miercuri, 11 februarie 2009

post mortem, nevasta de artist

M-am aruncat rupta de oboseala in fotoliul meu, ca de fiecare data pe la ora 8 seara. Lazi nu doarme, se uite la desenele lui preferate cu pompierii, iar Sebi freaca ebay-ul ala sa verifice daca a mai vandut vreo carte. Imi vijaie capul de oboseala, iar din cauza asta imi este si destul de frig. Nu de alta dar astazi s-a pornit din nou vifornita! Sunt cam sictirita pe doamna Lichnner, o alta batrana unde fac curat. Imi povestea astazi stapanita de evlavioasa modestie (asa e ea, cumpatata), in timp ce eu frecam niste dulapuri de haine gigantice, ca nu a lucrat niciodata. Scrasneam din dinti si ascultam confesiuniile doamnei Lichnner. Sot artist, pictor, casa de vacanta in Franta, in Provence, 2 copii, amandoi cu aptitudini artistice, iar ea, in clipele de revelatie literara, a incropit o carte de bucate. Bunnnn! Sunt cocotata la dracu'n praznic pe o scara imensa, sterg praful de pe dulap, trebuie sa am grija sa-mi pastrez echilibrul corpului dar si pe ala mintal. In vara e pregatita sa plece intr-o vacanta prin America Latina cu sotul. Am uitat sa specific primul sot, pictorul a murit, s-a recasatorit dupa o perioada tragica de vaduvie (dupa cate mi-a povestit) cu un alt barbat. De data asta unul pragmatic, fost inginer de telcomunicatii, colectionar de arta impatimit si poseseor de apartament gigant in cea mai buna zona a orasului. Am terminat de spalat dulapul, acum trec mai departe la bucatarie. Pe jos huzuresc coji de ceapa, samburi de lamie si pete de sos. Doamna Lichnner a mostenit de la primul sot, toate tablouriile, iar casa din Provence a reprofilat-o in muzeu, loc sacru, pelerinaj pentru tinerele talente. Se pare ca a fost un pictor cunoscut. Ignoranta mea in ceea ce priveste pictura moderna isi pune amprenta. Tablouriile lui sunt enorme, in culori nispii, si oricat mi-as incorda neuronii nu reusesc sa vizualizez ce au in prim plan. Doamna Lichnner se pregateste sa mearga la masaj, ma roaga sa aspir si holul. O asigur ca totul va arata luna, ii doresc o zi usoara, in timp ce ea se scotoceste dupa maruntis in pormoneu.

8 comentarii:

Antoaneta spunea...

Asta are, asta n-are, care e câstigatoare. Barem a fost nevastã de artist, cum ar fi sa fii menajera la familia Columbeanu?

carpeta plutitoare spunea...

Antoaneta, hureala se invata!! Nu stiu ce a facut inainte batrana, dar se pare ca ii prieste in continuare...
In rest, m-am saturat sa fiu menajera.

Anonim spunea...

si eu faceam menajul unde faceam si baby sitting si I know what you mean!pana m-am hotarat sa ma fac eu artista cu bani:-)nu zic ca miracolul s-a intamplat deja peste noapte, dar cred ca am apucat o cale buna..
nu mai e mult si presimt ca ai sa scapi de orele platite de facut menajul!pana atunci, jos palaria!
o gramada de femei habar n-au prin ce trece un emigrant, ba mai si vin sa dea lectzii de viatza asha din varful limbii si patului, crezand ca totul pica pe tava in occident unde n-ar dura ele saracutzele mai mult de-o zi pe propriile puteri!

carpeta plutitoare spunea...

Da, draga Luminita, in afara muncilor de kaka pe care esti nevoit sa le faci (in conditiile in care nu esti maritata cu un bagatan si nu esti dispusa sa zaci in casa) mai ai de suportat si din cauza statului social, a mediului mai putin prietenos, tolerant si de ce nu, a instrainarii! Ca sa reusesti aici ai nevoie de mult mai multe resurse decat in Romania, unde de bine de rau, mai "cunosti" pe cineva, de mila, din consideratie sau prietenie, ti se ofera o sansa sa-ti castigi painea. Si fie vorba intre noi, deabia aici am realizat ca in Romania nu se munceste. Munca, de-ti sar capacele, de nu ai timp (sincer) sa bei o gura de apa si sa rontai un sticks, e aici, in strainate. Esti dispus, nu faci fite, rezisti, bine, daca nu, o mie de straini sunt in spatele usi sa-ti ia jobul!
Mai sper insa ca cel tarziu anul viitor o sa fac ceva ce mi-ar placea.

alina spunea...

Ma intristeaza povestile astea. Eu una am avut noroc, sau aici este altfel, cert e ca, desi nu mi-a fost si nu ne este usor, n-a fost nevoie sa fac munca fizica, ce-am lucrat a fost ok si destul de apropiat de domeniul meu. Ceea ce sper sa se intample si la tine cat de curand, ai sa vezi viata cu alti ochi si n-o sa te mai bata depresia atat de tare!

carpeta plutitoare spunea...

Alina: Da, am auzit ca Australia e un fel de taram al fagaduintei! Banuiesc ca daca vorbesti engleza, ai cat de cat o pregatire, iti poti gasi mai usor de lucru decat in suprasolicitata asta de Europa!

alina spunea...

Jeni, nu e paradisul, dar eu una o prefer oricând Europei. Aici nu există discriminare față de emigranși, nu există snobism prost înțeles, oamenii sunt foarte deschiși, prietenoși și cumsecade. Dacă știi limba, este imposibil să nu-ți creezi un drum decent.

carpeta plutitoare spunea...

Alina: Imi inchipui ca nu e paradisul, insa stresul nu este atat de mare ca in tariile Europei Occidentale unde s-a inghesuit tot emigrantu'! Singurul dezavantaj pe eu care i-l gasesc Australiei, ar fi distanta de Romania. Iar engleza, e facila aproape oricarui muritor de rand :-). Asta e, am dat gres si cu tara si cu limba :-(