Asteptam sa treaca mai repede timpul si sa vina Craciunul. Nu stiu exact ce anume, Craciunul cu semnificatia si atmosfera lui magica sau doar vacanta de iarna cu tot ceea ce include: mancare multa, cumparaturi si cadouri. Am incercat timid sa decorez cate ceva prin apartament. Colo o steluta, dincolo un mos, insa fara brad. Mie mila de brazi. Nu suport sa ii vad asezati in stive, rasturnati si cu trunchiuriile retezate. Cand eram mica, in gradina noastra exista (inca mai exista) un brad inalt si foarte tantos care era impodobit de bunicul. Se urca cu scara si il impopotona asa de bine incat tot satul trecea pe strada noastra doar ca sa il admire. De mica mi-am jurat sa nu cumpar niciodata un bradut viu si retezat pe care sa mi-l postez in chip de podoaba in sufragerie. Si ma tin de promisiune. Pe Lazi l-am obisnuit de bebelus cu multe plante (am foarte multe in locuinta) si nici macar el nu ar concepe sa aiba in preajma o planta fara ghiveci, fara pamant, careia in fiecare zi ii mai cade o frunza.
Brazi artificiali imi repugna. Ca de altfel ideea de orice lucru artificial, un alt exemplu ar fi floriile artificiale puse in glastre. In Germania, traditionale sunt un fel de reconstructie a scenei nasterii lui Isus. Totul in miniatura. O iesle, cateva animale, Maria si Magii care se bucura de venirea lui Isus pe lume. Ieslea este incadrata de cele mai multe ori de peisaje confectionate din piatra, lemn sau gips.
Cam asa arata a noastra. Lazi crescand intre doua culturii, incercam sa-l familiarizam si cu traditiile germane. Oricum scepticismul meu religios persista in ceea ce priveste protestantismul ca doctrina. De curand Sebi il duce pe Lazi in fiecare duminica la biserica. Evident la una evanghelica. Nu prea mi-a placut, Lazi fiind ortodox ca si mine, insa aici slujbele ortodoxe se tin in incinta bisericiilor catolice, enoriasii, deh' ca romanu' plecat in pribegie, suspicios si barfitor. Ne lipseste enorm atmosfera magica din bisericiile noastre ortodoxe, cu mirosul ala de tamaie, cu dascalii cantand baritonal muzica bizantina si cu coliva de dupa :-)
4 comentarii:
Multumesc ca ai trecut pe la mine:)
Îmi place ieslea voastra (este un obicei foarte raspândit si la catolici, cele de la Napoli sunt faimoase). Oh da, si pictura lui Bruegel, atat de jucausa si de sezon. In plus, nici eu nu vreau sa fie taiati brazii inutil:)
La Muenchen am fost o singura data, in 2002, la mormantul bunicii de la Waldfriedhof, s-a dus in iunie 1989, era aproape singura acolo, avea numai niste veri. O chema Florica, dar tatal ei era sas. Si cand ma gandesc la Muenchen nu ma pot gandi decat la ea si la verii ei trecuti acum de 90 de ani. Adica ma întristez.
Sa va fie bine.
Locuiesc in apropiere de Waldfriedhof. M-a impresionat cimitirul asta prima data cand m-am plimbat prin el. E ca o padure unde sunt plantate din loc in loc statui, pietre si multa vegetatie (eu vin din baragan, acolo unde cimitirele sunt in bataia soarelui, pline de buruieni uscate si soparle!)
München intr-un fel e ca un mare azil de batrani. Elegant si linistit. Mai povesteste-mi despre tine, imi place cum scri.
Da, și mie îmi lipsește, ciudat, pt că în țară fiind nu o agream în mod deosebit, atmosfera aia bizantină ortodoxă, cu tot cu umilința în fața icoanelor, cu spațiu mult mai mic și intim. Noi avem aici biserică ortodoxă românească, în curând va apărea și a doua, din păcate sunt în incinta unor biserici catolice, mari, impunătoare, cu băncuțe aliniate frumos - e o amestecătură.
Și mai e și f departe de noi ... mă îndur rar să merg, cu fetele după mine e și mai complicat.
Dar, cum mi-a spus mai demult o prietenă, pe Dumnezeu îl purtăm în suflet.
Sănătate multă, ai grijă de tine!
alina: Si aici atmosfera din bisericiile catolice & evanghelice e destul de sterila. Eu am fost o "consumatoare" de mers la biserica, din cauza bunicii mele care m-a obisnuit in pruncie cu slujbele religioase.
Trimiteți un comentariu