sâmbătă, 19 iulie 2008

dupa Sambata Mortiilor




Am traversat calea ferata. De aici incepe Satu Nou. Ulitele sunt late, pentru carutele care vin din camp. In fata porti batranii stau pe iarba. Discuta calm despre lucruri esentiale.
- Am mutat cocenii de anul trecut din ograda in cosar. Poa’ so mai usca putin, ca nu poate sa-l manance boalele alea!
- Da’ ce fa Florico, tu n-ai vazut ce pogon mi-a dat Mitu lu’ Fanica de la asociatie? Nu creste dacat stirul pa el!! Si-a batut joc de mine, mancal-ar pamantu’! Pai i-a dat lu’ Vasile a lu’ Frusina, un pogon Intre Maluri ca sa nu sa munceasca nenorocitu’! Ca noi aducem coceni si porumbu’ tocmai de la Redea! Ardil-ar focu’, ca numai sa satura de averi!
- Da fa, pai da tot la aia care au, dar no sa ne dea noua, ca doar tu nu ai ce service sa-I faci!
- Aoleou, numai pot cand ma ia spondiloza asta in ceafa imi vine sa cad. Numai sa lasa soarile asta, ca ne-a pustiit da tot!
- Picatura de ploaie nu a mai cazut de la Sambata Mortiilor pana acu’ o saptamana. Doar ce a burat putin si gata s-a oprit.
Praful zboara slobod pe ulita ca un caine fara stapan. E cald si moale ca un puf de piersica. Vara e imparatia lui. Iarba de pe marginea drumului e pudrata de el. Miroase a buruiana incinsa si a balegar. Unele case de pe ulita au fost abandonate. Case batranesti cu prispa si gradinita mica in fata casei. Gardul din scandura a putrezit pe alocuri, soproanele si porumbarele isi arata chirpici scofalciti, scorojiti de vreme, Mai sunt si case noi, niste caricaturi netencuite, cu acoperisul din tabla lucioasa si cu geamuri termopan. De cand s-a desfintat C.A.P.-ul, batrani si-au luat in primire pamanturile lasate de parinti, sau castigate prin razboaie. Au fetele arse, si ridate. Talpile picioarelor sunt latite si crapate.
Trec pe langa ei si sosotesc.
- Asta e nepoata lu’ Niculaie Taratet, Ii seamana lu’ tasu-mare leita!
Apoi, tare pentru mine – Da unde te duci fata mami? Ai venit sa ne mai vezi?
Mai ti minte cand faceati voi Scaloianu’? Mergeati acasa la Geta lu’ Dinca Zmeu. Atunci inca sa mai tineau ale noastre vechi! Acum mama, am ramas singuri aici in camp, Nimeni numai vrea sa stie de noi. Murim ca niste caini, doctorita pleaca, preotu’ asta vine cand are chef.
Trec mai departe, ies de pe ulita si ajung direct in camp.
Camp cat vezi cu ochii. Graul s-a copt si miroase frumos. Cerul a imprumutat din culoarea galbuie a graului copt, un manz s-a ratacit de mama lui iar in departare se zareste Redea, singura mea formula de distanta din copilarie.


2 comentarii:

Ciprian spunea...

super! suna a panait istrati...mai vreau

carpeta plutitoare spunea...

o sa mai scriu bineinteles, e subiectul meu iubit si inepuizabil...Merci ciprian