sâmbătă, 17 ianuarie 2009

origini


De cate ori ascult lautarii cu acordeonul, imi apare imaginea Lizetei in fata. Cu baticul stramb legat la ceafa, cu sosoni de cauciuc in picioare, chiuind de mama focului. La hora, isi arunca sosoni si ridica praful de pe ulite cu dansul ei salbatic. Nu imi pot inchipui nici-o nunta fara ea! Mi-l amintesc si pe Nea Marin, barbatul ei. Slabanog, mereu cu un fes de lana pe cap (indiferent de anotimp), plimbandu-se de-a lungul si de-a latul si blestemand-o pe Lizeta ca numai vine odata acasa sa-i faca si lui o ciorba.
-"Iar s-a dus la aia lu' Romica, imputita, sa vezi Marieto cat sta acolo, ca p'acasa no' mai prinzi!" ii povestea cu naduf Marietei, mamaia mea
-"Las-o mai Marine, ca o fi avand si ea treaba, ii mai da Mariana un ciur da malai, ca nu e usor sa faci curat in asa hardughie!" il mai linistea mamaia
Mamaia si nea Marin sunt rude. Din cand in cand in drumul nostru zilnic spre "mamaia Dutoaica" (strabunica-mea de 90 de ani) ne abateam si pe la nea Marin, care avea o casuta mica, cu prispa, langa sosea. Majoritatea oamenilor din sat aveau in fata curtii o banca, loc de stat la taifas si de spart seminte. Nea Marin de cate ori si-o mesterea, de-atatea ori i-o furau tigani iarna, ca lemne de foc. De aceea, avea un obicei ciudat de a sta pe vine in fata santului, ca un cocostarc batran si plesuv.
-"Futu-i mama lor da banditi, i-ar mi-au furat banca, mi-a inghetat mijlocu' ca am facut si rematism si spondiloza de la pamantu' asta rece!" blestema batrnul
-"Fa-ti mai Marine si tu una dinaia din fier forjat la Mitu lu' Fanica" il incuraja mamaia
-"Ce-ai fa, esti nebuna, da unde am io bani sa platesc, ca uite la nenorocita asta a mea, munceste cu ziua la unu' si la altu' si d-abia avem ce sa punem pa masa!!" se jeluia el
Tanti Lizeta, muncea cu ziua pe la chiaburii satului (ca astia erau de fapt presedintii de C.A.P-uri) si o slugarea smerit pe coana' doctorita, prezenta noua in peisajul rural. Cu o fata plesnid de sanatate, picioare groase si calcaie crapate, imbracata cu rochie rosie si batic verde, radea si te saluta de la un kilometru departare.
-" Manca-ti-as gura' da frumoasa, und' te duci asa pa graba, fata mami?"
-" Saru-mana tanti Lizeto, ma duc la mamaia Dutoaica sa-i duc de mancare, ca stii si mata' ca numai vede saraca' si daca nu-i ducem noi, moare de foame." spun eu
-"Auzi fa, asta mica, i-a stai putin. Am gasit pa la doctorita prin bucatarie o buca' da ciucalata, i-a la mama si mananca si zi bodaproste!"
Iau bucata de ciucalata (asa ii spunea ea) si mi-o indes repede in buzunar. Cu asa minunatie nu ma intalneam decat de cateva ori pe an.
-"Multumesc frumos tanti Lizeto, o s-o mananc acasa sa nu ma vada lumea" spun eu precauta
Chestia cu mancatul acasa, o invatasem de la tataia. Mi-a spus sa nu ies cu portocala, ciocolata, sau alte alimente din export pe strada ca e de rau. Nea Bicu' e spion, pandeste peste tot si ne spune la militie.
Cu picioarele in niste cizme de cauciuc ponosite si mai mari cu doua numere, merg pe ulita plina de glod. Daca nu sunt atenta sunt locuri unde te afunzi pana la genunchi. Cu pasi mici, pe langa gardurii, latrata de caini, balansez in dreapta si-n stanga sufertasul plin ochi cu ciorba. Asta-i strada lui Manaila, ala care are 5 copii si tasu' e tractorist. In capatul strazii, pe un damb salasluieste casa batraneasca a familiei lu' Duta Tataru', strabunicul meu. In spatele curtii porumb, vreo doua hambare din lemn si o coteata de porci. Jumatatea cealalta de damb e plesuva si da in lunca Ialomitei.
Imi descalt cizmele cu greu, ma mozolesc pe maini de noroi, ma sterg instinctiv pe pantaloni si apas clanta.Ma straduiesc sa nu fac zgomote bruste si sa speri batrana care din cauza lipsei de vedere, se baza din ce in ce mai bine pe auz si miros. O aud in polatra (bucatarie de vara) fredonand o melodie populara "Cand erammmm pe vremea mea, eram ca o pasareaaaa"
-"Cine-i maica acolo?"intreba ea
-"Saru'mana mamaie eu sunt, Jeni
-" Aaa, tu esti maica, vina sa te pupe mamaia, ca tare buna esti!!! Mi-ai adus ciorba, ca deja am mirosit-o!"
-" Da bre, ti-am adus, acum a pregatit-o mamaia, e calda" spun eu
-" Da' cat o fi fata mamaii ceasu', ca nu am auzit otobuzu' trecand spre Roata?"
Otobuzu (autobuzul), o cursa regulata care trecea prin sat la ora 2.00 aducand liceeni de la oras, din Urziceni.
-"Nu e inca doua mamaie. Ia si mananca, eu mai ascult putin la difuzoru' matale"
Difuzorul, cum i se spunea, era o cutie mica, ca o boxa atarnata deasupra usi de un cui. Se transmiteau stiri din agricultura pentru tarani, muzica populara si muzica usoara cu dedicatii. Noi nu aveam acasa difuzor. Aveam un televizor vechi, care functiona doar pe baza de pumnii.
Mamaia Dutoaica, manca linistit, grijulie sa nu dea frimituri pe jos. Camaruta era plina de macaturi, cuverturi colorate si icoane. La fereastra pe pervaz, cutii de conserve in care cresteau muscate batute, rosii si roze. In zare, lunca Ialomitei, stearpa si uscata ca un san de vadana.

13 comentarii:

mamica de Sebastian spunea...

Superb,sa mai scrii ca ai talent,si eu sint innebunita dupa viata la tara.Eu sint orfana de bunici din ambele parti si am crescut la bloc.

Alex spunea...

deci de aici . . :)
fain scris, te poarta asa, intr-o visare citind . .

carpeta plutitoare spunea...

Merci Florina. La mine a fost invers, am fost orfana de parinti, dar cu niste bunici (din partea mamei)minunati, care m-au crescut, dupa ce credeau si ei saraci ca au scapat de copii (ei au avut inaintea mea 4!)!

Alex: Merci frumos! Da, din Baragan, dintr-un satuc mic si prafuit. Acum sunt doar batranii, fosti agricultori ai C.A.P-uriilor. Saraci, bolnavi si cu pensii de mizerie. E foarte trist satul romanesc acum, sat pe care l-am cunoscut in perioada lui de glorie.

anca spunea...

foarte frumos. mai vreau :)

carpeta plutitoare spunea...

merci mult ancutza!
de tine mi-e teama, esti d-na redactor sef, si ai ca deformatie profesionala, cuvintele si gramatica. aici e buba mea: gramatica :-)) Nu ma pedepsiiii :-))

alina spunea...

Extraordinar de autentic, mi-a trezit amintiri dragi și veeechi ... și eu am copilărit pe-aproape de Bărăgan, Lunca Dunării.
Neapărat să te apuci să scrii o carte, povestești nemaipomenit partea asta - a ta și în același timp universală!!

Anonim spunea...

ai ramas o romantica asa cum te stiu eu, asa sa ramai
love Kylie :-)

Anonim spunea...

a by the way iti recomand filmul nu Horatiu malaiele
NUNTA MUTA!
kylie

carpeta plutitoare spunea...

Alina, multam de incurajare. Ca sa scrii o carte, trebuie sa-ti structurezi bine ideile si sa muncesti constincios. Cu linistea si cu lipsa timpului ar cam exista probleme. Lunca Dunarii, Dobrogea, Panait Istrati, multe nationalitati,iubesc Dobrogea.O sa povestesc la un moment dat si despre Dobrogea. Am calatorit prin 2003 cu Sebi, pe jos si cu autostopul, prin satele dobrogene, pe la diferite comunitati, de tatari, turci, aromani, etc.

Florin: Mai am momente de romantism, insa din pacate viata cu experientele ei mai putin placute uneori, m-au transformat intr-o realista. In privinta filmului, nu am cum sa fac rost de el aici in Germania. Poate cand o sa vin iin Romanika! pupici

anca spunea...

gramatica se invata imediat, cu talentul e mai greu. asa ca, oricum ai lua-o, esti in avantaj :)

carpeta plutitoare spunea...

ehh, Anca esti tu foarte binevoitoare!! Incerc sa "scap" de niste amintiri care ma macina de mult timp. Am anumite trairi legate de fiecare povestire in parte. Un fel de terapie :-))

Alex spunea...

Imi pare foarte rau ce aud. Bine ca au fost bunicii, si pe mine ei m-au crescut o buna perioada de timp
Cat despre amintiri-refulari, da-i inainte cu scrisul, o faci foarte bine :)
Cu greselile de ortografie nu-ti bate capul, toti le facem. Nu se impiedica scriitorul de ele, altfel ce-ar mai face echipa editoare a cartii?

carpeta plutitoare spunea...

Draga Alex, e intradevar trist, dar atunci cand esti copil, nu realizezi situatia atat de dramatic, ca un adult. De vreo 2 ani merg la psihiatru, psihoterapeut, incercand sa mai repar ceva pe la circuitele mele integrate. :-)