dar ... imi e dor de Jeremy

A fost o perioada prodigioasa in viata mea cand nu pierdeam niciun film la cinema sau pe canalele mai acatarii care existau la vremea respectiva. Priviti-ma cu indulgenta pentru ca ma consider deja o fata batrana. Vibram si traiam scenele care ma miscau. Puteam sa ma sacrific pana la 4 dimineata daca atunci se difuza filmul respectiv! Am ramas inca cu mireasma aia de extaz pe care mi-o dadeau filmele in urma cu vreo 7 ani. Acutualmente incerc sa ma concentrez sa urmaresc un film cap coada. De pe la inceput incep sa-l judec si sa-i gasesc nod in papura. Ca e prea comercial ori prea senzual, prea experimental sau prea lacrimogen. Se pare ca am devenit opaca si lipsita de empatie fata de ceea ce se scoate momentan pe piata cinematografica.

in postura de viitoare soacra

E posibil sa te indragostesti la 3 ani?
Va intreb, pentru ca astazi am observat cum Lazi daca o (re)vede pe Clara, lasa capul in jos si se ascunde dupa mine. Subliniez, nu s-a comportat NICIODATA asa. Din contra este un mic tupeist. Pe Clara a cunoascuto acum o jumatate de an la gradinita. Erau impreuna in grupa mica. Lazi in fiecare zi imi povestea ca a luato pe Clara in brate, ca e "fata lui" etc. Intre timp Clara s-a mutat in grupa de dimineata. Insa ma intreaba regulat ce mai face "fata lui", daca mai are posibilitatea sa se vada cu ea.
Sa va satisfac pana la capat curiozitatea. Cine este Clara si de ce ii place lui Lazi.
Pai, ia sa vedem (ce soacra haina o sa fiu, eehhhh!!!).
Clara este mai mica ca el cu o jumatate de an. Nu are parul lung, nu e nici blonda nici bruneta si este extrem de... timida. Are in fata 2 dinitisori mari de iepuras si l-a repezit pe Lazi de vreo cateva ori cand dadea tarcoale carutului in care se afla fratiorul ei, un bebelus de cateva saptamani. Dupa disparitia Clarei in grupa de dimineata, a aparut Lara, o fetita blonduta si tare miorlaita. Lazi o detesta & ignora. Amelie, o alta feblete de-a micului golan! E sora lui Luca. Ea il adora pe el, il mangaie si il pupa pe obraji atunci cand Lazi este purtat de mine in carut, iar ea se intoarce cu mama ei de la gradinita. Lazi ii raspunde ursuz cu vreo imbranceala sau cu un "lasa-ma in pace".

fara titlu

E noapte, intuneric, si nu e inca ora 6. Stau singura in casa si ma bucur de caldura, de actuala armonie impietrita si impersonala. Ieri seara am ascultat in holul gradinitei cantecul de incheiere. Vocea lui Lazi ca un clopotel acoperea celelalte voci. Acasa imi spune ca nu ii place sa cante. Ca ureste cantatul la gradinita. Stiu ca se da cocos fata de mine. In fiecare seara asculta muzica la casatefonul pe care si-l tranteste langa pernita. Ma roaga sa-i pun muzica si in bucatarie. E un baietel. Nu vrea sa ii mai povesteasca mamei acasa decat franturi din intamplariile pe care le traieste. E constient de imaginea proprie in societate. Stie sa se vanda bine. La 3 ani e oarecum independent de mine. E aproape toata ziua plecat. Nu stiu ce face exact, dar stiu ce imi povestesc ceilalti. Sunt lucruri noi pe care eu nu le stiu despre el. Doris (bona) mi-a povestit ca poate sa mearga foarte mult pe jos, poate sa construioasca barci si castele din lego, educatoarea mi-a confirmat ca ii place sa cante, sa picteze in acoarela, sa ii ajute pe ceilalti copii daca este rugat.
P.S. O amica mi-a sugerat sa ma uit pe youtube la o anumita piesa de la Sigur Ros. Asa si-l inchipuie ea pe Lazar pe la 10 ani, ca pe baietelul din clip.

in drum spre Frau Ploch

Ma urc in S-Bahn. Stiu ca trebuie sa merg cateva stati pana in Planegg. Numele nu imi spune mare lucru. Privesc in jur, niste liceeni de provincie galagiosi care au fost in oras la cinema sau cumparaturi, cativa batrani si eu. Pe fereastra, fabrici, case cu gradini spatioase, campuri, macazuri si paduri. Cobor in gara. Sunt putin surprinsa sa observ ca pe partea unde mi s-a explicat sa merg e doar padure. Niste indicatoare si sagetiile lor care ma ademenesc sa ma afund pe carare cu incredere. Ma simt ca o scufita rosie. Imi place. Arbori grosi, pini si feriga. Merg si incerc sa-mi imaginez cum era acolo inaintea razboiului. Fara infrastructura, doar un drumeag de tara care ducea in sat. Carute pictate frumos pe tabliile laterale aducand de la gara cateva femeii vanjoase cu obraji rosii.
Nici nu ma dezmeticesc bine, ca pe langa mine aluneca o bicicleta. O femeie intre doua varste cu sal si basc catarata pe o bicicleta cu ghidon inalt si faruri extrem de proeminente. Un alt indicator pe partea dreapta ma atentioneaza ca la 50 m se afla o manastire sau o capela. Iarasi ma simt in alta dimensiune. O capela cu o Madonna din lemn sculptata la intrare. Imi aprind o tigara, o savurez neincorsetata de regulile orasului din departare. Imi doresc sa nu se termine curand culoarul de frunzis. In zare se itesc cosuriile caselor. Aici trebuie sa fie Krailling. O strada pricipala din care se ramifica altele mai mici lateral. Case inalte din caramida rosie cu ferestre largi, flori salbatice cu tulpini pe jumatate uscate,iedera si helestee pe care se balangane lin rate artificiale. E lesne de inteles ca acolo locuiesc bogatii! Nr. 11 e usor de gasit, e undeva pe la mijloc. Usa de la intrare e impodobita cu gura unui leu din care iese un cerc din metal. Asa am mai vazut eu in filmele englezesti. Oricum sunt in postura filmelor clasice, primul interviu cu o fata saraca din oras care isi cauta job la o familie bogata. Lovesc timid marginea cercului. Un glas de femeie imi raspunde. Usa se deschide, lasand la vedere o doamna de vreo 70 ani. Asta e varsta pe care eu o pot ghici cu aproximatie. Sunt invitata in hol. Un hol placat cu marmora alba. Frau Ploch, amabila si zambitoare, mi-o prezinta pe pe Frau Markel, una dintre servitoarele familiei. De fapt ce-a mai veche. Amandoua se ingramadesc in jurul meu sa imi ofere mana. Sunt placut surprinsa, de primirea care mi se face banuind ca batranele mele sunt avide de conversatie. Ajung in living. Mobilier vechi ca in cataloagele de arta, tapet cu pasari maiestre, mocheta plusata, lampi cu picioare inalte din metal, pe toata marginea ferestrelor largi se afla bancute din lemn care mascheaza caloriferele. Intr-un fotoliu cu fata spre ferestre si cu spatele spre noi se afla un batran. E domnul General de Marina, leul de mare, batranul Ploch. Pe vesta din stofa verde pe care o poarta se afla o insigna,ceva cu o nava in miniatura si niste initiale. Nu mai vede aproape deloc. Frau Ploch imi povesteste cum ii citeste in fiecare zi cate un capitol dupa masa de pranz.

continuarea... zilele urmatoare...

...sub imperiul masinilor

Pasesc incet pe muchea trotuarului cu un picior catarat pe bordura inalta si cu celalalt pe sosea. In jur o mare de masini. Incerc sa ma ghidez, sa imi lungesc gatul pe deaspura unui harb parcat cas pe trotoar. Din spate simt vibratii de roti. Ma opresc in loc, ma produc intr-o miscare brusca de natura instinctuala, nesigur imi retrag si celalalt picior de pe trotoarul burdusit din greu de masini. Inaintarea e de-a dreptul imposibila. Mai astept prudenta in timp ce din spate vine un taxi iar din fata un dulap pe roti. Maimuta cu ceafa groasa din jeep nu are rabdare sa traga pe dreapta. Injura indesat prin geamul de la portiera. Au mai trecut vreo 6 min. Ca sa parcurg cei 30 m de strada mi-au luat deja 15 min. In Bucuresti ai nevoie de timp si de nervi de otel. Imi amintesc cu vreo 7 ani in urma, cand ma intorceam noaptea de la vreun club, doar taxiuri si in rest pustiu, mergeam pe sosele fara sa ne fie frica ca o sa fim loviti. Acum pe la 10 cand deabia se innopteaza, masiniile merg bara la bara, soferii suduiesc de mama focului iar aerul este nerespirabil. Am oroare sa traversez strazi. Ma simt terorizata cand trebuie sa fac slalom prin oceanul de masini oprite la semafor. Ambreajul pornit imi da fiori reci pe sira spinarii. Volanul manevrat la voia intamplarii pe ritm de manea imi confirma inca odata superioritatea lovelor si a smecherilor din Romanika.

ce frumos e in Romania!!

Ne-am tot perindat prin oras, pe la terase, vremea fiind aliata noastra in aceasta saptamana. E prima data cand venim in Bucuresti fara carut. Oricum in decurs de 3 ani a distrus 3 carucioare, unul dintre ele cu roti groase din clasa bolizilor,pentru copii agitati. Cand ma voi intoarce acasa in Muenchen voi fi nevoita sa i-l cumpar pe al 4-lea. Nu suport mersul cu interminente si opririle spectaculoase atunci cand vrea sa admire un "rahat" de pe marginea drumului, mai ales cand eu ma grabesc sa ajungem la gradinita sau la bona. Dimineata il arunc repede in carut, il fixez in haturi si pornesc cu el intr-un ritm nebun spre destinatia finala. Dilema?!Ce carut rezista zilnic la cele 16 kg ale d-nului si la zbantuiala de rigoare? Vom vedea.
Ieri a batut la picior Lipscaniul, si-a comandat singur o piza si a purtat o discutie in cea mai curata lb. romana. Ca si mine, Lazi se simte confortabil, acceptat si neinhibat in minunatul peisaj autohton. Nu da ordine si nu se preface ca in Germania.

ciubuc via bacsis

acum cateva seri m-am perindat pe la petrecerea unor jurnalisti din germania. am discutat cu un tip extrem de prezentabil (din Munchen) despre ceea ce insemana orient in romanika. am incercat sa-i explic ca exista o mare diferenta intre turcii care populeaza astazi germania si orientalismul nostru dobandit de sute de ani, cu acte in regula si cu bunavointa mentalitatii noastre docile.
nu stiu ce atitudine sa ai cand ii vezi pe strazi in Germania supraponderali, impodobiti ca un pom de craciun, scuipand si suduind impotriva normelor moderne de civilizatie. vin din sate uitate de lume din anatolia, traind inca dupa reguli impuse de Mehmed al VI-lea. tinerii turci imbracati in straie moderne, scurti si parosi insotind fete la fel de ostentativ imbracate dar purtand pe cap insemnul religiei musulmane. ma frapeaza ca inca sunt organizati in cete ca strabuni lor in hoarde! o ura nestavilita si nejustificata impotriva a tot ceea ce nu tine de kebab si coran ii macina zilnic.

back to origin

-"Mama unde este Romania?" ma intreaba Lazi dupa ce am coborat din avion.
-"Dragul meu, asta e Romania,oamenii astia de langa noi, care vorbesc cu progenituriile intr-o germana stalcita, politisti care ne intampina cu un "bine ati venit" plin cu subintelesuri si parcarea burdusita de masini cu staif!
Romania este o fata de moravuri usoare. Estetica dar sleampada. Poarta ciorapi fini dar cu firele trase, parul lung si naclait, imbietoare la trup si haina la suflet.
Ma frapeaza ca aici timpul trece extrem de repede, indiferent cu ce ti l-ai ocupa.
Am in permanenta un placut sentiment de lehamite, insa mi-l asum si ma bucur de el.
Ploua in Bucuresti. Strazile sunt impracticabile, oamenii de bine merg la Mall. Mall-ul oaza duminicilor cu intemperii. Mall-ul un fel de targ de distractii modernizat imboldindu-te fara sa vrei sa te vanturi prin multimea de gura casca.

kiki & john

Ce minunat e sa te trezesti dimineata cu piesa asta pe fundal!!! Astazi as avea chef de un film politist englezesc/american din ani '70. Masini busite, mulatrii cu pantaloni evazati si femei cu parul permanent. Intotdeauna genul asta de filme ma relaxeaza total. Politisti dau drumul sirenei (e neaparat!!!), discutii de genul "daca sunt incercuit, acopera-mi spatele, cheama intariri" droguri, femei fatale, puscoace si muzica buna. Upsss, din nefericire am de peste 3 luni cablul de la TV suspendat. E adevarat ca eu singurica am decis ca imi este mai bine fara. Dar cum toamna si iarna vor fi extrem de lungi si intunecate, parca ma bate gandul sa ma recablez.