a long-forgotten track from the fantastic `90

Kiril

Acum 1 an, in primavara din cate imi amintesc a venit Kiril. Pe la pranz ma plimbam cu d-nul Coler prin padurea din spatele cabinetului. D-nul Coler tocmai imi povestea intr-un discurs pseudo maret despre caracterul instabil al relatiilor dintre oamenii. Mi-a povestit deasemenea si despre neumurirea sufletului (nu radeti, va rog!!) despre puterea pozitiva a gandurilor etc. A inceput sa bata vantul. Discutia d-nului Coler corelata cu vajaitul vantului a avut asupra mea un efect bizar. El a remarcat imediat aceasta combinatie prilejuita de natura si mi-a propus fara ocol sa mergem mai departe.
- " Daca ai intalni un barbat care ti-ar placea, te-ai culca cu el?" ma intreba el pe sleau
- "Depinde de conetex" raspund eu putin sovaielnic
- "Vezi, asta e de fapt problema societatii moderne, de aici vin toate frustrariile noastre. Nu suntem facuti pentru monogamie. Toate incorsetariile si regulile impuse de societate, nu duc decat la depresie!
- "Da, probabil ca aveti dreptate" ma multumesc eu sa completez
Isi scoase din buzunar telefonul mobil care incepuse sa bazie si imi dadu de inteles ca intalnirea noastra a luat sfarsit. Merg atent pe poteca plina de baltoace care ma duce la strada principala. In tranvai calatorii de obicei tacuti si preocupati cu cititul ziarului, incep sa isi vorbeasca. Destul de straniu.
Un batran il sfatuieste pe un tanar sa se grabeasca sa ajunga acasa pentru ca "VINE KIRIL". Numele acesta slav e pronuntat de vreo cateva ori si in metrou. Devin curioasa. Mie jena sa intreb pe cineva,de teama sa nu fac vreo gafa. Urc scariile rulante de la metrou. E dupa-amiaza, dar afara e intuneric. Nori grei si amenintatori acopera o parte din cer. Imi ingheata nasul in timp ce incerc sa imi feresc ochii de praful si hartiile care plutesc in aer. Ajung acasa si dau drumul la radio. Simt nevoia sa ascult putina muzica si sa ma incalzesc. Muzica se curma brusc iar o voce serioasa de crainc sfatuieste ascultatorii sa numai iasa afara din case, sa inchida bine ferestrele iar cei care sunt in masini sa se grabeasca spre un adapost. Uraganul care se pregateste sa traverseze regiunea se numeste Kiril. Imi arunc ingrozita ochii pe fereastra la copacii care se zbat in agonie. Kiril, fara sa vreau ma gandeam ca imi place foarte mult cum suna numele. Acum dupa un 1 de cand a bantuit devastator tara, inca se mai vorbeste de el. Kiril a rapus la pamant copacii imensi, i-a scos din radacina si s-a jucat cu ei, a aruncat tiruri de pe autostrazi si le-a dezmembrat. In padurea din apropiere casei lui Hans manunchiuiri intregi de copacii fost azvarlite ca niste bete de chibirit de Kiril. Mi-l imaginez ca pe un baietel poznas careia i-au fost date in maini fraiele vantului. A exagerat putin, dar iti vine sa-l tragi putin de urechi si sa-l ierti, ca suna atat de frumos cand il strigi "KIRILLLLLLLL"

in recunoastere I

cu zmeul pe coclauri

arbeit macht frei

Inca se mai aud vibratiile tarzi ale senilelor trosnind macabru din incheieturi, in beciuri se odihensc in tihna steaguri si carti postale trimise de pe front, relicvele marelui impostor - autostrazile pe care se itesc in zare masini sprintene si luxurioase. Neamtul are principii solide si solitare.
Hans a venit la 18.00 de la munca. A coborat prudent din BMW si a apasat sictirit pe telecomanda garajului. Garajul s-a deschis umil. Intrarea in casa si-o face tacit si imperios intr-un fel. Degetele lui mari si noduroase atinge (de data asta) butonul de la masina de cafea. Brusc si fara logica incepe sa vorbeasa singur. "Dumnezeule mare, Karl trebuia deja sa imi aduca azi remorca aia. Firar al dracului cred ca a uitat, ce oamenii neseriosi mai exista in lumea asta!!" e rosu la fata cand pronunta "neserios" furia il inneaca.
A intrat in camera lui arauncandu-si hainele cu care venise acasa de la munca. Dupa vreun sfert de ora a aparut echipat in salopeta si in cisme de cauciuc. Sus la etaj, peretii intregi isi arata goliciunea tencuieli. Pe jos e plin de tapet proaspat jupuit. Hans cu o rabdare de fier (necostientizata insa) incepe cu un spaclu sa razuie bucatiile de tapet lipite indaratnic de ciment. In timp ce mainiile ii urca si ii coboara intr-un ritm sistematic, incepe din nou sa isi miste buzele a nemultumire.
Hans, a mostenit aceasta casa de la Fritz. Fritz a stat 6 ani pe front. Insa i-a placut viata, asa se vorbeste pe la colturi. Acest lucru nu e in concordanta cu existenta decenta pe care o duc "ceilalti/alti" in regiune. Hans insa e tare mandru cand isi bea berea si povesteste cu lux de amanunte despre renovarea casei. S-a dus impreuna cu Luisa (cumintea-i sotie!)la banca, sa isi procure suma necesara, suma care sa ii aduca casei faima de alta data. Au semnat contractul nesovaind, pact hotarat cu o strangere de mana a celor doi soti pe sub biroul functionarului de la banca. 100.000 €, rate reduse daca vor plati la timp, iar ultima si neconcludenta precizare, bani sa fie rambursati in 25 de ani. Hans are 60 de ani si nu are notiunea timpului. Timpul la el inseamna ore lucratoare si concediul anual. Iar restul nu exista. Se simte puternic si plin de motivatie cand taie fanul (fanul e lipsit de sens in gospodaria lui, pentru ca nu poseda nici-un animal!) cocotat pe tractorul lui. Buna si puternica Luisa il sustine tacit. Luisa insa are nevoie de aprecieri, de recunoastere din partea societatii. Lucreaza in beneficiul si pentru bunastarea pensionarilor din comuna. De exemplu, lui Her Klaus i se face rau acasa, apasa repede pe un buton rosu amplasat strategic in apropierea patului si imediat alarma din biroul Luisei porneste sa zbiere. Ea lucreaza in birou, la computer. Insa subordonatele ei ii sunt la dispozitie in permanenta. Luisa nu are timp liber la dispozitie. Si cand are uneori incearca sa si-l omoare cu plivitul ierbi de printre tufele de flori. Munca de Sisif ar crede necunoscatori, dar pentru Luisa inseamna ocupatie folositoare a timpului ramas de dupa serviciu, imbinat cu hobby de incepator. Seara cand se intalnesc amandoi pe canapeaua din sufragerie, impart prieteneste o sticla de vin si cateva de bere. Totul in tacere, sau in prezenta constanta a sonorului de la televizor.

weekend in pustiul verde

Duminica am fost la strand. Suna stintifico-fantastic, dar s-a intamplat sa fie peste 27 gr C.

o mica istorioara a familiei lui Hans

se aude huruitul secerisului. baloti galbeni si rotunzi se rostogolesc pe vale. nu miroase nicidecum a grau uscat, seva ierburilor, copacilor si a iederii estompeaza mirosul granelor coapte.
el sta la o masa si rade. gura lui carnoasa cu dinti puternici imi face scarba. vorbeste tare cu tonul ala taios specific limbi germane. ochii i se schimonosesc cand crede ca face o gluma buna.
-"Germania e pe locul trei la campionatul mondial" spune mandru Her Maier
-"Normal, Germania este prima in Europa", raspunde Hans, cu rasul ala scarbos
Stau la masa si ma simt ca in alte timpuri. Din casa strabat niste voci de la radio. Daca as face abstractie ca inteleg limba germana, as crede ca se anunta o noua incorporare de trupe pe front!
Sachsenweg unde se afla casa lui Hans, este un fost drum de negot inca din evul mediu.
O strada care serpuieste din inima dealului, acolo unde se afla un turn vechi, pana departe in zare facand legatura cu drumuri importante care vin dinspre Nord.
Acasa intr-un sertar Hans a mostenit de la tatal lui - in afara biblioteci pline cu dosare cu acte - un teanc de hartii ingalbenite de vreme care atesta ca familia s-a stabilit aici de prin 1785. Plus ca mai exista o alta confirmare a faptului ca el are obarsie aleasa, in pronausul bisericii protestante din sat, pe lemnul unui balcon este scrijelit numele de familie al respectabilului. Pacat ca el nu a mai putut pastra pamanturiile si casele pe care le-a primit mostenire. O tragedie, ofteaza Hans, la fel ca si cu ceea a destramarii Germaniei Mari.
Cele 2 case pe care le-a instranit din motive financiare stringente, apartinusera acum 100 de ani servitorimii. Acei oamenii care i-au servit familia si au muncit pentru bunastarea gospodariei, cum bine spune el. In timpul celui de-a doilea razboi mondial, parintii lui au avut "servitori" din polonia la mosie. cu ei au avut mult de furca, povesteste Hans cu naduf.
-"Tata era pe front, iar mama a trebuit sa faca fata nesatuiilor din polonia"
Cand s-a incheiat razboiul, s-a incheiat si era servitoriilor din istoria familiei. S-a incheiat oficial, faptic, insa nu si in mentalitate.

Doina, o pisica nemteasca

Lazi are o noua prietena. O pisica. Am auzit-o miorlaind jalnic undeva printr-o stiva de lemne. Pana la urma s-a obsisnuit repede cu stilul lui Lazi neindemanatic in ceea ce priveste mangaieturile si caratul in brate. Acum face parte din familie cu toate ca exista si bariere.... Nu are voie sa locuiasca in casa.


Tractorul adevarat (nu ala de jucarie) care taie iarba, care huruie, bubuie si la o adica poate fi si condus de el (sub indrumarea bunicului) se enumera printre noile lui pasiuni. Nu degeaba spune ca vrea sa se faca tractorist sau pompier!

-"Mama asta e suc "bio"? (bio-biologic, fara conservanti)
-Nu, e normal
-Kan ich trinken,(pot sa beau) mama, daca nu e bio?
-Da, poti
-Nu ma doare burta?
-Nu, nu o sa te doara
-Da' la noi la München in Deutchlandm (Germania), e bio?
-Da Lazi, dar nu toate sucuriile sunt bio
-Vrau in zimmer-ul (camera) mea cu S-bahn (cu trenul rapid)
-Numai vrei aici la bunici?
-Nu, ca vrau sa dorm

P.S. Am tradus putin si am reconstruit o discutie pe marginea bauturiilor biologice. Lazar mai are o mare confuzie nu stie exact cand este in Germania si cand nu. Daca se intampla sa calatorim cu trenul, are impresia ca este in Romania :-))

here smell like peace

rödinghausen

NORD, mein heimat

Intotdeauna am avut o anumita sensibilitate pentru Nord. Ciudat insa ca vremea ma indispune, ca ploaia (aproape permanenta) nu iti da ragazul necesar sa explorezi cum ai vrea imprejurimiile. Ma dor ochii de atata verde crud. Totul e incredibil de verde, de la verdele mai inchis trecand peste toata paleta de combinatii pana la galben verzui. Umezeala din aer si vantul pulverizeaza picaturi mici de apa vegetatiei nesatule. Cerul infinit de albastru, paduriile inalte si dealuriile cu case raslete iti intaresc impresia ca locuiesti in Nord. La fel ca si vegetatia, oamenii sunt claditi bine, robust, majoritatea depasind 1,85 m (ma refer la barbatii), cu o musculatura foare frumos modelata de mama natura. Ma uit si la caii care pasc linistiti in pasuniile nsefarsite ca sunt extrem de inalti comparativ cu caii nostri mici si costelivi. Este aproximativ mijlocul lunii august si noi facem focul la semineul din sufragerie. Seara se lasa o racoare apasatoare cu toate ca cerul este spuzit de stele. Casele, construite extrem de solid cu ferestre mari menite sa absoarba lumina si asa prea putina pe care soarele calic o imprastie aici in Nord. La inceput imi era imposibil sa inteleg mentalitatea oameniilor din nord. Acum nu ma mai deranjeaza ca vorbesc atat de putin, ca au indeletniciri atat de ciudate (taiatul ierbii la milimetru) si ca se ascund in pivnita sa rada!

P.S. mein heimat inseamna "locul natal" iar la in islandeza minn heima

not bound by or in accordance with convention

Goldfrap la sala Polivalenta

A cam trecut ceva timp de la concert, insa eu am primit fotografiile acum cateva zile. Nu ma pot abtine sa nu va delectez retina! Ca urmare a acestui eveniment remarcabil la bucuresti, toata gasca noastra a reusit sa se reintregeasca, evident cu mici exceptii (Le Pipette lipsea)

la o tigara in fata usilor inchise de la Polivalenta



fata de la Goldfrap, desculta si hipioata



in prim-plan cu blanna



"the sisters"





dezicere de o anumita categorie de varsta... (i'm still a teenager)



din seria "doriti sa revedeti"


de-a dreptul destrabalare




spre final... baschetii lui alexedi





la o sueta cu marijan



in asteptarea taxiului...

o seara de vara de prin '83

Am 8 ani. Am fost adusa cu jordia de catre bunica, acasa. S-a inserat si ne jucam "alergata" in curtea dispensarului. Tanti Lizeta ne-a impartit cativa biscuiti buni pe care i-a dosit de la d-na doctor Comaneasca unde lucreaza ca menajera. La coltul din dreapta al cladirii peste gard se afla groapa cu gunoi. "Comoara" noastra! Acolo gasim ace de seringa berechet, flacoane goale pe care le intrebuintam pentru a ne juca "de-a doctorita".
-"Treci acasa, ca ne-asteapta tactu-mare", tipa bunica la mine
-"Mai stau putin mamaie, uite ca nici Mihaela nu pleaca", o rog eu
-"Vrei sa iau batu'???"
Incep sa alerg bezmetica din curtea dispensarului in curtea scolii printre nuci. Am picioarele murdare, papuci mei sunt pe undeva pe treptele dispensarului.
Ajung acasa, escortata de mamaia si de jordie. Ma asez la televizor pentru ca incep desenele. Ouale prajite sfaraiesc in tigaie, tataia naduseste si in sterge fruntea cu palma. Au inceput desenele
E vara, gradina din fata casei miroase asa de frumos, ne culcam in veranda,facem un foc mic din trente vechi sa gonim tantarii. Tataia imi mai povesteste ceva inainte sa adorm.

oras cu iz de parfum

Dupa amiaza de sambata petrecuta in centrul orasului. Stradute inguste marginite de cladiri cu maxim 5 etaje, la parter cu botiquri sau magazine, pline ciorchine cu oamenii dornici de cumparaturi. Aerul e imbibat de parfum. Ciudat, dar peste tot miroase a parfum la o temperatura de 30 gr C. Pungi din hartie ecologica ticsite cu asternuturi sau cu decoratiuni scumpe. Dame si domni in varsta imbracati super clasic cu esarfe Versace scotand fum din pipa. Lumea buna a Münchenului nu se dezminte. Parcul de la Odeonsplatz, cu alei presarate de pietris, cu muzica clasica in chioscurile largi si cu fantani arteziene imprejmuite de bancute. Totul e atat de elegant. Nimic din atmosfera familiara a Bucurestiului nostru!
Intr-una dintre vitriinele unui magazin am regasit o iubire mai veche. Produsele Yardley. Acum vreo 10 ani le descoperisem pe b-dul Magheru in vitrina unei parfumerii care s-a desfintat de vreo cativa ani. Niciodata nu am reusit sa imi cumpar parfumul ala de levantica pe care il adoram. Acum mai mult ca niciodata as vrea sa il am.
Poti sa pierzi ore in sir strabatand aceste stradute, poti sa stai cat vrei sa inspectezi magazinele, nu vei fi deranjat si nu vei fi privit ca un musafir nepoftit. Au aparut deja colectiile de toamna iarna. E asa de trist, cand soarele inca suveran, razbate in vitrinele pline cu cizme, pulovere si mantouri.