luni, 29 septembrie 2008

hituri eterne

Isi mai aminteste cineva de baieramurile de dupa '89? Toata lumea aparea la o ora bine stabilita, frumos imbracata si musai cu un mic cadou. Odata nu am avut ce sa aduc la o astfel de petrecere si mi-am sacrificat sapunul Fa pe care il ascunsesem in dulapul de haine. Interzicandu-mi-se sa ma machiez, ma pictam pe furis in lift cu cel mai indecent ruj. michael jackson pe banda de magnetofon, celebrele bluesuri, invitatiile timide de a face cativa pasi in doi, dezamaginrea fetelor care ramaneau neinvitate pe margine...
Am avut la un moment dat un prieten cunoscut la un baieram, de fapt si primul meu prieten, Cristi, care ma medita la mate si la fizica iar cand ieseam impreuna afara il ademeneam la plimbare prin Cimitirul Sf. Vineri.
Pe vremea aia nu aveam nici macar casetofon, iar prietenele mele care posedau un magnetofon imi inspirau deja respect. Fredonam melodiile hiturilor iar versuriile le primeam de la fetele mai bine dotate tehnic (care puteau trascrie versuriile direct de la magnetofon/casetofon). Cu vestimentatia era mai dificil, ca inca nu existau second-handuri iar magazinele comercializau aceleasi uniforme anoste, haine cu care te puteai acoperi si atat. Gabi si Cristina, niste amice bune, aveau rude in America. Asta da super bafta. Norocul meu ca erau un pic mai plinute iar hainele nu li se potriveau intotdeauna. Din generozitate ajungeau pe la mine. Aveam un tricou roz cu un imprimeu cu Michael Jackson. Splendid.

duminică, 28 septembrie 2008

the lady is no more a tramp



Ce tumult, ce agitatie, sambata seara!!! Zeci de telefoane ca sa stabilesc unde o sa descind prima data. Sublim! In primul rand la Universitate la rond. 137-le obosit si imbacasit de mirosuri sau inghesuiti intr-un taxi.
Baia si epilatul, aparitia Morisei, Tudoresei sau a Pipetei in pragul usi. Orele destinate "papusitului", proba obligatorie a toalelor. Pana la urma tot tapata si "golanca" ieseam din casa! Si stiti, nu imi era rusine cu mine niciodata! Imi amintesc ca am iesit odata intr-o rochita roz din supraelastic din perioada 60-ista, ciorapi din plasa si saboti cu toc inalt. Numai pe terasa de la Web cate conflicte am provocat din cauza outfiturilor mele mai mult decat indraznete si a gurilor slobode dornice de comentarii. Simteam ca traiesc, ma bucuram intens chiar si atunci cand urlam isteric la ex-ul meu.
Acum sambata seara e la fel de searbada ca si miercuri seara, indiferent de anotimp. Ma zgaiesc tamp la computer, mai fac o tura prin bucatarie sa imi aduc un ceai iar cel mai dezgustator lucru e sa-mi asez o pernita electrica pe burta.
Multi spun ca am devenit matura, responsabila si utila.
Eu din contra, ma resimt ca o matraguna debila, nefericita si pe deasupra speriata de provocari.

joi, 25 septembrie 2008

j. k.

El traieste intr-un cartier muncitoresc. Are o locuinta mica. Bucatarie impersonala in care se afla ascunsa,sub doua usi rabatabile, o cada de baie. Ca un mic cavou. Particule mici de praf zboara zorite sa ajunga pe frunzele celor doua plante care convietuiesc in coltul camerei. Povesteste despre apartament ca a fost construit special pentru citadini. Pe fundal se aud zgomotele traficului urban. Ne intampina de la intrare o chiuveta veche in stilul Art Nouveau si niste scari care troznesc sub pasi nostri. Uneori uit de El. Nu e in totalitate urban. E fastacit si speriat. Ii place vidul si pisicile verzi. De fiecare data la finalul nuvelei scrie doua variante, una simpla, umana si una complicata pseudo-dramatica. Ne-am intalnit in cafenea. El isi poarta manuscrisele in buzunarul stang al jachetei. Imi povesteste despre Fetita cu chibrituri si despre Mos Craciun. Uneori imi este dor de El. Doar cand imi amintesc.
Candva ascultam cuminti pe sofa piesa asta

miercuri, 24 septembrie 2008

scandinavici

Ieri la gradinita am interactionat cu mama micutei Lara, o fetita bondoaca si vorbareata.
"-Toamna asta a venit prea brusc. Mi-am scos deja hainele de iarna, insa frigul este atat de intens incat il simt pana in oase", ma confesez eu cu obida
-"Da, e adevarat, insa in Scandinavia sunteti obisnuiti cu frigul, nu?" ma intreba ea
-"Dar ce legatura are Romania cu Scandinavia?" eu, nedumerita
-"Pai noi stiam ca tu vi de pe undeva din Scandinavia, nu stiu exact care tara..." ingana femeia fastacita
-"Nu, eu vin din Romania, din Valahia, din stepa", eu, cu neprefacuta mandrie
-"Dar Lazi e nume scandinav, eu numai inteleg nimic. Si voi aratati atat de diferit decat romanii pe care i-am intalnit" spuse cu uimire
La gradi,Lazar este prescurtat Lazi si pronuntat Lasi, iar confuzia este si mai mare pentru ca Lars si Lase sunt nume scandinave.
-"Nu draga mea, eu sunt romananca chiar daca infatisarea nu mi-o confirma asa cum s-ar astepta ceilalti, iar Lazar e un nume cat se poate de slav", dau eu explicatia finala
-"Dar as putut sa jur ca sunteti scandinaivi, mai ales ca si numele de familie nu e nemtesc"...
-"Da, e adevarat ca si asta suna putin mai anglo-sacson dar e numele sotului (uras sa pronunt sot!!) meu
Am lamurito pe femeie care continua sa rumege in tacere argumentele mele.

luni, 22 septembrie 2008

insomniaca

In noaptea asta o sa merg putin pe aici, dau o tura imi umplu baierele sufletului cu o infuzie de sat, dupa care ma intorc la mine

Sebestyén Márta & Alexander Balanescu


P.S. Balanescu e fantastic

love me if you dare...

vineri, 19 septembrie 2008

"buna ziua, sunt un supravietuitor de la Auschwitz.."

Astazi mi-am inceput ziua ingrozitor. N-am putut sa adorm din cauza unor niste nenorocite dureri de gat,plus senzatia aia de moloseala combinata cu oase din cauciuc care precede o raceala zdravana. M-am trezit cu sictir. Ma uit pe fereastra si imi place ca soarele e pe undeva printre frunze (aici inca mai exista coapci intacti). Tare m-as mai urni putin afara, asa, sa ma plimb, sa nu treaca ziua si eu sa zac in casa osciland intre sufragerie si bucatarie. Le-am propus si celor doi barbati sa iesim pana la Laimer Platz la Posta sa ridicam un pachet pe care ar fi trebuit sa-l iau de saptamana trecuta. Mi-am propus sa nu ma enervez prea tare daca Lazi nu o sa mai aiba chef sa mearga si o sa faca "pauzele" lui, o sa tipe ca vrea sa intre in vreun magazin, etc. Sebi mi s-a parut putin cam tacut si ofticat ca i-am incurcat eu ritmul vietii cu boala mea. Mai are un singur capitol si isi termina textul pentru lucrarea de master. In orice caz, daca ne-ar fi vazut cineva de la distanta, am fi parut si noi 2 prapaditi de parinti iesiti afara cu odrazla, adica la datorie.
Dupa ce am asteptat vreo 15 min. ca sa ne ridicam pachetul, am decis de comun acord ca nu are sens sa ne intoarcem acasa si sa gatim, ca ne-ar lua prea mult timp. Prin prejma exista un restaurant cu specific bavarez, macare care face deliciul plodului nostru. Am degustat cateva linguri dintr-o supa de ciuperci, dar m-am lasat pagubasa din cauza lipsei de gust si de miros. La o masa alaturata isi bea cafeaua un batran cu barba si cu o palarie cu pana.
-"Vorbiti romaneste, sunteti romani?" se interesa batranul indreptandu-se spre masa noastra.
L-am lamurit ca eu sunt romanca iar Sebi neamt. Oamenii de aici sunt putin bulversati cum de un neamt prefera sa vorbeasca in familie o alta limba decat germana. Batranul insa a fost satisfacut cu raspunsul nostru. Mi-a spus ca e evreu si ca a avut foarte multi prieteni evrei din Romania, care foloseau limba romana in familie, ca limba oficiala. Isi sorbea rar din cafea si il privea bland pe Lazi. In timp ce ducea ceasca de cafea la gura, maneca puloverului i s-a ridicat putin in sus. La incheietura mainii am observat un tatuaj macabru care mi-a dat fiori pe sira spinarii. Batranul a observat imediat ce s-a intamplat cu mine.
-"Sunt un supravietuitor de la Auschwitz, cele 5 surori ale mele au ars acolo, mama si tatal nu au supravituit nici ei!"
Sebi a incremenit si el cu limgura in mana. Batranul a inceput sa povesteasca lin, melancolic despre perioada interbelica in Romania
-"Romania cel mai frumos pamant din Europa, cred ca acum s-a schimbat foarte mult, nu?" ma intreba el
Am incercat sa-i raspund ca e tara mea si ca nu ma pot pronunta daca e frumoasa sau nu.
-"L-am cunoscut pe doctorul lui Antonescu, un om deosebit, iti punea diagnosticul numai daca se uita la tine. L-a trimis si pe el la Auschwitz. O mare pierdere, o somitate in domeniul medical!"
Il ascultam si nu stiam ce sa ii raspund acestui batran care a supravietuit 65 de ani cu amintiriile lui din cel mai groaznic macel posibil. Curios ca isi duce existenta printre urmasii calailor lui.
-"Aici m-am nascut si aici o sa si mor. Imi doresc tare mult sa mor, dar se pare ca Dumnezeu are alte planuri cu mine"
Mi se confesa si ma privea direct in ochi. Uneori imi era greu sa inteleg ce spune pentru ca vorbea germana cu accentul ala evreiesc.
"-Sa fii curajoasa in viata", mi-a spus spre final.
-"Locuiesc aici cu nepotul meu care e doctor ginecolog. Ies putin, sa beau o cafea intr-un local linistit. Mai exista in lume imprastiati vreo 900 de supravietuitori ai lagarelor de exterminare. Am trait oricum marea onoare sa traduc in cadrul porcesului de la Nürnberg pentru americani si pentru rusi.
In timp ce ma indreptam spre casa, mi-am dat seama cat de mici sunt nemultumiriile si tristetiile mele. Ma intrebam in gand cum se face de tocmai eu din multimea asta de oamenii l-am intalnit pe batran?!

joi, 18 septembrie 2008

lasitate

Cel mai usor e sa fi las. Nu e nevoie absolut deloc sa iti impui vreun punct de vedere. Nici sa te razboiesti cumva pentru onoarea patata nu necesita oboseala. Lasitatea o ca o stare continua de hibernare in propriul suc. Toate trec pe deasupra constiintei tale, tu iti vezi multumit de lasitate, nu te frustrezi, nu tipi in fataul nimanui "NUUUU" si nici nu gasesti vreun argument ca ar ar fi necesar sa o faci. Lasii sunt longevivi si nu mor niciodata de infarct.

miercuri, 17 septembrie 2008

intelepciuni

"Capul plecat, sabia nu-l taie!" plecand de la stramoseasca zicala, sau mai bine zis povata inteleapta, mi-am indrumt azi dis de dimineata vointa, nazuind spre o rezolvare amiabila si spasita cu semenii mei nemti. Sebi spune ca aceasta sintagma ar fi inteleasa uneori ca, "curvasarie" si nu ca diplomatie. Ma voi convinge singura cand o s-o pun in practica aici pe taramul oamenilor neanduplecati. Daca esti roman getbeget, atunci nu cred ca exista nici-un impediment de a o pune in practica. Ce ar putea sa te loveasca mai rau, un refuz categoric sau o umilire victorioasa?
Pana acum zicala a fost atat de mult pusa in practica incat face parte din insasi caracterul nostru mai abitir ca populara Miorita. Cand aud aceste blablauri contemporane despre "coloana vertebrala" care e infipta drept in ipocrizie, ma mai duc cu gandul indirect la o alta zicala "interesul poart fesul"

sâmbătă, 13 septembrie 2008

fiindca e toamna

Ascultam piesa asta si ma uitam pe geam. De ieri si pana azi, au inceput sa curga involuntar frunzele din copaci, termometrul a coborat de la 25 la 13 gr.Mai e si mirosul ala tipic, ploaia cu picaturi cat gamalia de ac, consecventa si apasatoare. Brrrrrr, ma gandesc cu groaza ca numai am unde sa-mi fumez tigara si sa-mi beau in tihna cafeaua de dimineata.


lupul

Seara vine lupul. Se zavoresc ferestrele si se trag automat perdelele. Lazi sta ghemuit in pernita. Nu poate sa adoarma atat de repede pe cat ne-am dori noi, adultii din casa.
Il aud cum sopteste la urechea lui "Freund".
-"Crezi ca lupul poate sa traverseze raul?"
Se gandeste putin, dupa care isi raspunde intr-un mod de-a dreptul neasteptat pentru mine. Eu care ascult cu usa intredeschisa intregul monolog.
-"Pisi are blana, lupul are blana, nu e peste, nu poate sa innoate."
Se ghemuie si mai adanc in pernita. Se simte in siguranta. Si asta seara a reusit sa-l pacaleasca pe lupul cel rau.
"-Guten Nacht liebe Freund" mai aud ultimile franturi de silabe


joi, 11 septembrie 2008

prietenie

-"Mama, unde sunt prietenii mei?" ma intreaba Lazi dupa ce se trezeste buimac din somn
-"La care dintre ei te referi?" il zagandar eu, cu toate ca stiu despre ce e vorba
-"La Tedy si la suzeta, mama"
In patutul lui troneaza fel de fel de prieteni. Unul cu trompa, unul cu mustati, altul cu gheare. Tedy, este prima lui "jucarie" primita la nastere. Cand avea doar 3 luni, il lua cu manutele asezandul direct pe fata ca sa poata adormi. Prima data am fost socata crezand ca are accese de sinucigas. Nu de alta, dar nu puteam concepe ca se poate respira si prin materialul ala care imita blanita. In trecut se numea "Tedy" si mai nou "Freund", este tratat ca un adevarat prieten. I se destainuiesc toate tainele in timp ce e asezat alaturi pe pernita seara, a calatorit peste mari si tari in avion cu stapanul, a infruntat zapeziile si frigul iarna, dar sigurul obstacol l-a intalnit la gradinita. Lui "Freund" ii sunt inchise usile gradinitei. In prima zi, a stat cumintel in rucsacul lui Lazi si l-a asteptat la garderoba, insa urmatoarea zi, a ramas acasa, aruncat dezolant pe patut. Cand ajunge acasa de la gradinita, Lazi, alearga spre locul unde stie ca l-a lasat pe "Freund". Il ia in brate, il intreaba cum s-a simtit, ofteaza si il strange la piept. Momentan "Freund" este extrem de jigarit. Lazi a avut intotdeuna grija sa-si imparta bucatica lui cu "Freund". Pe botic are o pata mare de dulceata din zmeura (care numai iese la spalat), pe labute are zeama de ardei, si din cand in cand, atunci cand Lazi nu gaseste nimic la indemana sa se stearga dupa masa, il mai foloseste drept otreapa.
Cand e vorba de spalat, "Freund" trebuie neapart spalat singur in chiuveta (nu la masina de spalat), alaturi de stapan, care imi da directivele.
-"Mama si la urechii, uite acolo, nu pune prea mult sapun, ca il ustura ochii"
Il storc bine, iar Lazi imi aduce feonul. Chiar daca nu are par, "Freund" trebuie sa fie uscat ca un om in toata regula. Pana seara ma straduiesc sa il pun ba la soare (daca exista), ba l-am bagat si la cuptor putin, pregatit pentru rutina si toanele stapanului.

luni, 8 septembrie 2008

amurg imbalsamat

Ploua. Ma uit pe fereastra si imi scot visle la plimbare. Ma imbrac in canadiana lucrata de Geta si imi incalt cizmele de cauciuc. Geta, croitoreasa din sat. E grasa si de cate ori merg cu mamaia la probe ma inteapa cu boldurile. Pe strada Getei locuieste Daniela. Daniela e un copil oropsit, crescut de 2 batrani. Bunicul ei, arata ca bunicul Lizucai din Dumbrava Minunata. D-nul Puterinta (asa se numea) a trecut prin doua razboaie mondiale. O schija i-a retezat unul din picioare. Zambeste intotdeauna cald ca un Dumnezeu in miniatura. Intru pe usa mica si ingusta a polatrei, doua paturi asezate paralel cu cei doi pereti, de grinzile afumate atarna o foarfeca si un ciob de oglinda. La fereastra troneaza 2 muscate si un cercelus. Tata Mandica, mamaia Danielei, mai pastreaza inca urmele unui chip incredibil de estetic. Ne jucam carti, "popa prostul" intr-unul din paturile umplute cu paie. Amanadoua impartim aceasi monotonie imbatranita. La un moment hotaram sa iesim sa ne plimbam. Vizavi de casa bunicilor ei se afla cimitirul. Cimitirul e un loc plin de buruieni incalcite & incolacite de cruci si imprietenite cu cateva tufe de trandafiri salbatici. E un cimitir micut. Drumul care il traverseaza duce spre calea ferata. Visam si ne povestim reciproc visele. Hotaram ca in prima duminica sa facem autostopul pana la Popasul Manasia si sa bem un cico. Ne macina pe amandoua acelasi moment unic de evadare. Trece acceleratul de la ora 7.00 spre Slobozia. Sinele vibreaza puternic. Copii necunoscuti ne fac cu mana de la ferestre. Inca mai ploua marunt si incepe sa se innopteze.

sâmbătă, 6 septembrie 2008

im not innocent



I'm not innocent and I know that I could ...
I'm not seventeen and I know that you're not to blame and if I could reason
I'd settle this thing
still be missing you....

..."intamplarile acestea... astazi cand le scriu pe hartie, imi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta decat pentru mine, ca nici nu au poate sens sa fie povestite. Pentru mine insa, care nu traiesc decat o singura data in desfasurarea lumii, ele au insemnat mai mult decat razboaiele pentru cucerirea Chinei, decat sirurile de dinastii egiptene, decat ciocnirile de astrii in necuprins..."
Camil Petrescu

miercuri, 3 septembrie 2008

de la caftan la vuitton

Es war einmal... Bukarest

"Nu voiam decat sa fiu, cu Dinu, intr-o barca pe lac, in Cismigiu, Haut-parleur-ul de la debarcader sa urle un cantec en vogue: Es war einmal ein Musikus sau Iubesc femeia, sau oricare altul. Eu sa ramez. Sa fiu imbracata intr-o rochie vaporoasa, soarele sa-mi puna reflexe blonde in par." Anisoara Odeanu