de istorie antica (vreo 84 de carti) cu peste 2000 €.
Ieri,in timp ce imi tarsaiam pasi prin supermarket dupa chilipiruri, am observat ca rafturiile erau burdursite cu produse specificie Craciunului. Toate ambalate simandicos, in sclipiciuri cu Nea Mosu' si la preturi promotionale. Ba chiar am vazut la intrare braduti pitici, coronite si crengute pentru decor. Mai sunt vreo 5-6 saptamani pana la Craciun, cine s-ar aventura sa cumpere braduti pe care in preajma sarbatoriilor i-ai srange cu matura de pe jos? Da' mai stii, astia or fi din gama merelor, rosiilor si a castravetiilor nemuritori! Adicatelea, exista pe aici o "gama" de legume si fructe din Olanda deobicei, pe care daca le cumperi azi le poti manca si dupa 2 saptamani. Tari ca piatra, fara gust, fara miros insa aspectosi ochiului. In Olanda am fost. Pamant putin, canale cat cuprinde, umezeala si frig. Din cate am auzit, legumele astea sunt crescute in niste sere speciale, cu pamant putin, apa multa si chimicale la greu. De ce oare nu exporta Romania legume si fructe, ca la noi soare si pamant cacalau?! Ne-au luato altii inainte, ca deobicei.
Plus ca acum vreo 3 saptamani cand am fost in Bucuresti, am intrat si eu ca tot omu' in Real. Un hipermarket exportat din Germania. Mare surpriza am avut si acolo! La standul de legume si fructe, frumos aranjate, se lafaiau cartofii din Germania, ardei din Olanda, usturoi din China, etc. Dar si mai mare mi-a fost uimirea cand am vazut ca se cumparau! Tanjesc dupa rosiile alea mari carnoase, moi si storcite din piata Obor, dupa cartofii cu bube si dupa morcovii plini de noroi care zac pe tarabe! Dupa cativa ani buni petrecuti pe meleaguriile nemtesti, am ajuns la inteleapta concluzie ca nu tot ce e placut vederi se imprieteneste cu papilele tale gustative!

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Down town

Sambata seara, se aude pe fundal zgomotul orasului, forfota si clacsoane. Vitrine arzand de nerabdare sa se napusteasca spre tine, miros de parfum si alcool. Imi amintesc o piesa fabuloasa pe care am ascultato cu mult timp in urma. Nu departe, aici la doi pasi, Downtown... Noapte buna

cu dedicatie

Astazi am mers sa fac curat la o individa. Una dintrastea carora le musteste jegu' prin pori. Exista o categorie de nemtoaice, neepilate, cu tivul descusut, pantofi robusti si fara sutien. Se cred profund responsabile de tot ce misca in jurul lor, dar intr-un mod cu totul ridicol si usor tenbel. Obisnuite cu un sistem social care le-a protejat, majoritatea fiind mame singure, isi permit sa te ridiculizeze, sa iti arate cat de eroica este existenta lor, cat de filantroape sunt ele intr-o lume haina. Hai sictir, fah imbuibato! Pai, ia du-te tu, sa traiesti in Romanika. Zat si pune-ti labele alea mari la munca, dute sa fi tiranizata de sefi, barfita de colege si umilita de barbati. Ba, mai mult, iti doresc sa traiesti intr-o tara musulmana ca sa iti dai seama cat de privilegiata esti in Germania.

joi, 6 noiembrie 2008

Humpty Dumpty si Laura

Asta seara vine cu singuranta randul Laurei. Dupa ce s-a uitat la desene, s-a mai jucat putin si in bucataria lui Sebi (jumatate din bucatarie e biblioteca si birou) printre cuti mari transformate in casute, Lazi a ajuns in patutul lui. Camera, arata destul de misterios noaptea, are doar niste stelute agatate de draperie care imprastie o lumina palida iar pe dulap o lampa cu picior ca un cocostarc. De lampa am nevoie doar daca vreau sa-i citesc o poveste, stelutele raman sa-l vegheze statornice toata noaptea. Asadar sa inceapa Laura. O fetita cu parul rosu, imbracata intr-o rochita de culoare incerta. Priveste in afara unei ferestre enorme, in timp ce pe fundal intr-un hamac agatat intre doi copaci doarme tanti Tan Tan. Tanti Tan Tan arata ca o vrajitoare, iar hamacul e tesut din panza de paianjen. In departare intre copaci se zareste ceva destul de ciudat. Laura isi arunca pelerina pe umeri, il agata in treacat pe Brummel, ursuletul, de o labuta si evadeaza in intunericimea padurii. O padure dealtfel costeliva, de plopi. Intr-un cuib de crengi uscate doarme un ou cu nasul lung.

(Laura stia ca e un Humpty Dumpty, probabil tanti Tan Tan intr-un moment de luciditate i-a povestit Alice in Tara Minunilor!)
Tiptil ii da ocol oului care doarme si scanceste sfasietor prin somn. Brusc deschide ochii socat de existenta Laurei in preajma-i. Debusolat, alearga repede, bezmetic prin intuneric printre copaci si tufisuri. Laura il urmeaza gafaind si strigandu-i lui Humpty sa se opreasca. Copaci prind contururi hidoase in intuneric, ici colo apare un butuc cu chip had si cregi care stau sa agate ca niste gheare. Humpty Dumpty alearga fara oprire se agata de o creanga si isi pierde echilibrul. Laura incearca sa se apropie incet si sa se prezinte ca o adevarata domnisoara. Humpty devine dintr-o data zambitor si ii propune Laurei sa se joace impreuna. (asta e imaginea din carte care imi place cel mai mult). Un camp de lalele rosii gigantice. Pe una dintre frunze Laura si Humpty aluneca molatec ca pe un topogan. Lui Humpty de atata destindere ii zboara in aer jobenul iar Laura il scapa din mana pe Brummel.
Ufff, soarele apune Laura se pregateste sa plece, Humpty da din cap trist, semn ca ii este frica sa ramana singur. O pasare mare cu ciocul din metal da tarcoale prin aerul nopti. Laura tremura ca scuturata de friguri, are o idee, sa i-l imprumute in seara asta pe Brummel. Pe cer apar tunete si fulgere, lalele gigantice se apleaca laolalta cu copacii sub presiunea vantului. Laura merge spre casa. In mana are o lanterna. Se razgandeste si se intoarce sa-l caute pe Humpty Dumpty. Sarmanul Humpty sta zgribulit langa o scorbura. Isi soptesc unul altuia cate ceva la ureche. Se pare ca vor sa evadeze din padure. Cu cate un bat in mana pornesc repejor la drum. Tipetele ascutite ale pasari cu ciocul din metal, fluturi de noapte flamanzi, tufisuri cu ochi de soparla pe toate le-au infruntat amandoi. Dimineata ii gaseste adormiti langa trunchiul unui copac. Tanti Tan Tan, in fata sevaletului picteaza linistita imaginea unei case suspendate intre 3 copaci (casa Laurei si a matusii??!).
P.S. Am povestit asa cum m-au indrumat imaginiile si imaginatia, bineinteles.

marți, 4 noiembrie 2008

nazbatii

Si tocmai ce imi laudasem odrazla intrun post anterior... Spun tocmai,pentru ca astaseara de cum a intrat pe usa cu Sebi a inceput sa-mi povesteasca cu o moaca de martir ceea ce i s-a intamplat la gradinita.
-"Mama, Michele m-a pus pe bancuta....ihhiiii", incepe el cu prefacuta pseoudo boceala.
Bancuta este un accesoriu de la gradinita unde sunt asezati copii super neastamparati, care fac boacane. Acolo pe bancuta de lemn stau singurei cuc, fara sa aiba posibilitatea sa ia parte la ceea ce fac ceilalti.
Sebi, in timp ce se descalta ma tot bombarda cu "informatii" despre minunatele evenimente petrecute la gradi si povestite de Sandra (educatoarea).
Pai Lazi si Luca au luat o carte s-au dus impreuna la toaleta, au rupt-o si au aruncat-o in WC. Ca si cum nu ar fi fost indeajuns, au mai aruncat si sulul de hartie igienica dupa care au tras apa. Banuiti nu, ce s-a intamplat!!!!
Au inundat jur imprejur, iar sarmanele educatoare au fost obligate sa stearga, sa stranga mizeria, producandu-se un mic haos. Piticii ceilalti au luat-o razna, au inceput sa urle, sa alerge care in contro prin incaperi, pana cand educatoarele terminate de atata smotruit au preluat fraiele situatiei.
Ca si cum nu as fi auzit destul, Lazi a venit si mi-a aratat cum si-a prins mana in usa.
Urmariile? Eu impreuna cu Jenny (mama lui Luca) va trebui sa cumparam o carte noua + bonus, sa facem curat la gradi intr-una din zile.
Sebi si Vero cu care vorbeam la telefon, auzind toata tarasenia, mi-au sugerat sa nu ma enervez pentru ca asa sunt baietii mai smecherasi, mai obraznici, ca doar e copil,nu??!!

luni, 3 noiembrie 2008

periplu spre Frau Ploch

Pe la ora 9.oo traversam deja orasul sa ajung la S-Bahn. Sictirita ca nu imi pot fuma in tihna tigara (nu mai pun la socoteala ca nici cafeaua nu mi-o bausem!) si ca sa sfidez absurda restrictie de a fuma intr-o gara (in aer liber) m-am asezat in fata unui reclame uriase si mi-am aprins tacticos o tigara amarata, scuturata si indoita. In timp ce ma uitam curioasa la oamenii care se pendulau prin prejur, am observat chiar pe peronul celalalt, o camera de luat vederi. Vreun troglodit de functionar care urmareste zilnic ce se petrece, masturbandu-se si crezandu-se D-zeu pe parcela lui! S-6 in directia Stamberg are intarziere de 15 min. Ma enervez dar imi trece repede. Prin fata mea se perinda diverse personaje. O prezenta feminina din familia "divele fara frontiere" in camasa, cu buricul dezgolit tarand dupa ea un geamantan imens. Mi s-a facut instantaneu foarte frig doar inchipuindu-mi ca as putea sa ma dezbar de vreo piesa vestimentara. Am uitat sa spun ca afara e ceata si umezeala. Imi scot romanul din poseta. Unul clasic cumparat din Bucuresti "la oferta" de la Nemira. Nu se petrece nimic spectaculos si cu toate astea te prinde, relatari de budoar, petreceri campenesti si vanatori la tara. Drumul prin padure mi se pare de-a dreptul infinit. Fac pasi mari insa am impresia ca ma misc incet si in reluare. Pe stradutele din Krailling, printre garduriile inalte, gradinarii,femeile de serviciu din Europa de Est, misuna harnica, terminand curatenia de toamna.
Am clantanit de vreo cateva ori cu acel mecanism ciudat, grotesc, gura de leu, pana ce mi-a deschis Frau Markel. Mi-a vorbit soptit ca data viitoare sa intru pe usa de serviciu. Ii raspund ca ascult si ma supun. Ce as putea sa fac?! Statutul mi-o cere :-))
Frau Ploch ma intampina zambitoare si ma imbie la o ceasca de ceai negru. O refuz politicos. Mi se explica ce am de facut si ma apuc heirupist de treaba. In timp ce frec una dintre chiuvete cu otet, frau Markel ma roaga sa intrerup treaba si sa ma apuc mai bine sa sterg marmora din hol.
-" Frau Ploch, face drenaj limfatic. A venit deja doamna respectiva si au nevoie de baie.
-" Dar eu am crezut ca face masaj... ingan si eu naiv
-"Da, Frau Ploch nu vrea sa vorbeasca despre asta. Se ingrasa in ultima vreme vizibil si a decis sa faca drenaj.
Mai mult nu am vrut sa stiu. Imi vad profund preocuta de marmora mea din hol inchipuindu-mi printre franturi cum prin venele lui Frau Ploch se prelinge grasime alb galbuie.

vineri, 31 octombrie 2008

dar ... imi e dor de Jeremy

A fost o perioada prodigioasa in viata mea cand nu pierdeam niciun film la cinema sau pe canalele mai acatarii care existau la vremea respectiva. Priviti-ma cu indulgenta pentru ca ma consider deja o fata batrana. Vibram si traiam scenele care ma miscau. Puteam sa ma sacrific pana la 4 dimineata daca atunci se difuza filmul respectiv! Am ramas inca cu mireasma aia de extaz pe care mi-o dadeau filmele in urma cu vreo 7 ani. Acutualmente incerc sa ma concentrez sa urmaresc un film cap coada. De pe la inceput incep sa-l judec si sa-i gasesc nod in papura. Ca e prea comercial ori prea senzual, prea experimental sau prea lacrimogen. Se pare ca am devenit opaca si lipsita de empatie fata de ceea ce se scoate momentan pe piata cinematografica.









miercuri, 29 octombrie 2008

in postura de viitoare soacra

E posibil sa te indragostesti la 3 ani?
Va intreb, pentru ca astazi am observat cum Lazi daca o (re)vede pe Clara, lasa capul in jos si se ascunde dupa mine. Subliniez, nu s-a comportat NICIODATA asa. Din contra este un mic tupeist. Pe Clara a cunoascuto acum o jumatate de an la gradinita. Erau impreuna in grupa mica. Lazi in fiecare zi imi povestea ca a luato pe Clara in brate, ca e "fata lui" etc. Intre timp Clara s-a mutat in grupa de dimineata. Insa ma intreaba regulat ce mai face "fata lui", daca mai are posibilitatea sa se vada cu ea.
Sa va satisfac pana la capat curiozitatea. Cine este Clara si de ce ii place lui Lazi.
Pai, ia sa vedem (ce soacra haina o sa fiu, eehhhh!!!).
Clara este mai mica ca el cu o jumatate de an. Nu are parul lung, nu e nici blonda nici bruneta si este extrem de... timida. Are in fata 2 dinitisori mari de iepuras si l-a repezit pe Lazi de vreo cateva ori cand dadea tarcoale carutului in care se afla fratiorul ei, un bebelus de cateva saptamani. Dupa disparitia Clarei in grupa de dimineata, a aparut Lara, o fetita blonduta si tare miorlaita. Lazi o detesta & ignora. Amelie, o alta feblete de-a micului golan! E sora lui Luca. Ea il adora pe el, il mangaie si il pupa pe obraji atunci cand Lazi este purtat de mine in carut, iar ea se intoarce cu mama ei de la gradinita. Lazi ii raspunde ursuz cu vreo imbranceala sau cu un "lasa-ma in pace".

fara titlu

E noapte, intuneric, si nu e inca ora 6. Stau singura in casa si ma bucur de caldura, de actuala armonie impietrita si impersonala. Ieri seara am ascultat in holul gradinitei cantecul de incheiere. Vocea lui Lazi ca un clopotel acoperea celelalte voci. Acasa imi spune ca nu ii place sa cante. Ca ureste cantatul la gradinita. Stiu ca se da cocos fata de mine. In fiecare seara asculta muzica la casatefonul pe care si-l tranteste langa pernita. Ma roaga sa-i pun muzica si in bucatarie. E un baietel. Nu vrea sa ii mai povesteasca mamei acasa decat franturi din intamplariile pe care le traieste. E constient de imaginea proprie in societate. Stie sa se vanda bine. La 3 ani e oarecum independent de mine. E aproape toata ziua plecat. Nu stiu ce face exact, dar stiu ce imi povestesc ceilalti. Sunt lucruri noi pe care eu nu le stiu despre el. Doris (bona) mi-a povestit ca poate sa mearga foarte mult pe jos, poate sa construioasca barci si castele din lego, educatoarea mi-a confirmat ca ii place sa cante, sa picteze in acoarela, sa ii ajute pe ceilalti copii daca este rugat.
P.S. O amica mi-a sugerat sa ma uit pe youtube la o anumita piesa de la Sigur Ros. Asa si-l inchipuie ea pe Lazar pe la 10 ani, ca pe baietelul din clip.

marți, 28 octombrie 2008

in drum spre Frau Ploch

Ma urc in S-Bahn. Stiu ca trebuie sa merg cateva stati pana in Planegg. Numele nu imi spune mare lucru. Privesc in jur, niste liceeni de provincie galagiosi care au fost in oras la cinema sau cumparaturi, cativa batrani si eu. Pe fereastra, fabrici, case cu gradini spatioase, campuri, macazuri si paduri. Cobor in gara. Sunt putin surprinsa sa observ ca pe partea unde mi s-a explicat sa merg e doar padure. Niste indicatoare si sagetiile lor care ma ademenesc sa ma afund pe carare cu incredere. Ma simt ca o scufita rosie. Imi place. Arbori grosi, pini si feriga. Merg si incerc sa-mi imaginez cum era acolo inaintea razboiului. Fara infrastructura, doar un drumeag de tara care ducea in sat. Carute pictate frumos pe tabliile laterale aducand de la gara cateva femeii vanjoase cu obraji rosii.
Nici nu ma dezmeticesc bine, ca pe langa mine aluneca o bicicleta. O femeie intre doua varste cu sal si basc catarata pe o bicicleta cu ghidon inalt si faruri extrem de proeminente. Un alt indicator pe partea dreapta ma atentioneaza ca la 50 m se afla o manastire sau o capela. Iarasi ma simt in alta dimensiune. O capela cu o Madonna din lemn sculptata la intrare. Imi aprind o tigara, o savurez neincorsetata de regulile orasului din departare. Imi doresc sa nu se termine curand culoarul de frunzis. In zare se itesc cosuriile caselor. Aici trebuie sa fie Krailling. O strada pricipala din care se ramifica altele mai mici lateral. Case inalte din caramida rosie cu ferestre largi, flori salbatice cu tulpini pe jumatate uscate,iedera si helestee pe care se balangane lin rate artificiale. E lesne de inteles ca acolo locuiesc bogatii! Nr. 11 e usor de gasit, e undeva pe la mijloc. Usa de la intrare e impodobita cu gura unui leu din care iese un cerc din metal. Asa am mai vazut eu in filmele englezesti. Oricum sunt in postura filmelor clasice, primul interviu cu o fata saraca din oras care isi cauta job la o familie bogata. Lovesc timid marginea cercului. Un glas de femeie imi raspunde. Usa se deschide, lasand la vedere o doamna de vreo 70 ani. Asta e varsta pe care eu o pot ghici cu aproximatie. Sunt invitata in hol. Un hol placat cu marmora alba. Frau Ploch, amabila si zambitoare, mi-o prezinta pe pe Frau Markel, una dintre servitoarele familiei. De fapt ce-a mai veche. Amandoua se ingramadesc in jurul meu sa imi ofere mana. Sunt placut surprinsa, de primirea care mi se face banuind ca batranele mele sunt avide de conversatie. Ajung in living. Mobilier vechi ca in cataloagele de arta, tapet cu pasari maiestre, mocheta plusata, lampi cu picioare inalte din metal, pe toata marginea ferestrelor largi se afla bancute din lemn care mascheaza caloriferele. Intr-un fotoliu cu fata spre ferestre si cu spatele spre noi se afla un batran. E domnul General de Marina, leul de mare, batranul Ploch. Pe vesta din stofa verde pe care o poarta se afla o insigna,ceva cu o nava in miniatura si niste initiale. Nu mai vede aproape deloc. Frau Ploch imi povesteste cum ii citeste in fiecare zi cate un capitol dupa masa de pranz.

continuarea... zilele urmatoare...

duminică, 26 octombrie 2008

...sub imperiul masinilor

Pasesc incet pe muchea trotuarului cu un picior catarat pe bordura inalta si cu celalalt pe sosea. In jur o mare de masini. Incerc sa ma ghidez, sa imi lungesc gatul pe deaspura unui harb parcat cas pe trotoar. Din spate simt vibratii de roti. Ma opresc in loc, ma produc intr-o miscare brusca de natura instinctuala, nesigur imi retrag si celalalt picior de pe trotoarul burdusit din greu de masini. Inaintarea e de-a dreptul imposibila. Mai astept prudenta in timp ce din spate vine un taxi iar din fata un dulap pe roti. Maimuta cu ceafa groasa din jeep nu are rabdare sa traga pe dreapta. Injura indesat prin geamul de la portiera. Au mai trecut vreo 6 min. Ca sa parcurg cei 30 m de strada mi-au luat deja 15 min. In Bucuresti ai nevoie de timp si de nervi de otel. Imi amintesc cu vreo 7 ani in urma, cand ma intorceam noaptea de la vreun club, doar taxiuri si in rest pustiu, mergeam pe sosele fara sa ne fie frica ca o sa fim loviti. Acum pe la 10 cand deabia se innopteaza, masiniile merg bara la bara, soferii suduiesc de mama focului iar aerul este nerespirabil. Am oroare sa traversez strazi. Ma simt terorizata cand trebuie sa fac slalom prin oceanul de masini oprite la semafor. Ambreajul pornit imi da fiori reci pe sira spinarii. Volanul manevrat la voia intamplarii pe ritm de manea imi confirma inca odata superioritatea lovelor si a smecherilor din Romanika.

joi, 9 octombrie 2008

ce frumos e in Romania!!

Ne-am tot perindat prin oras, pe la terase, vremea fiind aliata noastra in aceasta saptamana. E prima data cand venim in Bucuresti fara carut. Oricum in decurs de 3 ani a distrus 3 carucioare, unul dintre ele cu roti groase din clasa bolizilor,pentru copii agitati. Cand ma voi intoarce acasa in Muenchen voi fi nevoita sa i-l cumpar pe al 4-lea. Nu suport mersul cu interminente si opririle spectaculoase atunci cand vrea sa admire un "rahat" de pe marginea drumului, mai ales cand eu ma grabesc sa ajungem la gradinita sau la bona. Dimineata il arunc repede in carut, il fixez in haturi si pornesc cu el intr-un ritm nebun spre destinatia finala. Dilema?!Ce carut rezista zilnic la cele 16 kg ale d-nului si la zbantuiala de rigoare? Vom vedea.
Ieri a batut la picior Lipscaniul, si-a comandat singur o piza si a purtat o discutie in cea mai curata lb. romana. Ca si mine, Lazi se simte confortabil, acceptat si neinhibat in minunatul peisaj autohton. Nu da ordine si nu se preface ca in Germania.

marți, 7 octombrie 2008

ciubuc via bacsis

acum cateva seri m-am perindat pe la petrecerea unor jurnalisti din germania. am discutat cu un tip extrem de prezentabil (din Munchen) despre ceea ce insemana orient in romanika. am incercat sa-i explic ca exista o mare diferenta intre turcii care populeaza astazi germania si orientalismul nostru dobandit de sute de ani, cu acte in regula si cu bunavointa mentalitatii noastre docile.
nu stiu ce atitudine sa ai cand ii vezi pe strazi in Germania supraponderali, impodobiti ca un pom de craciun, scuipand si suduind impotriva normelor moderne de civilizatie. vin din sate uitate de lume din anatolia, traind inca dupa reguli impuse de Mehmed al VI-lea. tinerii turci imbracati in straie moderne, scurti si parosi insotind fete la fel de ostentativ imbracate dar purtand pe cap insemnul religiei musulmane. ma frapeaza ca inca sunt organizati in cete ca strabuni lor in hoarde! o ura nestavilita si nejustificata impotriva a tot ceea ce nu tine de kebab si coran ii macina zilnic.

duminică, 5 octombrie 2008

back to origin

-"Mama unde este Romania?" ma intreaba Lazi dupa ce am coborat din avion.
-"Dragul meu, asta e Romania,oamenii astia de langa noi, care vorbesc cu progenituriile intr-o germana stalcita, politisti care ne intampina cu un "bine ati venit" plin cu subintelesuri si parcarea burdusita de masini cu staif!
Romania este o fata de moravuri usoare. Estetica dar sleampada. Poarta ciorapi fini dar cu firele trase, parul lung si naclait, imbietoare la trup si haina la suflet.
Ma frapeaza ca aici timpul trece extrem de repede, indiferent cu ce ti l-ai ocupa.
Am in permanenta un placut sentiment de lehamite, insa mi-l asum si ma bucur de el.
Ploua in Bucuresti. Strazile sunt impracticabile, oamenii de bine merg la Mall. Mall-ul oaza duminicilor cu intemperii. Mall-ul un fel de targ de distractii modernizat imboldindu-te fara sa vrei sa te vanturi prin multimea de gura casca.

miercuri, 1 octombrie 2008

kiki & john

Ce minunat e sa te trezesti dimineata cu piesa asta pe fundal!!! Astazi as avea chef de un film politist englezesc/american din ani '70. Masini busite, mulatrii cu pantaloni evazati si femei cu parul permanent. Intotdeauna genul asta de filme ma relaxeaza total. Politisti dau drumul sirenei (e neaparat!!!), discutii de genul "daca sunt incercuit, acopera-mi spatele, cheama intariri" droguri, femei fatale, puscoace si muzica buna. Upsss, din nefericire am de peste 3 luni cablul de la TV suspendat. E adevarat ca eu singurica am decis ca imi este mai bine fara. Dar cum toamna si iarna vor fi extrem de lungi si intunecate, parca ma bate gandul sa ma recablez.

luni, 29 septembrie 2008

hituri eterne

Isi mai aminteste cineva de baieramurile de dupa '89? Toata lumea aparea la o ora bine stabilita, frumos imbracata si musai cu un mic cadou. Odata nu am avut ce sa aduc la o astfel de petrecere si mi-am sacrificat sapunul Fa pe care il ascunsesem in dulapul de haine. Interzicandu-mi-se sa ma machiez, ma pictam pe furis in lift cu cel mai indecent ruj. michael jackson pe banda de magnetofon, celebrele bluesuri, invitatiile timide de a face cativa pasi in doi, dezamaginrea fetelor care ramaneau neinvitate pe margine...
Am avut la un moment dat un prieten cunoscut la un baieram, de fapt si primul meu prieten, Cristi, care ma medita la mate si la fizica iar cand ieseam impreuna afara il ademeneam la plimbare prin Cimitirul Sf. Vineri.
Pe vremea aia nu aveam nici macar casetofon, iar prietenele mele care posedau un magnetofon imi inspirau deja respect. Fredonam melodiile hiturilor iar versuriile le primeam de la fetele mai bine dotate tehnic (care puteau trascrie versuriile direct de la magnetofon/casetofon). Cu vestimentatia era mai dificil, ca inca nu existau second-handuri iar magazinele comercializau aceleasi uniforme anoste, haine cu care te puteai acoperi si atat. Gabi si Cristina, niste amice bune, aveau rude in America. Asta da super bafta. Norocul meu ca erau un pic mai plinute iar hainele nu li se potriveau intotdeauna. Din generozitate ajungeau pe la mine. Aveam un tricou roz cu un imprimeu cu Michael Jackson. Splendid.

duminică, 28 septembrie 2008

the lady is no more a tramp



Ce tumult, ce agitatie, sambata seara!!! Zeci de telefoane ca sa stabilesc unde o sa descind prima data. Sublim! In primul rand la Universitate la rond. 137-le obosit si imbacasit de mirosuri sau inghesuiti intr-un taxi.
Baia si epilatul, aparitia Morisei, Tudoresei sau a Pipetei in pragul usi. Orele destinate "papusitului", proba obligatorie a toalelor. Pana la urma tot tapata si "golanca" ieseam din casa! Si stiti, nu imi era rusine cu mine niciodata! Imi amintesc ca am iesit odata intr-o rochita roz din supraelastic din perioada 60-ista, ciorapi din plasa si saboti cu toc inalt. Numai pe terasa de la Web cate conflicte am provocat din cauza outfiturilor mele mai mult decat indraznete si a gurilor slobode dornice de comentarii. Simteam ca traiesc, ma bucuram intens chiar si atunci cand urlam isteric la ex-ul meu.
Acum sambata seara e la fel de searbada ca si miercuri seara, indiferent de anotimp. Ma zgaiesc tamp la computer, mai fac o tura prin bucatarie sa imi aduc un ceai iar cel mai dezgustator lucru e sa-mi asez o pernita electrica pe burta.
Multi spun ca am devenit matura, responsabila si utila.
Eu din contra, ma resimt ca o matraguna debila, nefericita si pe deasupra speriata de provocari.

joi, 25 septembrie 2008

j. k.

El traieste intr-un cartier muncitoresc. Are o locuinta mica. Bucatarie impersonala in care se afla ascunsa,sub doua usi rabatabile, o cada de baie. Ca un mic cavou. Particule mici de praf zboara zorite sa ajunga pe frunzele celor doua plante care convietuiesc in coltul camerei. Povesteste despre apartament ca a fost construit special pentru citadini. Pe fundal se aud zgomotele traficului urban. Ne intampina de la intrare o chiuveta veche in stilul Art Nouveau si niste scari care troznesc sub pasi nostri. Uneori uit de El. Nu e in totalitate urban. E fastacit si speriat. Ii place vidul si pisicile verzi. De fiecare data la finalul nuvelei scrie doua variante, una simpla, umana si una complicata pseudo-dramatica. Ne-am intalnit in cafenea. El isi poarta manuscrisele in buzunarul stang al jachetei. Imi povesteste despre Fetita cu chibrituri si despre Mos Craciun. Uneori imi este dor de El. Doar cand imi amintesc.
Candva ascultam cuminti pe sofa piesa asta

miercuri, 24 septembrie 2008

scandinavici

Ieri la gradinita am interactionat cu mama micutei Lara, o fetita bondoaca si vorbareata.
"-Toamna asta a venit prea brusc. Mi-am scos deja hainele de iarna, insa frigul este atat de intens incat il simt pana in oase", ma confesez eu cu obida
-"Da, e adevarat, insa in Scandinavia sunteti obisnuiti cu frigul, nu?" ma intreba ea
-"Dar ce legatura are Romania cu Scandinavia?" eu, nedumerita
-"Pai noi stiam ca tu vi de pe undeva din Scandinavia, nu stiu exact care tara..." ingana femeia fastacita
-"Nu, eu vin din Romania, din Valahia, din stepa", eu, cu neprefacuta mandrie
-"Dar Lazi e nume scandinav, eu numai inteleg nimic. Si voi aratati atat de diferit decat romanii pe care i-am intalnit" spuse cu uimire
La gradi,Lazar este prescurtat Lazi si pronuntat Lasi, iar confuzia este si mai mare pentru ca Lars si Lase sunt nume scandinave.
-"Nu draga mea, eu sunt romananca chiar daca infatisarea nu mi-o confirma asa cum s-ar astepta ceilalti, iar Lazar e un nume cat se poate de slav", dau eu explicatia finala
-"Dar as putut sa jur ca sunteti scandinaivi, mai ales ca si numele de familie nu e nemtesc"...
-"Da, e adevarat ca si asta suna putin mai anglo-sacson dar e numele sotului (uras sa pronunt sot!!) meu
Am lamurito pe femeie care continua sa rumege in tacere argumentele mele.

luni, 22 septembrie 2008

insomniaca

In noaptea asta o sa merg putin pe aici, dau o tura imi umplu baierele sufletului cu o infuzie de sat, dupa care ma intorc la mine

Sebestyén Márta & Alexander Balanescu


P.S. Balanescu e fantastic

love me if you dare...

vineri, 19 septembrie 2008

"buna ziua, sunt un supravietuitor de la Auschwitz.."

Astazi mi-am inceput ziua ingrozitor. N-am putut sa adorm din cauza unor niste nenorocite dureri de gat,plus senzatia aia de moloseala combinata cu oase din cauciuc care precede o raceala zdravana. M-am trezit cu sictir. Ma uit pe fereastra si imi place ca soarele e pe undeva printre frunze (aici inca mai exista coapci intacti). Tare m-as mai urni putin afara, asa, sa ma plimb, sa nu treaca ziua si eu sa zac in casa osciland intre sufragerie si bucatarie. Le-am propus si celor doi barbati sa iesim pana la Laimer Platz la Posta sa ridicam un pachet pe care ar fi trebuit sa-l iau de saptamana trecuta. Mi-am propus sa nu ma enervez prea tare daca Lazi nu o sa mai aiba chef sa mearga si o sa faca "pauzele" lui, o sa tipe ca vrea sa intre in vreun magazin, etc. Sebi mi s-a parut putin cam tacut si ofticat ca i-am incurcat eu ritmul vietii cu boala mea. Mai are un singur capitol si isi termina textul pentru lucrarea de master. In orice caz, daca ne-ar fi vazut cineva de la distanta, am fi parut si noi 2 prapaditi de parinti iesiti afara cu odrazla, adica la datorie.
Dupa ce am asteptat vreo 15 min. ca sa ne ridicam pachetul, am decis de comun acord ca nu are sens sa ne intoarcem acasa si sa gatim, ca ne-ar lua prea mult timp. Prin prejma exista un restaurant cu specific bavarez, macare care face deliciul plodului nostru. Am degustat cateva linguri dintr-o supa de ciuperci, dar m-am lasat pagubasa din cauza lipsei de gust si de miros. La o masa alaturata isi bea cafeaua un batran cu barba si cu o palarie cu pana.
-"Vorbiti romaneste, sunteti romani?" se interesa batranul indreptandu-se spre masa noastra.
L-am lamurit ca eu sunt romanca iar Sebi neamt. Oamenii de aici sunt putin bulversati cum de un neamt prefera sa vorbeasca in familie o alta limba decat germana. Batranul insa a fost satisfacut cu raspunsul nostru. Mi-a spus ca e evreu si ca a avut foarte multi prieteni evrei din Romania, care foloseau limba romana in familie, ca limba oficiala. Isi sorbea rar din cafea si il privea bland pe Lazi. In timp ce ducea ceasca de cafea la gura, maneca puloverului i s-a ridicat putin in sus. La incheietura mainii am observat un tatuaj macabru care mi-a dat fiori pe sira spinarii. Batranul a observat imediat ce s-a intamplat cu mine.
-"Sunt un supravietuitor de la Auschwitz, cele 5 surori ale mele au ars acolo, mama si tatal nu au supravituit nici ei!"
Sebi a incremenit si el cu limgura in mana. Batranul a inceput sa povesteasca lin, melancolic despre perioada interbelica in Romania
-"Romania cel mai frumos pamant din Europa, cred ca acum s-a schimbat foarte mult, nu?" ma intreba el
Am incercat sa-i raspund ca e tara mea si ca nu ma pot pronunta daca e frumoasa sau nu.
-"L-am cunoscut pe doctorul lui Antonescu, un om deosebit, iti punea diagnosticul numai daca se uita la tine. L-a trimis si pe el la Auschwitz. O mare pierdere, o somitate in domeniul medical!"
Il ascultam si nu stiam ce sa ii raspund acestui batran care a supravietuit 65 de ani cu amintiriile lui din cel mai groaznic macel posibil. Curios ca isi duce existenta printre urmasii calailor lui.
-"Aici m-am nascut si aici o sa si mor. Imi doresc tare mult sa mor, dar se pare ca Dumnezeu are alte planuri cu mine"
Mi se confesa si ma privea direct in ochi. Uneori imi era greu sa inteleg ce spune pentru ca vorbea germana cu accentul ala evreiesc.
"-Sa fii curajoasa in viata", mi-a spus spre final.
-"Locuiesc aici cu nepotul meu care e doctor ginecolog. Ies putin, sa beau o cafea intr-un local linistit. Mai exista in lume imprastiati vreo 900 de supravietuitori ai lagarelor de exterminare. Am trait oricum marea onoare sa traduc in cadrul porcesului de la Nürnberg pentru americani si pentru rusi.
In timp ce ma indreptam spre casa, mi-am dat seama cat de mici sunt nemultumiriile si tristetiile mele. Ma intrebam in gand cum se face de tocmai eu din multimea asta de oamenii l-am intalnit pe batran?!

joi, 18 septembrie 2008

lasitate

Cel mai usor e sa fi las. Nu e nevoie absolut deloc sa iti impui vreun punct de vedere. Nici sa te razboiesti cumva pentru onoarea patata nu necesita oboseala. Lasitatea o ca o stare continua de hibernare in propriul suc. Toate trec pe deasupra constiintei tale, tu iti vezi multumit de lasitate, nu te frustrezi, nu tipi in fataul nimanui "NUUUU" si nici nu gasesti vreun argument ca ar ar fi necesar sa o faci. Lasii sunt longevivi si nu mor niciodata de infarct.

miercuri, 17 septembrie 2008

intelepciuni

"Capul plecat, sabia nu-l taie!" plecand de la stramoseasca zicala, sau mai bine zis povata inteleapta, mi-am indrumt azi dis de dimineata vointa, nazuind spre o rezolvare amiabila si spasita cu semenii mei nemti. Sebi spune ca aceasta sintagma ar fi inteleasa uneori ca, "curvasarie" si nu ca diplomatie. Ma voi convinge singura cand o s-o pun in practica aici pe taramul oamenilor neanduplecati. Daca esti roman getbeget, atunci nu cred ca exista nici-un impediment de a o pune in practica. Ce ar putea sa te loveasca mai rau, un refuz categoric sau o umilire victorioasa?
Pana acum zicala a fost atat de mult pusa in practica incat face parte din insasi caracterul nostru mai abitir ca populara Miorita. Cand aud aceste blablauri contemporane despre "coloana vertebrala" care e infipta drept in ipocrizie, ma mai duc cu gandul indirect la o alta zicala "interesul poart fesul"

sâmbătă, 13 septembrie 2008

fiindca e toamna

Ascultam piesa asta si ma uitam pe geam. De ieri si pana azi, au inceput sa curga involuntar frunzele din copaci, termometrul a coborat de la 25 la 13 gr.Mai e si mirosul ala tipic, ploaia cu picaturi cat gamalia de ac, consecventa si apasatoare. Brrrrrr, ma gandesc cu groaza ca numai am unde sa-mi fumez tigara si sa-mi beau in tihna cafeaua de dimineata.


lupul

Seara vine lupul. Se zavoresc ferestrele si se trag automat perdelele. Lazi sta ghemuit in pernita. Nu poate sa adoarma atat de repede pe cat ne-am dori noi, adultii din casa.
Il aud cum sopteste la urechea lui "Freund".
-"Crezi ca lupul poate sa traverseze raul?"
Se gandeste putin, dupa care isi raspunde intr-un mod de-a dreptul neasteptat pentru mine. Eu care ascult cu usa intredeschisa intregul monolog.
-"Pisi are blana, lupul are blana, nu e peste, nu poate sa innoate."
Se ghemuie si mai adanc in pernita. Se simte in siguranta. Si asta seara a reusit sa-l pacaleasca pe lupul cel rau.
"-Guten Nacht liebe Freund" mai aud ultimile franturi de silabe


joi, 11 septembrie 2008

prietenie

-"Mama, unde sunt prietenii mei?" ma intreaba Lazi dupa ce se trezeste buimac din somn
-"La care dintre ei te referi?" il zagandar eu, cu toate ca stiu despre ce e vorba
-"La Tedy si la suzeta, mama"
In patutul lui troneaza fel de fel de prieteni. Unul cu trompa, unul cu mustati, altul cu gheare. Tedy, este prima lui "jucarie" primita la nastere. Cand avea doar 3 luni, il lua cu manutele asezandul direct pe fata ca sa poata adormi. Prima data am fost socata crezand ca are accese de sinucigas. Nu de alta, dar nu puteam concepe ca se poate respira si prin materialul ala care imita blanita. In trecut se numea "Tedy" si mai nou "Freund", este tratat ca un adevarat prieten. I se destainuiesc toate tainele in timp ce e asezat alaturi pe pernita seara, a calatorit peste mari si tari in avion cu stapanul, a infruntat zapeziile si frigul iarna, dar sigurul obstacol l-a intalnit la gradinita. Lui "Freund" ii sunt inchise usile gradinitei. In prima zi, a stat cumintel in rucsacul lui Lazi si l-a asteptat la garderoba, insa urmatoarea zi, a ramas acasa, aruncat dezolant pe patut. Cand ajunge acasa de la gradinita, Lazi, alearga spre locul unde stie ca l-a lasat pe "Freund". Il ia in brate, il intreaba cum s-a simtit, ofteaza si il strange la piept. Momentan "Freund" este extrem de jigarit. Lazi a avut intotdeuna grija sa-si imparta bucatica lui cu "Freund". Pe botic are o pata mare de dulceata din zmeura (care numai iese la spalat), pe labute are zeama de ardei, si din cand in cand, atunci cand Lazi nu gaseste nimic la indemana sa se stearga dupa masa, il mai foloseste drept otreapa.
Cand e vorba de spalat, "Freund" trebuie neapart spalat singur in chiuveta (nu la masina de spalat), alaturi de stapan, care imi da directivele.
-"Mama si la urechii, uite acolo, nu pune prea mult sapun, ca il ustura ochii"
Il storc bine, iar Lazi imi aduce feonul. Chiar daca nu are par, "Freund" trebuie sa fie uscat ca un om in toata regula. Pana seara ma straduiesc sa il pun ba la soare (daca exista), ba l-am bagat si la cuptor putin, pregatit pentru rutina si toanele stapanului.

luni, 8 septembrie 2008

amurg imbalsamat

Ploua. Ma uit pe fereastra si imi scot visle la plimbare. Ma imbrac in canadiana lucrata de Geta si imi incalt cizmele de cauciuc. Geta, croitoreasa din sat. E grasa si de cate ori merg cu mamaia la probe ma inteapa cu boldurile. Pe strada Getei locuieste Daniela. Daniela e un copil oropsit, crescut de 2 batrani. Bunicul ei, arata ca bunicul Lizucai din Dumbrava Minunata. D-nul Puterinta (asa se numea) a trecut prin doua razboaie mondiale. O schija i-a retezat unul din picioare. Zambeste intotdeauna cald ca un Dumnezeu in miniatura. Intru pe usa mica si ingusta a polatrei, doua paturi asezate paralel cu cei doi pereti, de grinzile afumate atarna o foarfeca si un ciob de oglinda. La fereastra troneaza 2 muscate si un cercelus. Tata Mandica, mamaia Danielei, mai pastreaza inca urmele unui chip incredibil de estetic. Ne jucam carti, "popa prostul" intr-unul din paturile umplute cu paie. Amanadoua impartim aceasi monotonie imbatranita. La un moment hotaram sa iesim sa ne plimbam. Vizavi de casa bunicilor ei se afla cimitirul. Cimitirul e un loc plin de buruieni incalcite & incolacite de cruci si imprietenite cu cateva tufe de trandafiri salbatici. E un cimitir micut. Drumul care il traverseaza duce spre calea ferata. Visam si ne povestim reciproc visele. Hotaram ca in prima duminica sa facem autostopul pana la Popasul Manasia si sa bem un cico. Ne macina pe amandoua acelasi moment unic de evadare. Trece acceleratul de la ora 7.00 spre Slobozia. Sinele vibreaza puternic. Copii necunoscuti ne fac cu mana de la ferestre. Inca mai ploua marunt si incepe sa se innopteze.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

im not innocent



I'm not innocent and I know that I could ...
I'm not seventeen and I know that you're not to blame and if I could reason
I'd settle this thing
still be missing you....

..."intamplarile acestea... astazi cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu au poate sens sa fie povestite. Pentru mine insa, care nu traiesc decat o singura data in desfasurarea lumii, ele au insemnat mai mult decat razboaiele pentru cucerirea Chinei, decat sirurile de dinastii egiptene, decat ciocnirile de astrii in necuprins..."
Camil Petrescu

miercuri, 3 septembrie 2008

de la caftan la vuitton

Es war einmal... Bukarest

"Nu voiam decat sa fiu, cu Dinu, intr-o barca pe lac, in Cismigiu, Haut-parleur-ul de la debarcader sa urle un cantec en vogue: Es war einmal ein Musikus sau Iubesc femeia, sau oricare altul. Eu sa ramez. Sa fiu imbracata intr-o rochie vaporoasa, soarele sa-mi puna reflexe blonde in par." Anisoara Odeanu


miercuri, 27 august 2008

Kiril

Acum 1 an, in primavara din cate imi amintesc a venit Kiril. Pe la pranz ma plimbam cu d-nul Coler prin padurea din spatele cabinetului. D-nul Coler tocmai imi povestea intr-un discurs pseudo maret despre caracterul instabil al relatiilor dintre oamenii. Mi-a povestit deasemenea si despre neumurirea sufletului (nu radeti, va rog!!) despre puterea pozitiva a gandurilor etc. A inceput sa bata vantul. Discutia d-nului Coler corelata cu vajaitul vantului a avut asupra mea un efect bizar. El a remarcat imediat aceasta combinatie prilejuita de natura si mi-a propus fara ocol sa mergem mai departe.
- " Daca ai intalni un barbat care ti-ar placea, te-ai culca cu el?" ma intreba el pe sleau
- "Depinde de conetex" raspund eu putin sovaielnic
- "Vezi, asta e de fapt problema societatii moderne, de aici vin toate frustrariile noastre. Nu suntem facuti pentru monogamie. Toate incorsetariile si regulile impuse de societate, nu duc decat la depresie!
- "Da, probabil ca aveti dreptate" ma multumesc eu sa completez
Isi scoase din buzunar telefonul mobil care incepuse sa bazie si imi dadu de inteles ca intalnirea noastra a luat sfarsit. Merg atent pe poteca plina de baltoace care ma duce la strada principala. In tranvai calatorii de obicei tacuti si preocupati cu cititul ziarului, incep sa isi vorbeasca. Destul de straniu.
Un batran il sfatuieste pe un tanar sa se grabeasca sa ajunga acasa pentru ca "VINE KIRIL". Numele acesta slav e pronuntat de vreo cateva ori si in metrou. Devin curioasa. Mie jena sa intreb pe cineva,de teama sa nu fac vreo gafa. Urc scariile rulante de la metrou. E dupa-amiaza, dar afara e intuneric. Nori grei si amenintatori acopera o parte din cer. Imi ingheata nasul in timp ce incerc sa imi feresc ochii de praful si hartiile care plutesc in aer. Ajung acasa si dau drumul la radio. Simt nevoia sa ascult putina muzica si sa ma incalzesc. Muzica se curma brusc iar o voce serioasa de crainc sfatuieste ascultatorii sa numai iasa afara din case, sa inchida bine ferestrele iar cei care sunt in masini sa se grabeasca spre un adapost. Uraganul care se pregateste sa traverseze regiunea se numeste Kiril. Imi arunc ingrozita ochii pe fereastra la copacii care se zbat in agonie. Kiril, fara sa vreau ma gandeam ca imi place foarte mult cum suna numele. Acum dupa un 1 de cand a bantuit devastator tara, inca se mai vorbeste de el. Kiril a rapus la pamant copacii imensi, i-a scos din radacina si s-a jucat cu ei, a aruncat tiruri de pe autostrazi si le-a dezmembrat. In padurea din apropiere casei lui Hans manunchiuiri intregi de copacii fost azvarlite ca niste bete de chibirit de Kiril. Mi-l imaginez ca pe un baietel poznas careia i-au fost date in maini fraiele vantului. A exagerat putin, dar iti vine sa-l tragi putin de urechi si sa-l ierti, ca suna atat de frumos cand il strigi "KIRILLLLLLLL"

vineri, 22 august 2008

miercuri, 20 august 2008

arbeit macht frei

Inca se mai aud vibratiile tarzi ale senilelor trosnind macabru din incheieturi, in beciuri se odihensc in tihna steaguri si carti postale trimise de pe front, relicvele marelui impostor - autostrazile pe care se itesc in zare masini sprintene si luxurioase. Neamtul are principii solide si solitare.
Hans a venit la 18.00 de la munca. A coborat prudent din BMW si a apasat sictirit pe telecomanda garajului. Garajul s-a deschis umil. Intrarea in casa si-o face tacit si imperios intr-un fel. Degetele lui mari si noduroase atinge (de data asta) butonul de la masina de cafea. Brusc si fara logica incepe sa vorbeasa singur. "Dumnezeule mare, Karl trebuia deja sa imi aduca azi remorca aia. Firar al dracului cred ca a uitat, ce oamenii neseriosi mai exista in lumea asta!!" e rosu la fata cand pronunta "neserios" furia il inneaca.
A intrat in camera lui arauncandu-si hainele cu care venise acasa de la munca. Dupa vreun sfert de ora a aparut echipat in salopeta si in cisme de cauciuc. Sus la etaj, peretii intregi isi arata goliciunea tencuieli. Pe jos e plin de tapet proaspat jupuit. Hans cu o rabdare de fier (necostientizata insa) incepe cu un spaclu sa razuie bucatiile de tapet lipite indaratnic de ciment. In timp ce mainiile ii urca si ii coboara intr-un ritm sistematic, incepe din nou sa isi miste buzele a nemultumire.
Hans, a mostenit aceasta casa de la Fritz. Fritz a stat 6 ani pe front. Insa i-a placut viata, asa se vorbeste pe la colturi. Acest lucru nu e in concordanta cu existenta decenta pe care o duc "ceilalti/alti" in regiune. Hans insa e tare mandru cand isi bea berea si povesteste cu lux de amanunte despre renovarea casei. S-a dus impreuna cu Luisa (cumintea-i sotie!)la banca, sa isi procure suma necesara, suma care sa ii aduca casei faima de alta data. Au semnat contractul nesovaind, pact hotarat cu o strangere de mana a celor doi soti pe sub biroul functionarului de la banca. 100.000 €, rate reduse daca vor plati la timp, iar ultima si neconcludenta precizare, bani sa fie rambursati in 25 de ani. Hans are 60 de ani si nu are notiunea timpului. Timpul la el inseamna ore lucratoare si concediul anual. Iar restul nu exista. Se simte puternic si plin de motivatie cand taie fanul (fanul e lipsit de sens in gospodaria lui, pentru ca nu poseda nici-un animal!) cocotat pe tractorul lui. Buna si puternica Luisa il sustine tacit. Luisa insa are nevoie de aprecieri, de recunoastere din partea societatii. Lucreaza in beneficiul si pentru bunastarea pensionarilor din comuna. De exemplu, lui Her Klaus i se face rau acasa, apasa repede pe un buton rosu amplasat strategic in apropierea patului si imediat alarma din biroul Luisei porneste sa zbiere. Ea lucreaza in birou, la computer. Insa subordonatele ei ii sunt la dispozitie in permanenta. Luisa nu are timp liber la dispozitie. Si cand are uneori incearca sa si-l omoare cu plivitul ierbi de printre tufele de flori. Munca de Sisif ar crede necunoscatori, dar pentru Luisa inseamna ocupatie folositoare a timpului ramas de dupa serviciu, imbinat cu hobby de incepator. Seara cand se intalnesc amandoi pe canapeaua din sufragerie, impart prieteneste o sticla de vin si cateva de bere. Totul in tacere, sau in prezenta constanta a sonorului de la televizor.

luni, 18 august 2008

weekend in pustiul verde




Duminica am fost la strand. Suna stintifico-fantastic, dar s-a intamplat sa fie peste 27 gr C.



sâmbătă, 16 august 2008

o mica istorioara a familiei lui Hans

se aude huruitul secerisului. baloti galbeni si rotunzi se rostogolesc pe vale. nu miroase nicidecum a grau uscat, seva ierburilor, copacilor si a iederii estompeaza mirosul granelor coapte.
el sta la o masa si rade. gura lui carnoasa cu dinti puternici imi face scarba. vorbeste tare cu tonul ala taios specific limbi germane. ochii i se schimonosesc cand crede ca face o gluma buna.
-"Germania e pe locul trei la campionatul mondial" spune mandru Her Maier
-"Normal, Germania este prima in Europa", raspunde Hans, cu rasul ala scarbos
Stau la masa si ma simt ca in alte timpuri. Din casa strabat niste voci de la radio. Daca as face abstractie ca inteleg limba germana, as crede ca se anunta o noua incorporare de trupe pe front!
Sachsenweg unde se afla casa lui Hans, este un fost drum de negot inca din evul mediu.
O strada care serpuieste din inima dealului, acolo unde se afla un turn vechi, pana departe in zare facand legatura cu drumuri importante care vin dinspre Nord.
Acasa intr-un sertar Hans a mostenit de la tatal lui - in afara biblioteci pline cu dosare cu acte - un teanc de hartii ingalbenite de vreme care atesta ca familia s-a stabilit aici de prin 1785. Plus ca mai exista o alta confirmare a faptului ca el are obarsie aleasa, in pronausul bisericii protestante din sat, pe lemnul unui balcon este scrijelit numele de familie al respectabilului. Pacat ca el nu a mai putut pastra pamanturiile si casele pe care le-a primit mostenire. O tragedie, ofteaza Hans, la fel ca si cu ceea a destramarii Germaniei Mari.
Cele 2 case pe care le-a instranit din motive financiare stringente, apartinusera acum 100 de ani servitorimii. Acei oamenii care i-au servit familia si au muncit pentru bunastarea gospodariei, cum bine spune el. In timpul celui de-a doilea razboi mondial, parintii lui au avut "servitori" din polonia la mosie. cu ei au avut mult de furca, povesteste Hans cu naduf.
-"Tata era pe front, iar mama a trebuit sa faca fata nesatuiilor din polonia"
Cand s-a incheiat razboiul, s-a incheiat si era servitoriilor din istoria familiei. S-a incheiat oficial, faptic, insa nu si in mentalitate.