retrospectiva, bucuresti 2008

Am o relatie mai speciala cu Bucurestiul, (cum bine a spus Octavian) ba ne uram, ba ne iubim, insa niciodata nu imi este indiferent.









P.S. Imortalizari made in Vero!!!!

maruntisuri

Azi am venit acasa de la cumparaturi cu o pereche de jeans rupti. M-am imbracat si am inceput sa ma tot infoi in pene prin fata oglinzii. Sebi tragand cu coada ochiului la mine, se facea ca nu observa nimic. Pana la urma, vazand insistenta mea, imi spune pe un ton indiferent "Nu vezi ca sunt rupti, cat crezi ca or sa te tina de-aici in colo?"
Imi si inchipui cum ar fi reactionat daca ar fi fost cu mine in magazin! Ar fi vrut sa ma insoteasca dar, l-am refuzat elegant. Sta prost cu rabdarea si m-ar fi enervat apatia lui in ceea ce priveste frenezia shoopingului. Lazi a primit cadou din bani munciti "cu carca" (la propriu) de mama lui, un hanorac, niste venice (niste tenisi mai de pusti) si o caciula super underground. L-am probat imediat, mi-a confirmat ca ii plac noile haine iar ca sa se convinga definitiv s-a tot invartit prin fata oglinzii de pe hol. Uitandu-ma la el, am realizat cat de mare poate sa fie. In magazine fac greseala sa ma uit la hainute mai mici, impresionata fiind de modele sau inconstient tanjind dupa perioada cand era bebelus. Noroc ca am fost insotita de o alta mamica la cumparaturi, care mi-a atras tot timpul atentia ca Lazi numai e asa de mic, sa fiu mai atenta la marimi. De la marimea 104 cm, a sarit mai nou la marimea 110, iar laboantele lui, ma lasa fara replica. In vara inca mai purta 25, acum s-a oprit la 27! Eu, o mana de om, ma ingrozesc la gandul, ca in cativa ani ma va depasi in inaltime si imi va scuipa seminte in cap, cum bine spune matusumea. O singura dorinta as mai avea, sa nu imi fie totusi refuzate pupicurile, momentan imi sunt portionate dupa toane.

Redea

"În ochii noştri de copii, Bărăganul, despre care se spunea că-i “nesfârşit” însemna “ tot pământul”. Era pustiu, era sterp, plin de primejdii, ştiam asta; totuşi, Matei, feciorul lui moş Broşteanu, cu ciulinii a plecat într-o bună zi, şi nu s-a mai întors, şi-a ajuns unul dintre cei mai mari marchitani din Bucureşti."
Panait Istrati (Ciulinii Baraganului)

A inceput sa bata cu putere Crivatul. In spatele casei noastre se afla o groapa adanca de unde scoteau oamenii prin '50, pamant galben ca sa faca chirpici pentru case. In rest doar camp cat vezi cu ochii. Buruieniile de pe marginea gropii sunt deja aplecate sub puterea tiranului. Crivatul suiera cu putere, stapan pe intinderiile nesfarsite! In zare se afla Redea, o padure imbatabila despre care am auzit o multime de povesti. Marcela, Costel si Paula, trei frati care locuiesc intr-o casuta mica, cu doua odai, fara lumina electrica, imi sunt vecini si prieteni. Planuiam de mult timp sa ne pornim la drum pana la Redea, bineinteles fara sa stie ai nostri. Tataia mi-a povestit ca in mijlocul padurii a existat un conac. Boierul de acolo avea foarte multi porci care umblau liberi, paziti doar de fete tinere. Tata Ioana, femeia dascalului din sat, a fost servitoare acolo. Daca nu s-ar fi intors nea Vaduva, barbatul ei, din Siberia, olog, acolo ar fi ramas, la boier. Acum conacul e in paragina, plin de buruieni si de stafii.
Ne-am dat intalnire la mine in poarta. Costel, un baietel de 9 ani, pirpiriu, prea devreme incercat de griji, obligat sa care lemne cu carca de la padure si-a adus cu el briceagul. Paula si Marcela propun ca masura de supravietuire pe drum, sa dam iama putin prin parcela de floarea soarelui. In picioare am niste papucei de plastic verzi cu o floare galbena in mijloc, sau invers, asta nu imi mai amintesc exact. Traversam calea ferata si strabatem o portiune din satul nou. Satul nou, niste stradute pline de praf, imprejmuite cu garduri din salcami salbatici. Mergem tacuti, ca si atunci cand mergeam cu Scaloianul sa-l ingropam in lanul de grau. Uneori ne oprim sa ne mai uitam in urma. Ne punem mana pe post de streasina in dreptul ochiilor, in timp ce iscodim cu privirea nemarginirea campului.
Suntem pe marginea lanului de lucerna.
-" Vezi ma, Costele, daca nu ai luat sacul cu tine! Puteam sa ne intoarceam acasa cu el plin. Mi-am rupt mainiile in stirul ala de pe marginea santului si porcu' nostru tot flamad e! ii reproseaza Marcela, lui Costel
-"Ce sa-i faci dadica, daca nu m-am gandit?! Bine ca stiu acu' ca e lucerna aci." se scuza Costel
-"Da' eu cred ca e si paznic. Tataia mi-a povestit ca are o pusca cu sare. Daca trage odata iti face imediat rana" ma arat eu atotstiitoare.
Inconstient, ne departam putin de lanul de lucerna si mergem pe mijlocul drumului, prin praful galben si cald. Intre lanul de lucerna si cel de floarea soarelui se afla un put cu cumpana. In Baragan apa nu se afla la adancime, ca in alte regiuni. Nu trebuie decat sa inclini cumpana, sa te apleci si sa lasi putin galeata sa se umple. La aceasta operatiune, ne inghesuim toti. Mana de la mana scoatem galeata plina.
-"Ma, io cred ca aici a fost aruncat un caine mort" spune Paula stramband din nas
-"Da, toate vaciile care vin de la pascut se opresc aici si beau din galeta" incuviinteaza Mariana
Asadar, aruncam apa rece si proaspata din galeata pe jos in praful drumului. Din cand in cand ne mai uitam in urma sa vedem daca suntem urmariti, dar in camp toate zgomotele satului isi pierd intensitatea. Ni se parea ca mergeam de cateva ore bune. Pata aia intunecata de la orizont, care e padurea, nu prinde nici-un contur. Oare chiar asa de departe sa fie??
- "Dhiii, ma baltatule, manca-te-ar ciorile" tipa din varful carutei un taran batran
-"Da-ti-va din drum, ma derbedeilor, nu vedeti ca ma grabesc??!!" urla la noi batranul.
-"Nu e asta nea Ion, a lu' Floarea?" intreba Costel
-"Sa vezi ca ne spune lu' mamica, sa te ti bataie ce luam!" se ingrozeste Marcela
-"Euuu... propun sa ne intoarcem acasa, nu vedeti ca nu suntem nici la jumatea drumului?!" ma plang eu
Facem o pauza si incepem sa ne uitam si in urma, in directia satului, cu casute in miniatura si inainte la bucatica aia tentanta de padure pe care ne chinuim sa o deslusim.
Ma dor picioarele, ma facut basici de la papuci de plastic. Mie sete, palaria de floarea soarelui nu e inca coapta cum trebuie iar tataia cred ca ma cauta disperat prin gradina unde l-am mintit ca ma joc.
E prima noastra escapada, dar cu toate astea hotaram de comun acord sa ne intoarcem. Redea, triunfatoare ramane departe in zare. Poate altadata.

P.S. Nici pana in ziua de azi nu am reusit sa ajung la Redea! Costel a murit acum cativa ani de TBC, Marcela are 3 copii si e lasata de barbat iar Paula e maritata cu un fost petrolist.

origini

De cate ori ascult lautarii cu acordeonul, imi apare imaginea Lizetei in fata. Cu baticul stramb legat la ceafa, cu sosoni de cauciuc in picioare, chiuind de mama focului. La hora, isi arunca sosoni si ridica praful de pe ulite cu dansul ei salbatic. Nu imi pot inchipui nici-o nunta fara ea! Mi-l amintesc si pe Nea Marin, barbatul ei. Slabanog, mereu cu un fes de lana pe cap (indiferent de anotimp), plimbandu-se de-a lungul si de-a latul si blestemand-o pe Lizeta ca numai vine odata acasa sa-i faca si lui o ciorba.
-"Iar s-a dus la aia lu' Romica, imputita, sa vezi Marieto cat sta acolo, ca p'acasa no' mai prinzi!" ii povestea cu naduf Marietei, mamaia mea
-"Las-o mai Marine, ca o fi avand si ea treaba, ii mai da Mariana un ciur da malai, ca nu e usor sa faci curat in asa hardughie!" il mai linistea mamaia
Mamaia si nea Marin sunt rude. Din cand in cand in drumul nostru zilnic spre "mamaia Dutoaica" (strabunica-mea de 90 de ani) ne abateam si pe la nea Marin, care avea o casuta mica, cu prispa, langa sosea. Majoritatea oamenilor din sat aveau in fata curtii o banca, loc de stat la taifas si de spart seminte. Nea Marin de cate ori si-o mesterea, de-atatea ori i-o furau tigani iarna, ca lemne de foc. De aceea, avea un obicei ciudat de a sta pe vine in fata santului, ca un cocostarc batran si plesuv.
-"Futu-i mama lor da banditi, i-ar mi-au furat banca, mi-a inghetat mijlocu' ca am facut si rematism si spondiloza de la pamantu' asta rece!" blestema batrnul
-"Fa-ti mai Marine si tu una dinaia din fier forjat la Mitu lu' Fanica" il incuraja mamaia
-"Ce-ai fa, esti nebuna, da unde am io bani sa platesc, ca uite la nenorocita asta a mea, munceste cu ziua la unu' si la altu' si d-abia avem ce sa punem pa masa!!" se jeluia el
Tanti Lizeta, muncea cu ziua pe la chiaburii satului (ca astia erau de fapt presedintii de C.A.P-uri) si o slugarea smerit pe coana' doctorita, prezenta noua in peisajul rural. Cu o fata plesnid de sanatate, picioare groase si calcaie crapate, imbracata cu rochie rosie si batic verde, radea si te saluta de la un kilometru departare.
-" Manca-ti-as gura' da frumoasa, und' te duci asa pa graba, fata mami?"
-" Saru-mana tanti Lizeto, ma duc la mamaia Dutoaica sa-i duc de mancare, ca stii si mata' ca numai vede saraca' si daca nu-i ducem noi, moare de foame." spun eu
-"Auzi fa, asta mica, i-a stai putin. Am gasit pa la doctorita prin bucatarie o buca' da ciucalata, i-a la mama si mananca si zi bodaproste!"
Iau bucata de ciucalata (asa ii spunea ea) si mi-o indes repede in buzunar. Cu asa minunatie nu ma intalneam decat de cateva ori pe an.
-"Multumesc frumos tanti Lizeto, o s-o mananc acasa sa nu ma vada lumea" spun eu precauta
Chestia cu mancatul acasa, o invatasem de la tataia. Mi-a spus sa nu ies cu portocala, ciocolata, sau alte alimente din export pe strada ca e de rau. Nea Bicu' e spion, pandeste peste tot si ne spune la militie.
Cu picioarele in niste cizme de cauciuc ponosite si mai mari cu doua numere, merg pe ulita plina de glod. Daca nu sunt atenta sunt locuri unde te afunzi pana la genunchi. Cu pasi mici, pe langa gardurii, latrata de caini, balansez in dreapta si-n stanga sufertasul plin ochi cu ciorba. Asta-i strada lui Manaila, ala care are 5 copii si tasu' e tractorist. In capatul strazii, pe un damb salasluieste casa batraneasca a familiei lu' Duta Tataru', strabunicul meu. In spatele curtii porumb, vreo doua hambare din lemn si o coteata de porci. Jumatatea cealalta de damb e plesuva si da in lunca Ialomitei.
Imi descalt cizmele cu greu, ma mozolesc pe maini de noroi, ma sterg instinctiv pe pantaloni si apas clanta.Ma straduiesc sa nu fac zgomote bruste si sa speri batrana care din cauza lipsei de vedere, se baza din ce in ce mai bine pe auz si miros. O aud in polatra (bucatarie de vara) fredonand o melodie populara "Cand erammmm pe vremea mea, eram ca o pasareaaaa"
-"Cine-i maica acolo?"intreba ea
-"Saru'mana mamaie eu sunt, Jeni
-" Aaa, tu esti maica, vina sa te pupe mamaia, ca tare buna esti!!! Mi-ai adus ciorba, ca deja am mirosit-o!"
-" Da bre, ti-am adus, acum a pregatit-o mamaia, e calda" spun eu
-" Da' cat o fi fata mamaii ceasu', ca nu am auzit otobuzu' trecand spre Roata?"
Otobuzu (autobuzul), o cursa regulata care trecea prin sat la ora 2.00 aducand liceeni de la oras, din Urziceni.
-"Nu e inca doua mamaie. Ia si mananca, eu mai ascult putin la difuzoru' matale"
Difuzorul, cum i se spunea, era o cutie mica, ca o boxa atarnata deasupra usi de un cui. Se transmiteau stiri din agricultura pentru tarani, muzica populara si muzica usoara cu dedicatii. Noi nu aveam acasa difuzor. Aveam un televizor vechi, care functiona doar pe baza de pumnii.
Mamaia Dutoaica, manca linistit, grijulie sa nu dea frimituri pe jos. Camaruta era plina de macaturi, cuverturi colorate si icoane. La fereastra pe pervaz, cutii de conserve in care cresteau muscate batute, rosii si roze. In zare, lunca Ialomitei, stearpa si uscata ca un san de vadana.

baz-baz

Acum mi-ar placea sa fiu o albinuta. Sa miros a polen. Sa zac intr-o ploaie de soare si sa-i intep pe neghiobi! Momentan sunt un bondar ghiftuit, marait si ursuz.

cosmaresc

sunt putin cam depresiva. am inceput bursc de ieri cu un semi-atac de panica dupa ce am discutat cu sebi despre probleme existentiale, despre viitor si despre jobul pe care trebuie sa si-l gaseasca de urgenta in urmatoarele doua luni. colac peste pupaza noaptea am avut si un cosmar. eu pe post de supermann, luptandu-ma cu un rau imaginar care se cuibarise in camera lui lazi. cu o putere supraomeneasca de concentrare am reusit sa-l spulber, sa-l imprastii (cu toate ca "raul" era invizibil) si sa ma trezesc agitata si cu transpiratie rece pe sira spinarii! azi m-am invartit prin casa, fara sa finalizez ceea ce incepusem. toata ziua m-a urmarit senzatia neplacuta pe care mi-a lasat-o cosmarul, o tristete combinata si cu o lipsa de pofta de mancare dar cu apetit de tigara.
ceea ce m-a amuzat intradevar, poza de pe blogul Marei http://mara-yvonne-wagner.blogspot.com/, o relicva a vremuriilor de holteiala.
imi e o lene ingrozitoare sa ma urnesc spre dus. tocmai ce ma incalzisem pe fotoliul meu! insa trebuie sa merg la dus si dupa aceea tzusti, direct in pat, maine ma astepta job-uiala, o veselie, pe cuvant de onoare!!!

"pile" made in germany

Am o repulsie cumplita cand trebuie sa-mi duc copilul la gradinita. Sunt incantata de educatoare, de copii, insa sleahta de mame trantorite si panicate de bombe, imi provoaca o stare de voma permanenta! Exista un fel de "Leader Group" cum se autodenumesc ele, cu patalama la mana, care coordoneaza bugetul gradinitei, triaza copii care se inscriu si din cand in cand convoaca sedinte interminabile. Aceasta gradinita functioneaza pe doua grupe. Una de dimineata, unde copii au de la 3 ani in sus, (8 baieti si 8 fetite) si una de dupa amiaza cu pitici, de la 2 jumate in sus. Lazi face parte din grupa de dupa-amiaza de la ora 2 la 6. Mi s-ar fi parut minunat daca ar fi putut sa mearga din vara in grupa de dimineata. Unu la mana, ca nu va mai avea bona si doi, ca va fi prea mare pentru grupa de dupa-amiaza. La una dintre sedinte mi s-a explicat de catre o domna din staf ca Lazi ar avea prioritate daca unul dintre baietei din grupa de dimineata ar intra la scoala. Acum vreo luna mi s-a confirmat ca va fi un loc liber dimineata. Ma bucuram gandindu-ma la avantajele acestei gradinite, la educatoare si la copii pe care el deja ii cunoaste. Insa bucuria si sperantele mi-au fost spulberate odios (vedeti, imi place sa ma autoflagelez!!) de una dintre mustacioaele din staf. Cu un ton mieros mi s-a comunicat ca locul respectiv va fi luat de fratele lui Roman (un copil romm infiat de o familie de aici), copil care nu are inca 2 ani impliniti. De ce se incalca regulamentul va ve-ti intreba, intr-o tara cu traditie de corectitudine ca Germania??? Pentru ca flescaita aia de femeie face parte din Leader Group. Imi si inchipui cum s-au strans ele toate, pentru ca niciuna nu lucreaza, (sunt emancipate rau expiratele astea!), femei trecute de 40 ani, cu deprinderi de paranoice (vroiau sa mute sediul gradinitei, dar pentru ca in apropierea locatiei respective au vazut o singura data 2 tineri band o bere, au decis ca zona este "inadecvata"). Iaca, am trait-o si pe asta, peste tot functioneaza nepotismul, cunostintele si probabil de ce nu, un cadou frumos bine amplasat (chestia cu cadoul inca nu am experimentat-o aici!). Educatoarele, care au si ele copii, dar politica celor de la "Leader Group" interzice acestor copii sa mearga la gradinita unde presteaza mamele lor, m-au sfatuit sa-l inscriu la o gradinita care se construieste la vreo 4 statii de autobuz de casa. O gradinita cu bazin de innot (lazi adora apa) si cu personal tanar. Daca nu o sa primeasca nici acolo loc, (am trait anul trecut multe experiente similare, gradinitele fiind aici super full), atunci o sa-l inscriu tot la una privata. Doar nu o sa raman cu el acasa, nu??!

premiu

Am primit un premiu de la Florina. O mamica din mediul virtual. Ea spune ca il merit pentru vitejia de care am dat dovada, pe aici, printre straini. Ii multumesc ei ca ma citeste regulat, dar si tuturor celor care trec granitele universului meu!

pe inserat

Ma simt obosita. Nu am facut mare lucru in ultimul timp care sa ma solicite extrem, insa pe la ora 8 seara ma resimt. Ma apuca o moleseala si un sictir, ca orice alta preocupare, in afara de a sta tampa in fata computerului sau a televizorului nu ma mai coafeaza. Daca aud ca Sebi merge mai devreme in pat, nu imi convine. Stiu ca el o sa adoarma la fel de repede ca si mine pierzand cateva ore pretioase,timp in care as putea sa mai citesc ceva. Insa lipsita de motivatie, ma indrept si eu spasita spre dormitor, cea mai friguroasa camera din apartament. Dupa ce dardai aruncandu-mi pe mine o camasa de noapte (nu am decat o pereche de pijamale din nefericire) imi aprind cele doua sfesnice de pe noptiera. E o deprindere mai veche. Nu are legatura neaparat cu romantismul, ci cu frica de intuneric. Zgribulita asteptand ca perinita electrica sa se incalzeasca, incep sa chibzui, ce sa citesc in continuare. Romanul meu deja inceput sau altceva?! Altceva, insemnand Biblia pe care mi-am asezat-o cu grija la indemana. Intentionam sa citesc in fiecare seara cate putin din ea, decizie pe care am luat-o realizand lacunele mele in domeniu. Nu mi-a reusit pana acum. Ma uit la carte, ea la mine si pun mana tot pe romanul meu englezesc. De cand il am pe Lazi, numai pot citi carti cu mare incarcatura estetico-abstracto-literara, ci ma limitez la cartulii simple cu deznodamant previzibil. Vara imi inchipuiam cum o sa lenevesc in seriile friguroase cu o carte pe genunchi iar iarna ma vad letargica pe balcon in aceeasi ipostaza de lectura.
Tocmai ce ma pregateam sa il vizionez pe d-nul Mircea Badea care uneori ma face sa rad cu lacrimi. Super beton tipu'! Nu stiu daca e facatura cu cei de la Antena sau daca e chiar pe bune un fel de Che Guevara autohton. Noapte buna tuturor, oriunde v-ati afla!

franturi dintr-o vacanta de iarna

Nordul Germaniei, bunicii lui Lazi, Olanda, canale, casute de pitici, Zwolle, hotel, ger si crema de scoici.