luni, 2 martie 2009

clinica de nervi

Dupa minunata dimineata petrecuta in prezenta d-nei Ploch si a distinsei ei companioane, ma indrept grabita spre gara. Traversez padurea inghetata, fumand un LM si injurand de mama toate produsele chimice de curatat, care mi-au transformat pielea mainiilor in pergamentul lui Tutankamon! In S-bahn, gasesc solutia salvatoare: crema de maini. Zgomotul melancolic al trenului si mirosul pudrat al cremei de maini imi deraiaza putin sirul gandurilor spre o viata nomada, libera. "Secolul vitezei, sfarsitul e aproape maica!!!" o mentinonez in treacat pe bunica-mea. Apas doar un buton, usiile se deschid automat, ma arunc in valtoarea multimii, alerg in ritmul celorlalti, ca un mecanism electronic teleghidat!Am grija sa acord prioritate de dreapta cand cobor scarile rulante. E un contract nescris, se stie ca cei care nu se grabesc stau pe partea dreapta iar ceilalti alearga de nebuni pe portiunea din stanga. Ies din gara, traversez un tunel ticsit de biciclete pe de-o parte si cealalta, pe la mijloc un virtuos autohton la acordeon (pai, de unde altundeva??!!) antrenand atmosfera cu un tango cu accente manelistice! Ma abat putin din drum, il servesc cu un LM, il intreb de sanatate cu ochii pe ceasul din capatul opus al tunelului. Mai sunt 3 minunte pana soseste in statie autobuzul 168 (autobuz care imi aduce aminte de 168-ul din Drumul Taberei). Autobuzul soseste intotdeauna la fix. Inauntru e cald iar banchetele sunt plusate. Ma asez lejer la fereastra, cu privirea pierduta pe carosabil. Ploua marunt, rece si gri. Mai departe, rutina. Luat copilul de la bona. Copilul trezit din somn, miorlait. Ademenit cu jeleuri. Ajungem din nou in statia lui 168 dar in directie opusa. Lazi se catara pe unul dintre scaune, deranjand o batrana ursuza. Coboram fara alte incidente. Gradinita, o locatie salvatoare. Copii, zgomot, veselie. Il dezbrac pe Lazi, il arunc in bratele altei femei ("asta suge de la 10 vaci" spune matuse-mea, pe buna dreptate) si ma reped val vartej spre statia de autobuz. Am programare la psihiatru. La clinica de nervi din cadrul spitalului universitar. De vreo 2 ani sunt clienta lor fidela. Tratament si terapie ambulatorie. Clinica de nervi e un loc de desfatare, asemanator cu aventuriile Aliciei in tara minunilor! Palarierul, ducesa si tot alaiul se aliniaza pe un hol extrem de lung impanzit de usi, coridoare care dau in cabinetele "meseriasilor"! Mai fumez inca un LM la intrarea in cladire. O usa imesa, impozanta. Ma holbez cu atentie la cei care intra si ies. Si ei se uita la mine spunandu-si parca "uite-o, si asta sufera cu capu'!!!" Unii vin insotiti, cu privirea incetosata, alti sunt veseli si sprinteni iar cei mai multi sunt ciudati. Cum sa-i descriu pe ciudati? Par normali, se aseaza langa tine pe banca, cand dintr-o data zguduiti parca de un impuls interior, incep sa fuga ingroziti, sa-si sopteasca, sa implore sau sa zbiere. Barbatii in halate albe traverseaza holul neimpresionabili si impersonali. Doctorul meu actual (la inceput am avut altul, un neamt), un croat, e un tip foarte simpatic. Uitandu-ma la el, cu cata rabdare si pricepere imi explica fel de fel de sintagme psihologice, ma abtin sa nu-l iau in brate sa-l pup si sa-l salvez de armata nebunilor care ii asediaza usa!
P.S. Lasa ca'l salvez data viitoare! :-))

8 comentarii:

Antoaneta spunea...

Si tu ce cauti acolo la nervi, maica? Pentru curatat nu folosesti manusi de cauciuc?

carpeta plutitoare spunea...

Antoaneta: La clinica de nervi am ajuns intr-un acces de disperare.
Nu suport manusiile. Am incercat de multe ori sa lucrez cu ele dar imi dau sentimentul ca imi pierd simtul tactil.

mamica de Sebastian spunea...

Sper sa te ajute nenea asta croat.
Incearca manusi chirurgicale ca-s mai subtiri:)

carpeta plutitoare spunea...

Florina: Da, manusi chirurgicale am mai incercat si sunt mult mai potrivite. Cred ca se gasesc la farmacie, nu?
In privinta d-nului doctor, e un fel de superman sau inger pazitor, ma rog, sunt uimita ca mai exista si specimene ca el!

mara spunea...

o, superb, imi place atmosfera asta. si stii cat te invidiez pentru luxul psihiatric :))

Luminitza spunea...

hai mara ca numa gura-i de tine!cand eu iti spun ca un dush rece al imigrarii ti-ar face bine nu ma crezi:-)
jeni,mi-ai facut dulci aduceri aminte de pe cand spalam wc-uri unde faceam si baby sitting.si anume la cel mai cunoscut baterist din frantza, al formatziei M.dar cine s-a scos dup-aia cu bilet gratis la mobby, garbage, tears for fears si M care cantau in deschidere of course?!...doamne, nu le uit ditamai casoiul cu etaj si cum le-am prins un shoricel in chiuveta de la bucataria din salonul american:-)

carpeta plutitoare spunea...

Mara: La inceput te duci de nevoie, insa la un moment dat incepe sa-ti placa sa privesti asa situatia din afara!

Luminita: Nu cred ca Mara ar avea ganduri de emigrare, cel putin din cate stiu eu! Are familia ei, e fericita, de ce ar emigra? Doar pentru consiliere psihologica? :-))
In privinta jobului la bateristul X, se pare ca ai fost super norocoasa... Pana si la astfel de prestatii ai nevoie de pile. Eu ca sa intru pe filiera asta de "menajera", am avut nevoie de "recomandari" :-))

Luminitza spunea...

jeni, ai dreptate, iti trebuie nervi foarte tari pentru zgaltzaiala emigrarii.dar odata facut pasul, e doar pentru mai bine.la asta ma refeream in privinta marei, care sunt convinsa ca s-ar descurca mult mai frumos in dispora.normal insa ca e alegerea ei.
cat despre recomandari, hehe, pana sa ajung la M unde chiar intamplator am picat, ma intrebi prin cate case am trecut...?!
oricum jos palaria ca potzi sa faci asta!