the power of good bye

Vero si subsemnata stiu de ce... hihiiii! Versuriile merg si ele pe un anumit gen de intelepciune (made in india) pe care va trebui sa mi-o insusesc mai devreme sau mai tarziu.

una musica brutal

gotan project, vienna 2001, la fel de actual si astazi... contextual

clinica de nervi

Dupa minunata dimineata petrecuta in prezenta d-nei Ploch si a distinsei ei companioane, ma indrept grabita spre gara. Traversez padurea inghetata, fumand un LM si injurand de mama toate produsele chimice de curatat, care mi-au transformat pielea mainiilor in pergamentul lui Tutankamon! In S-bahn, gasesc solutia salvatoare: crema de maini. Zgomotul melancolic al trenului si mirosul pudrat al cremei de maini imi deraiaza putin sirul gandurilor spre o viata nomada, libera. "Secolul vitezei, sfarsitul e aproape maica!!!" o mentinonez in treacat pe bunica-mea. Apas doar un buton, usiile se deschid automat, ma arunc in valtoarea multimii, alerg in ritmul celorlalti, ca un mecanism electronic teleghidat!Am grija sa acord prioritate de dreapta cand cobor scarile rulante. E un contract nescris, se stie ca cei care nu se grabesc stau pe partea dreapta iar ceilalti alearga de nebuni pe portiunea din stanga. Ies din gara, traversez un tunel ticsit de biciclete pe de-o parte si cealalta, pe la mijloc un virtuos autohton la acordeon (pai, de unde altundeva??!!) antrenand atmosfera cu un tango cu accente manelistice! Ma abat putin din drum, il servesc cu un LM, il intreb de sanatate cu ochii pe ceasul din capatul opus al tunelului. Mai sunt 3 minunte pana soseste in statie autobuzul 168 (autobuz care imi aduce aminte de 168-ul din Drumul Taberei). Autobuzul soseste intotdeauna la fix. Inauntru e cald iar banchetele sunt plusate. Ma asez lejer la fereastra, cu privirea pierduta pe carosabil. Ploua marunt, rece si gri. Mai departe, rutina. Luat copilul de la bona. Copilul trezit din somn, miorlait. Ademenit cu jeleuri. Ajungem din nou in statia lui 168 dar in directie opusa. Lazi se catara pe unul dintre scaune, deranjand o batrana ursuza. Coboram fara alte incidente. Gradinita, o locatie salvatoare. Copii, zgomot, veselie. Il dezbrac pe Lazi, il arunc in bratele altei femei ("asta suge de la 10 vaci" spune matuse-mea, pe buna dreptate) si ma reped val vartej spre statia de autobuz. Am programare la psihiatru. La clinica de nervi din cadrul spitalului universitar. De vreo 2 ani sunt clienta lor fidela. Tratament si terapie ambulatorie. Clinica de nervi e un loc de desfatare, asemanator cu aventuriile Aliciei in tara minunilor! Palarierul, ducesa si tot alaiul se aliniaza pe un hol extrem de lung impanzit de usi, coridoare care dau in cabinetele "meseriasilor"! Mai fumez inca un LM la intrarea in cladire. O usa imesa, impozanta. Ma holbez cu atentie la cei care intra si ies. Si ei se uita la mine spunandu-si parca "uite-o, si asta sufera cu capu'!!!" Unii vin insotiti, cu privirea incetosata, alti sunt veseli si sprinteni iar cei mai multi sunt ciudati. Cum sa-i descriu pe ciudati? Par normali, se aseaza langa tine pe banca, cand dintr-o data zguduiti parca de un impuls interior, incep sa fuga ingroziti, sa-si sopteasca, sa implore sau sa zbiere. Barbatii in halate albe traverseaza holul neimpresionabili si impersonali. Doctorul meu actual (la inceput am avut altul, un neamt), un croat, e un tip foarte simpatic. Uitandu-ma la el, cu cata rabdare si pricepere imi explica fel de fel de sintagme psihologice, ma abtin sa nu-l iau in brate sa-l pup si sa-l salvez de armata nebunilor care ii asediaza usa!
P.S. Lasa ca'l salvez data viitoare! :-))

bani aduc fericirea

Stau in fata bancomatului crispata ca nu care cumva sa gresec codul pin. Am un nou card, pe cel vechi mi l-a ratacit Sebi prin lume(Sebi pierde de la caciula pana la agenda personala!). Ador zgomotul ala mecanic care imi confirma ca o sa am bani. Daca componetele alea electronice nu se pun in functiune, aud doar un sunet sec, ca un trantit de usa in nas. "Zat da' ci' milogule" parca m-a umileste masinaria. E clar: nu am nici-un ban pe cont. Pot sa imi monitorizez online contul, asa ca daca in ziua respectiva exista sanse sa imi intre ceva pe cont, lovesc tasta de enter a computerului, ca maniacii de la jocuriile mecanice, pac-pac, de zeci de ori pe ora. Pe pagina de net, in loc de suma aritmetica rosie, se iveste ca o Fata Morgana una neagra fara minus in fata. Atunci e cazul sa-mi arunc haine pe mine. Au venit bani frateeee! Scot bani, fara sa-mi fi facut vreo lista de cumparaturi in prealabil. Doar asa, sa am bani in mana, sa-i simt si sa merg prin drogherii, supermarketuri, etc. Cine a spus ca bani nu aduc fericirea a fost ipocrit sau idealist. Ma invart zeci de minute printre rafturi, chibzuiesc de ce ar trebui sa am crema respectiva. Pai, in primul rand ca nu o am, pe eticheta scrie blabla-uri fantastice (cum ca ar fi 100% biologica) iar pretul nu depaseste o anumita suma a bunului simt (suma, impusa de propriul meu bun simt, evident!)! Insa exista si posibilitatea (in functie de chef) ca pe unele sa le cumpar asa "ca sa le am". Ca pe vremea lui Ceasca, cand faceam adevarate stocuri de paine, zahar si ulei. Poate de-atunci mi se trage, mai stii?!! Le aduc mandra acasa, le dezvirginez, le adulmec, imi este mila sa le arunc ambalajul. Ma intreb oare unde sa le pun la baie, sau la mine pe noptiera? La baie, pe unicul meu raft din dreptul oglinzii, stau inghesuite, una peste alta, flacoane de parfum si cutii cu crema. Sebi nu are decat o crema de ras si o periuta de dinti. Nici pe noptiera nu cred ca mi-a mai ramas loc, cremele invadand locul special unde ar fi trebuit sa se lafaie cartiile sau revistele.

s.o.s. s-a ratacit soarele

Daca inainte imi era greu sa inteleg de ce nordici in toata prosperitatea lor sunt depresivi vreo 6 luni pe an, iata ca acum m-a pocnit si pe mine intelepciunea cea de pe urma. Ajung azi acasa si ca deobicei deschid netu' la prognoza meteo. Asta-seara vor fi -11 gr C. Hai, treaca de la mine, nu ies afara, imi pun pernita electrica in functiune, fac un dus fierbinte. Dar, se pare ca va continua sa ninga in fiecare zi, toata saptamana asta si cea viitoare, ger cat cuprinde si alte intemperii de genu' celor de mai sus. Stau din ce in ce mai prost cu sistemu' iar vremea nu ma incurajeaza deloc. Exista familii de nemtii care au luat calea pribegiei, a Africi sau a Americi de Sud. Si-au vandut sarcofagele (vile enorme lipsite de viata) si cu papornita in spate au ales marea, soarele si natura. Putin curaj si multa spontaneitate, de asta duc lipsa, fara sa mai pun la socoteala serotonina, hormonul fericirii.

mi se rupe'n...

Miros a ceapa prajita a fum de tigara,iar daca ma mai adulmec putin, descopar probabil ca put si a transpiratie (bleahhh, cata sinceritate!). M-as duce sa fac un dus daca m-ar mai tine picioarele. Inainte, m-as fi tarat pana la dus, acum nu am chef sa ma mai fortez. La ce bun?! Fiecare miscare ma suprasolicita. Lasa ca si maine e o zi! Iar daca pe Sebi o sa-l deranjeze ingalarea mea de asta seara, n-are decat sa isi mute domiciliul in sufragerie. Dar nu cred ca o s-o faca, deoarece astazi d-nul a fost la schi datorita devotamentului meu. Am dus copilul, am luat copilul, am fost sa muncesc, am fost la cumparaturi, basca am si gatit! Femeia bionica, nu alta!!!
In curand cred ca o sa ne ingropam in zapada. Ninge zilnic, parca cineva acolo sus vrea sa ma necajeasca.
Cat despre Lazi parca s-a mai implinit (asa ar spune bunica-mea!) oleaca, mi-a confirmat-o si Alin astazi cand l-a ridicat in brate sa-l urce in masina. Ma retrag si sper sa fiu in stare sa urmaresc "Colierul de turcuoaze" cu Florin Piersic

a fost odata...

Se iubeau inainte se mai iubesc si acum? Din colectia mea de post-carduri (vederi) am alesc cateva mai semnificative. Una din imagini reprezinta un bilet de avion, trimis cadou amorezei, cu ce ocazie nu se stie exact, dar in nici-un caz, de Valentine's Day!
Asa era el pe-atunci, puternic, protector si intelegator (cel putin asta mi-a inspirat mimica fetei). Iar ea rubensiana, romantica si vesnic indragostita.
P.S. Nu am reusit sa intorc fotografiile, nu ma injurati!
P.S. II. Post-carduri, din anii '20 -'30

tag

Traim intr-o atmosfera glaciara. De cateva zile ninge in tacere. M-am uitat pe net, se pare ca pana saptamana viitoare va ninge enervant de linistit si consecvent. Frigul ma indispune, imi omoara si firicelul de entuziasm pe care il am atunci cand incep o noua zi. Dar cum bine mi-a spus d-nul Omorovici, lasa in plata Domnului ceea ce nu sta in puterea ta sa poti schimba! Ies putin intr-o bodega de cartier sa beau un suc si sa ma intoxic cu tutun. E unul dintre putinele localuri unde se poate fuma. Platesti o taxa, te inscrii ca membru (daaaaa, membru pro tabac) si primesti un card. Asa cere procedura.
Lazi cred ca e deja in exataz, inconjurat de oamenii de zapada, de saniute si derdelusuri. Ba nu, il aud plangand pe scari ca i-au inghetat picioarele.
Apropo, de ceea ce as putea insa schimba, un pic mai multa incredere in mine...

post mortem, nevasta de artist

M-am aruncat rupta de oboseala in fotoliul meu, ca de fiecare data pe la ora 8 seara. Lazi nu doarme, se uite la desenele lui preferate cu pompierii, iar Sebi freaca ebay-ul ala sa verifice daca a mai vandut vreo carte. Imi vijaie capul de oboseala, iar din cauza asta imi este si destul de frig. Nu de alta dar astazi s-a pornit din nou vifornita! Sunt cam sictirita pe doamna Lichnner, o alta batrana unde fac curat. Imi povestea astazi stapanita de evlavioasa modestie (asa e ea, cumpatata), in timp ce eu frecam niste dulapuri de haine gigantice, ca nu a lucrat niciodata. Scrasneam din dinti si ascultam confesiuniile doamnei Lichnner. Sot artist, pictor, casa de vacanta in Franta, in Provence, 2 copii, amandoi cu aptitudini artistice, iar ea, in clipele de revelatie literara, a incropit o carte de bucate. Bunnnn! Sunt cocotata la dracu'n praznic pe o scara imensa, sterg praful de pe dulap, trebuie sa am grija sa-mi pastrez echilibrul corpului dar si pe ala mintal. In vara e pregatita sa plece intr-o vacanta prin America Latina cu sotul. Am uitat sa specific primul sot, pictorul a murit, s-a recasatorit dupa o perioada tragica de vaduvie (dupa cate mi-a povestit) cu un alt barbat. De data asta unul pragmatic, fost inginer de telcomunicatii, colectionar de arta impatimit si poseseor de apartament gigant in cea mai buna zona a orasului. Am terminat de spalat dulapul, acum trec mai departe la bucatarie. Pe jos huzuresc coji de ceapa, samburi de lamie si pete de sos. Doamna Lichnner a mostenit de la primul sot, toate tablouriile, iar casa din Provence a reprofilat-o in muzeu, loc sacru, pelerinaj pentru tinerele talente. Se pare ca a fost un pictor cunoscut. Ignoranta mea in ceea ce priveste pictura moderna isi pune amprenta. Tablouriile lui sunt enorme, in culori nispii, si oricat mi-as incorda neuronii nu reusesc sa vizualizez ce au in prim plan. Doamna Lichnner se pregateste sa mearga la masaj, ma roaga sa aspir si holul. O asigur ca totul va arata luna, ii doresc o zi usoara, in timp ce ea se scotoceste dupa maruntis in pormoneu.

Lazi vrea sa calatoreasca in Africa

"In savana Africana traiesc jaguarii si leii fiorosi". Asa suna inceputul unei carticele de-a lui Lazi. Stie, ca animalele nu au doar o relatie pasinica de prietenie, ci se pot lupta intre ele, crude pentru supravietuire.
-"Mama, ai sa-mi dai niste bani?" ma intreaba asa pe nepusa masa, Lazi un baietel de 3 ani jumate.
-"Pentru ce ai tu nevoie de bani, pentru jeleuri?"
-"Nu, mama" vine raspunsul lui prompt
-"Lazi, am niste maruntis dar il pastrez pentru biletul meu de autobuz"
-"Mama, am nevoie de bani, pentru calatoria mea in Africa" ma priveste tancul in ochi, convingator
De unde si pana unde calatorie in Africa?? Si de ce are el nevoie sa plece in Africa? I-a sa-l descos putin, ca tocmai ce m-a facut curioasa!
-"De ce vrei sa pleci in Africa, Lazi?"
-"Sa-l salvez pe Felix, iepurasul, din pericol", imi raspunde inocent
-"Dar ce s-a intamplat?"
-"Felix, trebuie sa plece acasa la el si numai stie drumul." imi toarna el mai departe argumente
Uneori spune niste lucruri asa de frumoase, de spontane, de poetice, iar eu traind in realitatea dura a maturiilor, stau il privesc uimita si diger informatia prin sita rationamentului.

back in virtual

M-am cam lasat de blogarit, am o perioada benefica, in care imi traiesc "viata sociala" asa cum ar fi trebuit sa se intample de ceva timp, decand haladuiesc pe acilea pe la nemtii. Ieri a fost ziua mea, m-am sarbatatorit toata ziua, dimineata si dupa-amiaza cu Sebi si Lazi, seara cu un grup de femei-fete (nici nu stiu sa le denumesc, dar nu are nici-o importanta). Azi am fost la un targ de unde mi-am achizitionat sticlute, cutiute si alte minunatii pe care le inghesui pe milimetri de raft, burdusiti la maxim. Tot cu cutiute, sfesnicute, ingerasi, cumparati de la targuriile anterioare.
Maine e duminica. Urasc duminica. O zi de prisos. Nu pot sa stau, nu am chef sa fac treaba, vremea e imputita si copilul se plictiseste.
P.S. Imi cer scuze oameniilor care au clicait pe mine si nu au mai gasit nimic nou! O sa incerc sa mai injgeb ceva propozitii...

retrospectiva, bucuresti 2008

Am o relatie mai speciala cu Bucurestiul, (cum bine a spus Octavian) ba ne uram, ba ne iubim, insa niciodata nu imi este indiferent.









P.S. Imortalizari made in Vero!!!!

maruntisuri

Azi am venit acasa de la cumparaturi cu o pereche de jeans rupti. M-am imbracat si am inceput sa ma tot infoi in pene prin fata oglinzii. Sebi tragand cu coada ochiului la mine, se facea ca nu observa nimic. Pana la urma, vazand insistenta mea, imi spune pe un ton indiferent "Nu vezi ca sunt rupti, cat crezi ca or sa te tina de-aici in colo?"
Imi si inchipui cum ar fi reactionat daca ar fi fost cu mine in magazin! Ar fi vrut sa ma insoteasca dar, l-am refuzat elegant. Sta prost cu rabdarea si m-ar fi enervat apatia lui in ceea ce priveste frenezia shoopingului. Lazi a primit cadou din bani munciti "cu carca" (la propriu) de mama lui, un hanorac, niste venice (niste tenisi mai de pusti) si o caciula super underground. L-am probat imediat, mi-a confirmat ca ii plac noile haine iar ca sa se convinga definitiv s-a tot invartit prin fata oglinzii de pe hol. Uitandu-ma la el, am realizat cat de mare poate sa fie. In magazine fac greseala sa ma uit la hainute mai mici, impresionata fiind de modele sau inconstient tanjind dupa perioada cand era bebelus. Noroc ca am fost insotita de o alta mamica la cumparaturi, care mi-a atras tot timpul atentia ca Lazi numai e asa de mic, sa fiu mai atenta la marimi. De la marimea 104 cm, a sarit mai nou la marimea 110, iar laboantele lui, ma lasa fara replica. In vara inca mai purta 25, acum s-a oprit la 27! Eu, o mana de om, ma ingrozesc la gandul, ca in cativa ani ma va depasi in inaltime si imi va scuipa seminte in cap, cum bine spune matusumea. O singura dorinta as mai avea, sa nu imi fie totusi refuzate pupicurile, momentan imi sunt portionate dupa toane.

Redea

"În ochii noştri de copii, Bărăganul, despre care se spunea că-i “nesfârşit” însemna “ tot pământul”. Era pustiu, era sterp, plin de primejdii, ştiam asta; totuşi, Matei, feciorul lui moş Broşteanu, cu ciulinii a plecat într-o bună zi, şi nu s-a mai întors, şi-a ajuns unul dintre cei mai mari marchitani din Bucureşti."
Panait Istrati (Ciulinii Baraganului)

A inceput sa bata cu putere Crivatul. In spatele casei noastre se afla o groapa adanca de unde scoteau oamenii prin '50, pamant galben ca sa faca chirpici pentru case. In rest doar camp cat vezi cu ochii. Buruieniile de pe marginea gropii sunt deja aplecate sub puterea tiranului. Crivatul suiera cu putere, stapan pe intinderiile nesfarsite! In zare se afla Redea, o padure imbatabila despre care am auzit o multime de povesti. Marcela, Costel si Paula, trei frati care locuiesc intr-o casuta mica, cu doua odai, fara lumina electrica, imi sunt vecini si prieteni. Planuiam de mult timp sa ne pornim la drum pana la Redea, bineinteles fara sa stie ai nostri. Tataia mi-a povestit ca in mijlocul padurii a existat un conac. Boierul de acolo avea foarte multi porci care umblau liberi, paziti doar de fete tinere. Tata Ioana, femeia dascalului din sat, a fost servitoare acolo. Daca nu s-ar fi intors nea Vaduva, barbatul ei, din Siberia, olog, acolo ar fi ramas, la boier. Acum conacul e in paragina, plin de buruieni si de stafii.
Ne-am dat intalnire la mine in poarta. Costel, un baietel de 9 ani, pirpiriu, prea devreme incercat de griji, obligat sa care lemne cu carca de la padure si-a adus cu el briceagul. Paula si Marcela propun ca masura de supravietuire pe drum, sa dam iama putin prin parcela de floarea soarelui. In picioare am niste papucei de plastic verzi cu o floare galbena in mijloc, sau invers, asta nu imi mai amintesc exact. Traversam calea ferata si strabatem o portiune din satul nou. Satul nou, niste stradute pline de praf, imprejmuite cu garduri din salcami salbatici. Mergem tacuti, ca si atunci cand mergeam cu Scaloianul sa-l ingropam in lanul de grau. Uneori ne oprim sa ne mai uitam in urma. Ne punem mana pe post de streasina in dreptul ochiilor, in timp ce iscodim cu privirea nemarginirea campului.
Suntem pe marginea lanului de lucerna.
-" Vezi ma, Costele, daca nu ai luat sacul cu tine! Puteam sa ne intoarceam acasa cu el plin. Mi-am rupt mainiile in stirul ala de pe marginea santului si porcu' nostru tot flamad e! ii reproseaza Marcela, lui Costel
-"Ce sa-i faci dadica, daca nu m-am gandit?! Bine ca stiu acu' ca e lucerna aci." se scuza Costel
-"Da' eu cred ca e si paznic. Tataia mi-a povestit ca are o pusca cu sare. Daca trage odata iti face imediat rana" ma arat eu atotstiitoare.
Inconstient, ne departam putin de lanul de lucerna si mergem pe mijlocul drumului, prin praful galben si cald. Intre lanul de lucerna si cel de floarea soarelui se afla un put cu cumpana. In Baragan apa nu se afla la adancime, ca in alte regiuni. Nu trebuie decat sa inclini cumpana, sa te apleci si sa lasi putin galeata sa se umple. La aceasta operatiune, ne inghesuim toti. Mana de la mana scoatem galeata plina.
-"Ma, io cred ca aici a fost aruncat un caine mort" spune Paula stramband din nas
-"Da, toate vaciile care vin de la pascut se opresc aici si beau din galeta" incuviinteaza Mariana
Asadar, aruncam apa rece si proaspata din galeata pe jos in praful drumului. Din cand in cand ne mai uitam in urma sa vedem daca suntem urmariti, dar in camp toate zgomotele satului isi pierd intensitatea. Ni se parea ca mergeam de cateva ore bune. Pata aia intunecata de la orizont, care e padurea, nu prinde nici-un contur. Oare chiar asa de departe sa fie??
- "Dhiii, ma baltatule, manca-te-ar ciorile" tipa din varful carutei un taran batran
-"Da-ti-va din drum, ma derbedeilor, nu vedeti ca ma grabesc??!!" urla la noi batranul.
-"Nu e asta nea Ion, a lu' Floarea?" intreba Costel
-"Sa vezi ca ne spune lu' mamica, sa te ti bataie ce luam!" se ingrozeste Marcela
-"Euuu... propun sa ne intoarcem acasa, nu vedeti ca nu suntem nici la jumatea drumului?!" ma plang eu
Facem o pauza si incepem sa ne uitam si in urma, in directia satului, cu casute in miniatura si inainte la bucatica aia tentanta de padure pe care ne chinuim sa o deslusim.
Ma dor picioarele, ma facut basici de la papuci de plastic. Mie sete, palaria de floarea soarelui nu e inca coapta cum trebuie iar tataia cred ca ma cauta disperat prin gradina unde l-am mintit ca ma joc.
E prima noastra escapada, dar cu toate astea hotaram de comun acord sa ne intoarcem. Redea, triunfatoare ramane departe in zare. Poate altadata.

P.S. Nici pana in ziua de azi nu am reusit sa ajung la Redea! Costel a murit acum cativa ani de TBC, Marcela are 3 copii si e lasata de barbat iar Paula e maritata cu un fost petrolist.

origini

De cate ori ascult lautarii cu acordeonul, imi apare imaginea Lizetei in fata. Cu baticul stramb legat la ceafa, cu sosoni de cauciuc in picioare, chiuind de mama focului. La hora, isi arunca sosoni si ridica praful de pe ulite cu dansul ei salbatic. Nu imi pot inchipui nici-o nunta fara ea! Mi-l amintesc si pe Nea Marin, barbatul ei. Slabanog, mereu cu un fes de lana pe cap (indiferent de anotimp), plimbandu-se de-a lungul si de-a latul si blestemand-o pe Lizeta ca numai vine odata acasa sa-i faca si lui o ciorba.
-"Iar s-a dus la aia lu' Romica, imputita, sa vezi Marieto cat sta acolo, ca p'acasa no' mai prinzi!" ii povestea cu naduf Marietei, mamaia mea
-"Las-o mai Marine, ca o fi avand si ea treaba, ii mai da Mariana un ciur da malai, ca nu e usor sa faci curat in asa hardughie!" il mai linistea mamaia
Mamaia si nea Marin sunt rude. Din cand in cand in drumul nostru zilnic spre "mamaia Dutoaica" (strabunica-mea de 90 de ani) ne abateam si pe la nea Marin, care avea o casuta mica, cu prispa, langa sosea. Majoritatea oamenilor din sat aveau in fata curtii o banca, loc de stat la taifas si de spart seminte. Nea Marin de cate ori si-o mesterea, de-atatea ori i-o furau tigani iarna, ca lemne de foc. De aceea, avea un obicei ciudat de a sta pe vine in fata santului, ca un cocostarc batran si plesuv.
-"Futu-i mama lor da banditi, i-ar mi-au furat banca, mi-a inghetat mijlocu' ca am facut si rematism si spondiloza de la pamantu' asta rece!" blestema batrnul
-"Fa-ti mai Marine si tu una dinaia din fier forjat la Mitu lu' Fanica" il incuraja mamaia
-"Ce-ai fa, esti nebuna, da unde am io bani sa platesc, ca uite la nenorocita asta a mea, munceste cu ziua la unu' si la altu' si d-abia avem ce sa punem pa masa!!" se jeluia el
Tanti Lizeta, muncea cu ziua pe la chiaburii satului (ca astia erau de fapt presedintii de C.A.P-uri) si o slugarea smerit pe coana' doctorita, prezenta noua in peisajul rural. Cu o fata plesnid de sanatate, picioare groase si calcaie crapate, imbracata cu rochie rosie si batic verde, radea si te saluta de la un kilometru departare.
-" Manca-ti-as gura' da frumoasa, und' te duci asa pa graba, fata mami?"
-" Saru-mana tanti Lizeto, ma duc la mamaia Dutoaica sa-i duc de mancare, ca stii si mata' ca numai vede saraca' si daca nu-i ducem noi, moare de foame." spun eu
-"Auzi fa, asta mica, i-a stai putin. Am gasit pa la doctorita prin bucatarie o buca' da ciucalata, i-a la mama si mananca si zi bodaproste!"
Iau bucata de ciucalata (asa ii spunea ea) si mi-o indes repede in buzunar. Cu asa minunatie nu ma intalneam decat de cateva ori pe an.
-"Multumesc frumos tanti Lizeto, o s-o mananc acasa sa nu ma vada lumea" spun eu precauta
Chestia cu mancatul acasa, o invatasem de la tataia. Mi-a spus sa nu ies cu portocala, ciocolata, sau alte alimente din export pe strada ca e de rau. Nea Bicu' e spion, pandeste peste tot si ne spune la militie.
Cu picioarele in niste cizme de cauciuc ponosite si mai mari cu doua numere, merg pe ulita plina de glod. Daca nu sunt atenta sunt locuri unde te afunzi pana la genunchi. Cu pasi mici, pe langa gardurii, latrata de caini, balansez in dreapta si-n stanga sufertasul plin ochi cu ciorba. Asta-i strada lui Manaila, ala care are 5 copii si tasu' e tractorist. In capatul strazii, pe un damb salasluieste casa batraneasca a familiei lu' Duta Tataru', strabunicul meu. In spatele curtii porumb, vreo doua hambare din lemn si o coteata de porci. Jumatatea cealalta de damb e plesuva si da in lunca Ialomitei.
Imi descalt cizmele cu greu, ma mozolesc pe maini de noroi, ma sterg instinctiv pe pantaloni si apas clanta.Ma straduiesc sa nu fac zgomote bruste si sa speri batrana care din cauza lipsei de vedere, se baza din ce in ce mai bine pe auz si miros. O aud in polatra (bucatarie de vara) fredonand o melodie populara "Cand erammmm pe vremea mea, eram ca o pasareaaaa"
-"Cine-i maica acolo?"intreba ea
-"Saru'mana mamaie eu sunt, Jeni
-" Aaa, tu esti maica, vina sa te pupe mamaia, ca tare buna esti!!! Mi-ai adus ciorba, ca deja am mirosit-o!"
-" Da bre, ti-am adus, acum a pregatit-o mamaia, e calda" spun eu
-" Da' cat o fi fata mamaii ceasu', ca nu am auzit otobuzu' trecand spre Roata?"
Otobuzu (autobuzul), o cursa regulata care trecea prin sat la ora 2.00 aducand liceeni de la oras, din Urziceni.
-"Nu e inca doua mamaie. Ia si mananca, eu mai ascult putin la difuzoru' matale"
Difuzorul, cum i se spunea, era o cutie mica, ca o boxa atarnata deasupra usi de un cui. Se transmiteau stiri din agricultura pentru tarani, muzica populara si muzica usoara cu dedicatii. Noi nu aveam acasa difuzor. Aveam un televizor vechi, care functiona doar pe baza de pumnii.
Mamaia Dutoaica, manca linistit, grijulie sa nu dea frimituri pe jos. Camaruta era plina de macaturi, cuverturi colorate si icoane. La fereastra pe pervaz, cutii de conserve in care cresteau muscate batute, rosii si roze. In zare, lunca Ialomitei, stearpa si uscata ca un san de vadana.

baz-baz

Acum mi-ar placea sa fiu o albinuta. Sa miros a polen. Sa zac intr-o ploaie de soare si sa-i intep pe neghiobi! Momentan sunt un bondar ghiftuit, marait si ursuz.

cosmaresc

sunt putin cam depresiva. am inceput bursc de ieri cu un semi-atac de panica dupa ce am discutat cu sebi despre probleme existentiale, despre viitor si despre jobul pe care trebuie sa si-l gaseasca de urgenta in urmatoarele doua luni. colac peste pupaza noaptea am avut si un cosmar. eu pe post de supermann, luptandu-ma cu un rau imaginar care se cuibarise in camera lui lazi. cu o putere supraomeneasca de concentrare am reusit sa-l spulber, sa-l imprastii (cu toate ca "raul" era invizibil) si sa ma trezesc agitata si cu transpiratie rece pe sira spinarii! azi m-am invartit prin casa, fara sa finalizez ceea ce incepusem. toata ziua m-a urmarit senzatia neplacuta pe care mi-a lasat-o cosmarul, o tristete combinata si cu o lipsa de pofta de mancare dar cu apetit de tigara.
ceea ce m-a amuzat intradevar, poza de pe blogul Marei http://mara-yvonne-wagner.blogspot.com/, o relicva a vremuriilor de holteiala.
imi e o lene ingrozitoare sa ma urnesc spre dus. tocmai ce ma incalzisem pe fotoliul meu! insa trebuie sa merg la dus si dupa aceea tzusti, direct in pat, maine ma astepta job-uiala, o veselie, pe cuvant de onoare!!!

"pile" made in germany

Am o repulsie cumplita cand trebuie sa-mi duc copilul la gradinita. Sunt incantata de educatoare, de copii, insa sleahta de mame trantorite si panicate de bombe, imi provoaca o stare de voma permanenta! Exista un fel de "Leader Group" cum se autodenumesc ele, cu patalama la mana, care coordoneaza bugetul gradinitei, triaza copii care se inscriu si din cand in cand convoaca sedinte interminabile. Aceasta gradinita functioneaza pe doua grupe. Una de dimineata, unde copii au de la 3 ani in sus, (8 baieti si 8 fetite) si una de dupa amiaza cu pitici, de la 2 jumate in sus. Lazi face parte din grupa de dupa-amiaza de la ora 2 la 6. Mi s-ar fi parut minunat daca ar fi putut sa mearga din vara in grupa de dimineata. Unu la mana, ca nu va mai avea bona si doi, ca va fi prea mare pentru grupa de dupa-amiaza. La una dintre sedinte mi s-a explicat de catre o domna din staf ca Lazi ar avea prioritate daca unul dintre baietei din grupa de dimineata ar intra la scoala. Acum vreo luna mi s-a confirmat ca va fi un loc liber dimineata. Ma bucuram gandindu-ma la avantajele acestei gradinite, la educatoare si la copii pe care el deja ii cunoaste. Insa bucuria si sperantele mi-au fost spulberate odios (vedeti, imi place sa ma autoflagelez!!) de una dintre mustacioaele din staf. Cu un ton mieros mi s-a comunicat ca locul respectiv va fi luat de fratele lui Roman (un copil romm infiat de o familie de aici), copil care nu are inca 2 ani impliniti. De ce se incalca regulamentul va ve-ti intreba, intr-o tara cu traditie de corectitudine ca Germania??? Pentru ca flescaita aia de femeie face parte din Leader Group. Imi si inchipui cum s-au strans ele toate, pentru ca niciuna nu lucreaza, (sunt emancipate rau expiratele astea!), femei trecute de 40 ani, cu deprinderi de paranoice (vroiau sa mute sediul gradinitei, dar pentru ca in apropierea locatiei respective au vazut o singura data 2 tineri band o bere, au decis ca zona este "inadecvata"). Iaca, am trait-o si pe asta, peste tot functioneaza nepotismul, cunostintele si probabil de ce nu, un cadou frumos bine amplasat (chestia cu cadoul inca nu am experimentat-o aici!). Educatoarele, care au si ele copii, dar politica celor de la "Leader Group" interzice acestor copii sa mearga la gradinita unde presteaza mamele lor, m-au sfatuit sa-l inscriu la o gradinita care se construieste la vreo 4 statii de autobuz de casa. O gradinita cu bazin de innot (lazi adora apa) si cu personal tanar. Daca nu o sa primeasca nici acolo loc, (am trait anul trecut multe experiente similare, gradinitele fiind aici super full), atunci o sa-l inscriu tot la una privata. Doar nu o sa raman cu el acasa, nu??!

premiu

Am primit un premiu de la Florina. O mamica din mediul virtual. Ea spune ca il merit pentru vitejia de care am dat dovada, pe aici, printre straini. Ii multumesc ei ca ma citeste regulat, dar si tuturor celor care trec granitele universului meu!

pe inserat

Ma simt obosita. Nu am facut mare lucru in ultimul timp care sa ma solicite extrem, insa pe la ora 8 seara ma resimt. Ma apuca o moleseala si un sictir, ca orice alta preocupare, in afara de a sta tampa in fata computerului sau a televizorului nu ma mai coafeaza. Daca aud ca Sebi merge mai devreme in pat, nu imi convine. Stiu ca el o sa adoarma la fel de repede ca si mine pierzand cateva ore pretioase,timp in care as putea sa mai citesc ceva. Insa lipsita de motivatie, ma indrept si eu spasita spre dormitor, cea mai friguroasa camera din apartament. Dupa ce dardai aruncandu-mi pe mine o camasa de noapte (nu am decat o pereche de pijamale din nefericire) imi aprind cele doua sfesnice de pe noptiera. E o deprindere mai veche. Nu are legatura neaparat cu romantismul, ci cu frica de intuneric. Zgribulita asteptand ca perinita electrica sa se incalzeasca, incep sa chibzui, ce sa citesc in continuare. Romanul meu deja inceput sau altceva?! Altceva, insemnand Biblia pe care mi-am asezat-o cu grija la indemana. Intentionam sa citesc in fiecare seara cate putin din ea, decizie pe care am luat-o realizand lacunele mele in domeniu. Nu mi-a reusit pana acum. Ma uit la carte, ea la mine si pun mana tot pe romanul meu englezesc. De cand il am pe Lazi, numai pot citi carti cu mare incarcatura estetico-abstracto-literara, ci ma limitez la cartulii simple cu deznodamant previzibil. Vara imi inchipuiam cum o sa lenevesc in seriile friguroase cu o carte pe genunchi iar iarna ma vad letargica pe balcon in aceeasi ipostaza de lectura.
Tocmai ce ma pregateam sa il vizionez pe d-nul Mircea Badea care uneori ma face sa rad cu lacrimi. Super beton tipu'! Nu stiu daca e facatura cu cei de la Antena sau daca e chiar pe bune un fel de Che Guevara autohton. Noapte buna tuturor, oriunde v-ati afla!

franturi dintr-o vacanta de iarna

Nordul Germaniei, bunicii lui Lazi, Olanda, canale, casute de pitici, Zwolle, hotel, ger si crema de scoici.