Astazi mi-am inceput ziua ingrozitor. N-am putut sa adorm din cauza unor niste nenorocite dureri de gat,plus senzatia aia de moloseala combinata cu oase din cauciuc care precede o raceala zdravana. M-am trezit cu sictir. Ma uit pe fereastra si imi place ca soarele e pe undeva printre frunze (aici inca mai exista coapci intacti). Tare m-as mai urni putin afara, asa, sa ma plimb, sa nu treaca ziua si eu sa zac in casa osciland intre sufragerie si bucatarie. Le-am propus si celor doi barbati sa iesim pana la Laimer Platz la Posta sa ridicam un pachet pe care ar fi trebuit sa-l iau de saptamana trecuta. Mi-am propus sa nu ma enervez prea tare daca Lazi nu o sa mai aiba chef sa mearga si o sa faca "pauzele" lui, o sa tipe ca vrea sa intre in vreun magazin, etc. Sebi mi s-a parut putin cam tacut si ofticat ca i-am incurcat eu ritmul vietii cu boala mea. Mai are un singur capitol si isi termina textul pentru lucrarea de master. In orice caz, daca ne-ar fi vazut cineva de la distanta, am fi parut si noi 2 prapaditi de parinti iesiti afara cu odrazla, adica la datorie.
Dupa ce am asteptat vreo 15 min. ca sa ne ridicam pachetul, am decis de comun acord ca nu are sens sa ne intoarcem acasa si sa gatim, ca ne-ar lua prea mult timp. Prin prejma exista un restaurant cu specific bavarez, macare care face deliciul plodului nostru. Am degustat cateva linguri dintr-o supa de ciuperci, dar m-am lasat pagubasa din cauza lipsei de gust si de miros. La o masa alaturata isi bea cafeaua un batran cu barba si cu o palarie cu pana.
-"Vorbiti romaneste, sunteti romani?" se interesa batranul indreptandu-se spre masa noastra.
L-am lamurit ca eu sunt romanca iar Sebi neamt. Oamenii de aici sunt putin bulversati cum de un neamt prefera sa vorbeasca in familie o alta limba decat germana. Batranul insa a fost satisfacut cu raspunsul nostru. Mi-a spus ca e evreu si ca a avut foarte multi prieteni evrei din Romania, care foloseau limba romana in familie, ca limba oficiala. Isi sorbea rar din cafea si il privea bland pe Lazi. In timp ce ducea ceasca de cafea la gura, maneca puloverului i s-a ridicat putin in sus. La incheietura mainii am observat un tatuaj macabru care mi-a dat fiori pe sira spinarii. Batranul a observat imediat ce s-a intamplat cu mine.
-"Sunt un supravietuitor de la Auschwitz, cele 5 surori ale mele au ars acolo, mama si tatal nu au supravituit nici ei!"
Sebi a incremenit si el cu limgura in mana. Batranul a inceput sa povesteasca lin, melancolic despre perioada interbelica in Romania
-"Romania cel mai frumos pamant din Europa, cred ca acum s-a schimbat foarte mult, nu?" ma intreba el
Am incercat sa-i raspund ca e tara mea si ca nu ma pot pronunta daca e frumoasa sau nu.
-"L-am cunoscut pe doctorul lui Antonescu, un om deosebit, iti punea diagnosticul numai daca se uita la tine. L-a trimis si pe el la Auschwitz. O mare pierdere, o somitate in domeniul medical!"
Il ascultam si nu stiam ce sa ii raspund acestui batran care a supravietuit 65 de ani cu amintiriile lui din cel mai groaznic macel posibil. Curios ca isi duce existenta printre urmasii calailor lui.
-"Aici m-am nascut si aici o sa si mor. Imi doresc tare mult sa mor, dar se pare ca Dumnezeu are alte planuri cu mine"
Mi se confesa si ma privea direct in ochi. Uneori imi era greu sa inteleg ce spune pentru ca vorbea germana cu accentul ala evreiesc.
"-Sa fii curajoasa in viata", mi-a spus spre final.
-"Locuiesc aici cu nepotul meu care e doctor ginecolog. Ies putin, sa beau o cafea intr-un local linistit. Mai exista in lume imprastiati vreo 900 de supravietuitori ai lagarelor de exterminare. Am trait oricum marea onoare sa traduc in cadrul porcesului de la Nürnberg pentru americani si pentru rusi.
In timp ce ma indreptam spre casa, mi-am dat seama cat de mici sunt nemultumiriile si tristetiile mele. Ma intrebam in gand cum se face de tocmai eu din multimea asta de oamenii l-am intalnit pe batran?!
