2 aprilie 2008 Portishead concert de lansare a noului album :Third

Am ajuns pe la 7.00 la Ostbahnhof iar pe la 7,30 se intra in sala de concert (Tonhalle). Am recunoscut imediat zona. Acum, cu foarte multi ani in urma, exista un targ de haine, acolo isi expuneau asa zisi artisti avangardisti lucrarile din gips impachetate in hartie creponata. Unul dintre el, un baietan cu parul blond si nepieptanat locuia in incinta unei fabrici dezafectate (asa arata zona, fabrici dezafectate, graffiti, cluburi) undeva la mansarda iar deasupra acestui colos de beton tronau picioare gigant, falusuri si alte bazaconii...
Asa, sa revin la subiectul principal. Miros de cartofi prajiti, de carnati bavarezi (weiß wurst) si multa lume. Tineri imbracati anapoda, dreadlocks, miros de iarba, parinti care mai pastrau un pic de nonconformism in ei, presa (de fapt toata atmosfera asta imi este ultra familiara, nici ca ma asteptam la altceva).
In timp ce ne asteptam cuminti randul sa intram, Oliver imi povestea despre epopea personala a concertelor la care luase parte in München.
Urasc situatia asta noua, cu interzisul fumatului aproape oriunde. Imi ardea sufletul dupa un fum, dar timp de cateva ore trebuie sa te abti, ca de iesit afara pentru "una mica" nu puteai. Control riguros la intrare. Nu prea ii vedeam sensul. Aia erau oricum trotilati, fumati, ametiti dinainte nu cred ca mai era nevoie sa mai se reactiveze in sala. Da' asa-i neamtu' scrupulos!
S-a inceput in forta cu o trupa din Anglia. Nu i-am retinut bine numele, parca King Kong. Oricum destul de electro spre hard,cateva piese mi s-au parut insa ok. Baietii mi-au reamintit de perioada hippy, plete, haine jigarite, fete de alcoolici.
Inainte sa intre in scena Portishead, m-am furisat prin multime spre randul din fata. Spre fericirea mea, un pustan inlat si talamb m-a lasat in locul lui de langa scena, realizand ca altfel nu am nici-o sansa sa prind si eu o bucata din piciorul sau mana lui Beth.
Nu ma asteptam la fast, de aceea nici nu am fost prea uimita cand Beth a aparut pe scena intr-un tricou negru si o pereche de pantaloni obisnuiti. O puteai confunda cu orice femeie din public, insa miscarile si mimica fetei tradau o sensibilitate neobisnuita. In timp ce canta mi-am permis in gand ca port o conversatie cu ea. O conversatie care se vroia prieteneasca. Si asta datorita simplitati ei. Vocea impresionant de puternica si vibranta, un concert live incredibil, fara show & entertaiment. De cateva ori a luat-o cam jos cu vocea iar la sfarsitul piesei si-a tras o injuratura si s-a intors cu spatele spre scena plina de frustrare. Nu suporta aplauzele si aclamatia publicului, nu stia ce sa faca cu mainile si cu picioarele, situatia o coplsea de-a dreptul in intregime. Nu am regretat nici-un moment cei 40 € pe care i-am platit