...sub imperiul masinilor

Pasesc incet pe muchea trotuarului cu un picior catarat pe bordura inalta si cu celalalt pe sosea. In jur o mare de masini. Incerc sa ma ghidez, sa imi lungesc gatul pe deaspura unui harb parcat cas pe trotoar. Din spate simt vibratii de roti. Ma opresc in loc, ma produc intr-o miscare brusca de natura instinctuala, nesigur imi retrag si celalalt picior de pe trotoarul burdusit din greu de masini. Inaintarea e de-a dreptul imposibila. Mai astept prudenta in timp ce din spate vine un taxi iar din fata un dulap pe roti. Maimuta cu ceafa groasa din jeep nu are rabdare sa traga pe dreapta. Injura indesat prin geamul de la portiera. Au mai trecut vreo 6 min. Ca sa parcurg cei 30 m de strada mi-au luat deja 15 min. In Bucuresti ai nevoie de timp si de nervi de otel. Imi amintesc cu vreo 7 ani in urma, cand ma intorceam noaptea de la vreun club, doar taxiuri si in rest pustiu, mergeam pe sosele fara sa ne fie frica ca o sa fim loviti. Acum pe la 10 cand deabia se innopteaza, masiniile merg bara la bara, soferii suduiesc de mama focului iar aerul este nerespirabil. Am oroare sa traversez strazi. Ma simt terorizata cand trebuie sa fac slalom prin oceanul de masini oprite la semafor. Ambreajul pornit imi da fiori reci pe sira spinarii. Volanul manevrat la voia intamplarii pe ritm de manea imi confirma inca odata superioritatea lovelor si a smecherilor din Romanika.